Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Slujiri arhiereşti în Duminica a 31-a după Rusalii

Slujiri arhiereşti în Duminica a 31-a după Rusalii

Galerie foto (15) Galerie foto (15) Transilvania
Un articol de: Pr. Cristian Rus - 05 Decembrie 2017

În Duminica a 31-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon), credincioşii au fost îndemnaţi de ierarhi să se ferească de păcatele care aduc orbirea duhovnicească, mai ales în această perioadă a postului Naşterii Domnului, când cu toţii se pregătesc pentru a-L primi pe Cel care este numit şi „Lumina lumii”, Mântuitorul Iisus Hristos.   

Credincioșii din Turnu Roșu, județul Sibiu, au primit vizita Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Nicolae” din localitate și a adus binecuvântare peste comunitate cu doar câteva zile înainte de sărbătoarea hramului locașului de cult ctitorit la 1653 de voievodul Țării Românești, Matei Basarab. Alături de ierarh s-au aflat protopopul de Avrig, Vasile Gafton, parohul Mihai Vrânceanu și alți slujitori ai sfintelor altare. Credincioșii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie arhierească și foarte mulți dintre ei au îmbrăcat straiele populare specifice zonei. Așa cum este datina la Turnu Roșu, credincioșii au cântat la Sfânta Liturghie câteva dintre colindele specifice acestei comunități, păstrate cu multă sfințenie din generație în generație. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Alexandru Bran a fost hirotonit preot pentru Parohia Olteț, județul Brașov.

În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu a tâlcuit Evanghelia din această duminică din Postul Nașterii Domnului, a vindecării orbului din Ierihon: „Binecuvântarea aceasta pe care Mântuitorul Iisus Hristos i-a acordat-o orbului a fost cel mai mare dar oferit acestui om, ca răspuns la credința sa. Noi nu trebuie să reținem doar acest eveniment ca să putem povesti și altora ceea ce a făcut Mântuitorul. El a vindecat acest orb, a mai vindecat și pe alți orbi, însă vedem că i-a numit pe farisei orbi, deși vedeau, dar nu-L vedeau pe Dumnezeu. Trebuie să înțelegem că această Evanghelie este ca un mesaj care ni se transmite nouă în această perioadă de pregătire spirituală ca să încercăm să eliberăm mintea noastră de întunericul care ne stă în față din cauza păcatelor noastre”.

La final, părintele Mihai Vrânceanu i-a mulțumit ierarhului pentru slujirea arhierească în această duminică premergătoare hramului și tuturor credincioșilor pentru atașa­mentul și sprijinul arătat în cei peste 30 de ani de păstorire la Turnu Roșu.

Darurile pentru ierarh au fost oferite din partea comunității de primarul Stelian Istrate, împreună cu mulțumirile pentru vizita arhierească. Credincioșii din satul sibian au avut posibilitatea să se închine moaștelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Sărbătoarea s-a încheiat cu sfințirea muzeului de artă populară și de obiecte bisericești din apropierea loca­șului de cult din Turnu Roșu.

Liturghie arhierească la Prundu Bârgăului, Bistriţa

Mii de credincioși au participat la Prundu Bârgăului, la Sfânta Liturghie oficiată de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia hramului locașului de cult, „Sfântul Ierarh Nicolae”. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de Preasfințitul Ignatie, Episcopul Huşilor și Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. Din sobor au mai făcut parte protopopul de Bistrița, Alexandru Vidican, preoţii slujitori ai bisericii, Vasile Turc și Ioan Jauca, preoţi din zonă.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Ignatie, Episcopul Huşilor care, pornind de la pericopa evanghelică citită în Duminica a 31-a după Rusalii, a vindecării orbului din Ierihon, i-a îndemnat pe credincioși să fie stăruitori în credință și în cele plăcute lui Dumnezeu. IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a vorbit despre ocrotitorul bisericii din Prundu Bârgăului, Sfântul Nicolae și a evidențiat virtutea dărniciei, care ar trebui să-i caracterizeze pe toți creștinii. De asemenea, PS Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a rostit un scurt cuvânt de învățătură cu privire la credința puternică a locuitorilor din această zonă și a apreciat dragostea lor pentru biserică și neam.
Cu această ocazie, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei le-a oferit celor doi preoți slujitori ai Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Prundu Bârgăului, Vasile Turc și Ioan Jauca, distincția „Crucea Arhiepiscopală”, pentru misiunea pastorală pe care o desfășoară aici de mai bine de 30 de ani. IPS Mitropolit Andrei a oferit o diplomă de aleasă cinstire generalului de brigadă Virgil Ovidiu Pop, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, originar din Prundu Bârgăului. Biserica din Prundu-Bârgăului, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, a fost construită în anul 1837, prin contribuţia credincioșilor şi cu ajutorul „fondurilor grănicereşti”. Locașul de cult a fost ridicat după modelul unei biserici din Viena. Altarul este îndreptat spre nord-est, nu spre răsărit, cum sunt făcute bisericile ortodoxe. Biserica se află în imediata vecinătate a DN 17, care leagă Transilvania de Moldova, conform Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Slujire arhierească la Catedrala albaiuliană

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Cetatea Marii Uniri. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Andrei Mureşanu” din Bistriţa, dirijat de arhid. Cornel Pop. Corul, care a luat naştere la iniţiativa dirijorului, în anul 1968, oferă în duminici şi în sărbători răspunsurile liturgice la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bistriţa.

În cuvântul de învățătură pe care l-a rostit în această Duminică a vindecării orbului din Ierihon, IPS Arhiepiscop Irineu a spus: „Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a definit pe Sine «lumina lumii», referindu-se la un fapt duhovnicesc. În general, din punct de vedere fizic, noi vedem, iar dacă se întâmplă să avem vedere scurtă sau miopie nu este vina noastră. Această infirmitate se poate remedia mergând la doctor sau prin tratamente medicamentoase. Este, însă, o miopie spirituală de care nu putem scăpa decât printr-o schimbare radicală a inimii, pentru că ea este rezultatul propriilor noastre alegeri greșite. Pentru remedierea acestei boli, medicamentele, doctorii sau operațiile nu pot să ne ajute. Aceasta înseamnă să ai ochi și să nu vezi, să respingi adevărul în ciuda evidenței sale luminoase. O astfel de miopie au avut fariseii din vremea lui Hristos, care deși au fost martorii semnelor Sale minunate și au auzit cuvintele Sale superbe, L-au negat și n-au vrut să se închine Lui, și Domnul i-a apostrofat fără cruțare, zicându-le: «Dacă ați fi orbi, păcat nu ați avea, dar pentru că spuneți vedem, păcatul vostru rămâne»”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Nou paroh la Biserica „Izvorul Tămăduirii”

Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din Oradea. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea.

Credincioșii au primit cu această ocazie pe noul lor paroh, Cristian Octavian Rus, până în prezent preot coslujitor la această parohie, care îndeplinește și ascultarea de consilier cultural și relații mass-media la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei, ca urmare a pensionării, la limită de vârstă, a fostului paroh, protopopul onorar Dorel Octavian Rus. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice rânduite, pornind de la cuvintele rostite de Mântuitorul Iisus Hristos, „Vezi! Credința ta te-a mântuit”, ierarhul a subliniat semnificaţiile duhovniceşti ale pericopei evanghelice: „Dincolo de minunea spectaculoasă pe care Mântuitorul Iisus Hristos o săvârșește asupra orbului din Ierihon, redându-i vederea, trebuie să înțelegem că Dumnezeu-Tatăl L-a trimis în lume pe Fiul Său ca să fie Lumina lumii, Cel prin Care mulțime de orbi au dobândit vederea, dar mai ales toți oamenii am primit posibilitatea, prin darul lui Dumnezeu, să ieșim din orbirea spirituală pe care păcatul o aduce în noi și să ajungem să vedem lumina slavei lui Dumnezeu, care este lucrarea cea mare a dobândirii Duhului Sfânt, condiție a mântuirii și scop al vieții creștine, după cum ne învață Sfântul Serafim din Sarov”. PS Sofronie a subliniat că „orbirea despre care Mântuitorul Iisus Hristos vorbește este nu doar cea trupească, ci este și orbirea duhovnicească. Credința este cea care aduce omul, din starea de orbire duhovnicească, la vederea luminii lui Dumnezeu, la vederea lui Dumnezeu așa cum este El: iubire, iertare, pace și binecuvântare. Ori de câte ori lucrarea harului lui Dumnezeu se împlinește în noi, ochii sufletului nostru se deschid și vedem bunătatea lui Dumnezeu, în ciuda mulțimii păcatelor noastre, așa cum ne arată Sfântul Apostol Pavel în pericopa din Apostolul zilei”.

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit pe diaconul Mihai Dan Oros întru preot pe seama schitului „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Valea lui Mihai, dependent de Mănăstirea Izbuc. Noul preot hirotonit a primit hirotesia întru duhovnic.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Sofronie a instalat pe Cristian Octavian Rus ca paroh al Parohiei Oradea – „Izvorul Tămăduirii” şi i-a încredinţat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheile bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Oradea, ca simboluri ale misiunii sale preoţeşti în parohie.

Fostul paroh, părintele Dorel Octavian Rus, a vorbit despre această biserică, ce a avut de suferit de-a lungul vremii, evocând șirul preoților care au slujit în acest sfânt lăcaș. Noul paroh a mulțumit PS Episcop Sofronie pentru darul preoției, pe care l-a primit în 8 septembrie 2009 şi pentru șansa de a fi colaborator al ierarhului la Centrul Eparhial începând din 8 martie 2007, și pentru responsabilitatea încre­dințată acum, cea de paroh la o biserică ortodoxă istorică, mărturisitoare, cea dintâi construită și târnosită în Oradea după Marea Unire de la 1918. Noul paroh și-a exprimat dorința continuării și dinamizării lucrării pastoral-misionare, cultural-catehetice și filantropice ce se desfășoară în această parohie, mulțumind credincioșilor pentru primire.

La final, ierarhul l-a prezentat credincioșilor pe noul paroh şi a exprimat convingerea că „expe­riența dobândită în cadrul administrației eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei și participările numeroase la slujirile chiriarhale vor fi puse în lucrare și vor face rod bogat în cadrul parohiei «Izvorul Tămăduirii» din Oradea, spre mântuirea credincioșilor încredințați spre păstorire”. În încheiere, ierarhul a reiterat îndemnul părintesc ca, în această perioadă a Postului Crăciunului, credincioşii să aibă în vedere, pe lângă rugăciune și post, și milostenia, ajutorarea semenilor care sunt în suferinţă şi au nevoie de sprijin şi mângâiere.

Biserica „Izvorul Tămăduirii” a fost întâia biserică ortodoxă ridicată în Oradea după construirea istoricei biserici cu lună (1784-1790), vechea catedrală episcopală a Bihorului şi după reînfiinţarea Episcopiei Oradiei, în 1920. Piatra de temelie a fost sfințită și așezată în 1934, la praznicul Cincizecimii, primind ca hram „Pogorârea Sfântului Duh”, de către Episcopul Andrei Magier Crişanul, arhiereul-vicar al Episcopiei Oradiei, în prezenţa Episcopului Roman Ciorogariu al Oradiei, fiind zidită în trei ani, astfel că în 1937, la 6 iunie, a fost târnosită de Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei. Această biserică a funcţionat la început ca biserică de spital, fiind primul sfânt lăcaş ortodox din această parte a ţării construit să deservească un așezământ spitalicesc. În perioada ocupaţiei horthyste, 1940-1945, biserica a fost închisă din ordinul oficialităţilor maghiare, iar după eliberarea teritoriilor de sub dominaţie străină a fost redeschisă. În vremea regimului comunist ateu, biserica a fost din nou închisă, între 1960-1989, fiind transformată în magazie pentru obiectele casate ale spitalului.

În 1990, prin grija Episcopului Vasile Coman al Oradiei, biserica, ce se afla într-o avansată stare de deteriorare, fiind aproape o ruină, a fost redeschisă şi resfinţită de ierarh, primind hramul „Izvorul Tămăduirii”. Acum a fost înființată și Parohia „Izvorul Tămăduirii”, așa încât, pe lângă menirea de la începuturi, aceea de biserică pentru bolnavii şi personalul medical al spitalului, ea și-a deschis larg porţile şi pentru credincioşi, ca biserică de enorie.

Între anii 1991-2010, prin grija pr. Dorel Octavian Rus, a pr. prof. univ. dr. Dumitru Me­gheșan și a pr. Titus Scurt, s-au făcut ample lucrări de reparare, consolidare, renovare, înnoire şi înfrumuseţare, s-au construit clădiri anexe administrative și a fost amenajat parcul ce înconjoară biserica, lucrări binecuvântate de PS Episcop Sofronie al Oradiei de praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie 2010, la aniversarea a 20 de ani de la redeschiderea bisericii.

Sfânta Liturghie arhierească la Baia Mare

Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil” din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte arhim. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale din Baia Mare, pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, pr. Milan Bălan, consilier eparhial al sectorului teologic-educaţional, pr. Daniel Tirean, inspector control financiar intern, arhim. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Fabian Coroian, protopop de Baia Mare, Ioan Socolan, protopop de Satu Mare, Ioan Buftea, protopop de Dej, parohul Viorel Gavra, pr. Adrian Gavra, inspector şcolar. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de prof. Ioan Nemeş. În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot, pe seama bisericii gazdă „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil”, arhidiaconul Andrei Emil Pop, inspector eparhial, care timp de cinci ani a fost diaconul Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Justinian şi cinci ani al PS Episcop Iustin.

„Sfinţirea unui nou preot face parte din procesul de înnoire şi dinamizare a vieţii bisericeşti din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Părintele Andrei Emil Pop, hirotonit acum, şi părintele Adrian Gavra, care slujeşte deja la această biserică de mai mulţi ani, sunt doi tineri cu o fire blândă şi calmă, neconflictuali, aşa cum trebuie să fie preoţii adevăraţi. Cred că vor face lucruri foarte frumoase, spre bucuria credincioşilor”, a spus ierarhul. În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Teodor Ioan Coman, care va fi hirotonit preot pe seama unei parohii din Maramureşul Voievodal.

PS Episcop Iustin a rostit un cuvânt de învăţătură şi a îndemnat pe cei prezenţi: „Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ferească de orbirea trupească, să ne dăruiască sănătate, şi vedere, şi putere, aşa cum se roagă ţăranii, simplu, dimineaţa când se scoală, după ce au spus Tatăl Nostru: «Doamne dă-mi sănătate, dă-mi putere, dă-mi vedere, dă-mi înţelepciune, dă-mi binecuvântare, dă-mi pace în ziua de astăzi». Să ne rugăm lui Dumnezeu şi să lucrăm la aceasta, să ne ferească de orbirea sufletească şi să-L putem vedea pe Hristos, Care se apropie de noi acum şi vine să Se Nască şi să crească, să ne mântuiască, vine în Peştera Betleemului, vine în braţele Fecioarei, vine să ne arate normalitatea, vine să ne-o arate pe Mama. Normalitatea nu poate fi învinsă, Adevărul şi Dumnezeu, Cel Care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Să Îl rugăm pe Dumnezeu să dea lumină şi celor care văd şi nu cred. Adică orbilor care încearcă să deturneze planul lui Dumnezeu, iar nouă putere să vedem, să ne rugăm, dar şi să lucrăm. Să avem responsabilitate şi atitudine creştină în vremurile pe care le trăim, să ne apărăm valorile noastre sfinte”.

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare a fost zidită între 1993-1997 de preotul-ctitor Viorel Gavra, paroh, după concepţia arhitectului Constantin Pena din Baia Mare. A fost pictată de Mircea Constantinescu în anii 2001-2003. Biserica are demisol, unde au fost săvârşite Sfintele Slujbe între 1993-2000, acesta fiind folosit şi azi ca spaţiu liturgic în zilele de peste săptămână.

Slujire arhierească la Sfântu Gheorghe

La Catedrala Paraclis Episcopal din Sfântu Gheorghe, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, ierarhul a arătat că pericopa evanghelică arată una dintre minunile săvârșite de Iisus Hristos în activitatea Sa misionară: „Strigătul săracului ajunge mai repede la Dumnezeu, Sfânta Scriptură ne spune că era strigătul unui om în suferință care avea nevoie de mila și ajutorul lui Dumnezeu. Iisus, auzind strigătul orbului, s-a îndreptat spre el și l-a întrebat: «Ce voiești să-ți fac? Iar el a zis: Doamne, să văd!» (Luca 18, 41), dorea să vadă și să-L vadă pe Cel care nu rămâne indiferent în fața suferinței. Cererea săracului nu era una oarecare, nu a cerut bani și nici alte lucruri materiale, ci, auzind de minunile Mântuitorului, a cerut milă de la El și vindecare din boala în care zăcea. Credința puternică și rugăciunea au fost factorii hotărâtori pe care i-a dobândit acest om neputincios în vederea lui, nădejdea și speranța vederii ochilor și mântuirii lui și-a pus-o în Dumnezeu, iar Iisus i-a zis: «Vezi! Credința ta te-a mântuit!» (Luca 18, 42)”. Răspunsurile la strană au fost date de corala Catedralei. La sfârșitul Sfintei Liturghii, ierarhul i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți.

Oaspeţi în Parohia „Sfântul Nicolae”, Zalău

Credincioșii din Parohia „Sfântul Nicolae” din Zalău au primit în biserica parohiei pe Preasfințitul Makarios, Episcop de Hristoupolis şi Vicar al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, împreună cu Prea­sfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului.

Din soborul de preoți și diaconi au făcut parte și pr. prof. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și membrii Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, diaconul Călin-Isaia Stânean a fost hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Zalău. La momentul împărtășirii clericilor, artista Oana-Carmen Pintea a susținut un recital de colinde.

La finalul slujbei, PS Episcop Petroniu i-a oferit PS Makarios un epitrahil și un omofor. De asemenea, PS Petroniu a prezentat celor prezenţi cărțile scrise de PS Makarios, iar cea care este tradusă și în limba română, a fost oferită în dar, preoților și diaconilor slujitori. În continuare, PS Makarios a rostit un cuvânt de învățătură, la sfârșitul căruia i-a dăruit PS Petroniu un epitrahil și un omofor, iar din partea Preafericitului Părinte Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, i-a oferit un engolpion. De asemenea, a mai dăruit preoţilor Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Eparhiei, câte o cruce pectorală. Parohul Ionuț Pop a mulțumit celor doi ierarhi pentru prezență și le-a oferit câte o cruce pectorală și un engolpion. PS Petroniu a împărțit, cu această ocazie cadouri și iconițe cu Sfântul Ierarh Nicolae tuturor copiilor prezenți la sfânta biserică.  

Parohia de pe strada Crasnei, aşa cum este ea cunoscută locuitorilor din Municipiul Zalău, a fost înfiinţată în anul 2009. În anul 1990, în oraşul Zalău existau doar două biserici ortodoxe, iar la înfiinţarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici şi două capele. La solicitarea credincioşilor, PS Episcop Petroniu a hotărât şi a supus aprobării Consiliului Eparhial înfiinţarea a două noi parohii, una pe strada 22 decembrie 1989 şi cealaltă în cartierul Sărmaş. Sub coordonarea pr. Ionuţ Pop, Biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău, a fost ridicată şi, apoi sfințită în Duminica Tomii a anului 2009 de PS Petroniu care a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, lăcașul de cult a primit și cel de-al doilea hram „Sfântul Apostol Toma”.