Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Slujiri arhiereşti în Duminica a 34-a după Rusalii

Slujiri arhiereşti în Duminica a 34-a după Rusalii

Galerie foto (9) Galerie foto (9) Transilvania
Un articol de: Oliviu Botoi - 01 Martie 2016

În Duminica a 34-a după Rusalii, care a fost şi a doua duminică din perioada Triodului, credincioşii au ascultat pericopa evanghelică ce redă pilda Întoarcerii Fiului rătăcitor, ce arată importanţa pocăinţei în urcușul duhovnicesc.

Prima biserică din oraşul Victoria, judeţul Braşov, amenajată într-o fostă locuinţă şi închinată Sfintei Parascheva, a fost plină de credincioşi în Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor, când a fost resfinţită pictura interioară a locaşului de cult, după lucrări de restaurare. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte protopopul de Făgăraş 2, Ion Tărcuţă, preoţii de la bisericile din oraşul Victoria şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

După slujba de sfinţire, IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat Sfânta Liturghie şi a împărtăşit mulţi credincioşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Răspunsurile liturgice au fost date de corul mixt al bisericii, armonizat pe patru voci.

În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie şi a explicat credincioşilor învăţăturile Pildei Întoarcerii Fiului Risipitor: „Conştiinţa păcatului şi hotărârea de îndreptare l-au făcut pe fiul risipitor să ajungă în faţa tatălui. L-a aşteptat tatăl de mult timp şi era pregătit, ştiind că se va întoarce şi având încredere în acest lucru. Dumnezeu are multă încredere în noi şi ne dă har şi ajutor. Nu vrednicia noastră ne întoarce pe noi spre El, ci doar atât că avem o conştiinţa, adică glasul lui Dumnezeu din om. Când omul n-are conştiinţă nici legea civilă nu-l poate îndrepta. Un om care are conştiinţă regretă păcatele săvârşite şi se hotărăşte să se îndrepte şi va hotărî să nu ajungă din nou în mocirla păcatului, aşa cum fiul risipitor ajunsese să mănânce din roşcovele porcilor. Această slujbă de păzire a porcilor arată cât de jos ne poate duce păcatul”, a subliniat ierarhul.

Acte de cinstire

La final, ierarhul i-a felicitat pe credincioşii parohiei şi pe paroh pentru dragostea faţă de această biserică născută încă din vremea comunismului. Prezenţa mulţimilor de credincioşi, a subliniat ierarhul, demonstrează ataşamentul oamenilor din oraş faţă de acest locaş de cult unic prin trecutul său. Credincioşii au fost îndemnaţi să rămână în continuare ataşaţi de valorile sfinte ale Bisericii străbune, în vremuri din ce în ce mai tulburi, când doar credinţa puternică în Dumnezeu poate oferi oamenilor adevărata fericire. Mulţumirile comunităţii au venit prin parohul bisericii, Mihail Fogoroş, care i-a oferit ierarhului o icoană şi un ştergar tradiţional.

Părintele Mitropolit a oferit acte de cinstire Adunării şi Consiliului parohiale, Primăriei Victoria şi mai multor binefăcători. La sfârşitul slujbei, credincioşii au cinstit capul Sfântului Andrei Şaguna, adus în racla ce se păstrează la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

IPS Mitropolit Andrei în Suedia

Duminică, 28 februarie, a avut loc sfințirea bisericii cu hramurile „Acoperământul Mai­cii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul de la Voroneț și Paisie de la Neamț” din orașul Jönköping, Suedia. Slujba de târnosire a fost săvârșită de către Înaltprea­sfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi al Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și de Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord, înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi veniți din țările scandinave, Voievodina, Timoc și România, alături de câteva sute de credincioși. 

După slujba târnosirii, IPS Mitropolit Andrei a dat citire mesajului de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei și de grupul coral „Credo” al Episcopiei Europei de Nord.

Parohia românească din Jönköping, formată cu precădere din români din Banatul sârbesc, a fost înființată de către PS Episcop Macarie al Europei de Nord în anul 2009, continuând misiunea desfă­șurată de peste patru decenii de preoții români din Stockholm. Până în prezent, serviciile religioase au fost săvârșite în diferite locații, iar în anul 2014 s-a reușit achi­ziționarea unei biserici, prin purtarea de grijă a PS Episcop Macarie și cu osteneala parohului Ovidiu Teodor Băncilă și a cre­din­cioșilor. Biserica în stil neogotic a fost ridicată între anii 1880-1881, pe malul lacului Vättern din Jönköping, după schiţele arhitectului Lars Kellman, prin donațiile tinerei britanice Cecilia Willerding. Catapteasma bisericii a fost sculptată în anul 2014, în stil brâncovenesc, în lemn de cireș, în atelierele Mănăstirii Cozia.

Slujire arhierească în municipiul Reghin

În Duminica a doua din Perioada Triodului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din municipiul Reghin, județul Mureș. Ierarhul a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, aflată sub păstorirea părintelui Dorin Toderic.

În cuvântul de învățătură, IPS Arhiepiscop Irineu le-a vorbit credincioșilor reghineni despre ispitele lumii moderne de a părăsi „casa Tatălui” asemenea Fiului risipitor din Evanghelia după Luca, prin refuzul împlinirii voii lui Dumnezeu și legea Evangheliei lui Hristos. De asemenea, i-a îndemnat pe creștinii prezenți să se angajeze ferm în lupta pentru izbăvirea din iadul patimilor robitoare și să dea ascultare glasului tainic al inimii însetate de veșnicie, care-i va călăuzi la casa Părintelui ceresc.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de misiune al Centrului Eparhial, format din studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. La finalul slujbei, parohul a oferit IPS Arhiepiscop Irineu, din partea parohiei, o icoană reprezentând Cina cea de Taină, în semn de prețuire și recunoș­tință pentru grija pastorală pe care o acordă păstoriților din Eparhia sa.

Nouă ani de la întronizarea PS Sofronie

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, la împlinirea a nouă ani de la întronizarea sa ca Episcop al Oradiei, pe 25 februarie 2007. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfinții Melozi”, al tinerilor de la Catedrala Episcopală. În pre­zența a numeroși cre­dincioși orădeni și a clerului, în cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, PS Episcop Sofronie a rostit o predică în care a reliefat principalele învăţături duhovniceşti ce se desprind din Pilda Întoarcerii Fiului risipitor, spusă de Mântuitorul Iisus Hristos: „Pilda aceasta se adresează, în special, tinerilor și este un avertisment cu privire la modul în care îți trăiești viața pe pământ, dar în același timp, pe lângă avertisment, ea ascunde o speranță puternică: oricât de rătăcit ai ajunge, oricât de tare ai risipi darurile, dacă te întorci, Dumnezeu Cel Bun te primește. Dar pilda ni se adresează nouă tuturor, fiecărui suflet în parte, pentru că toți suntem fii risipitori, toți pe parcursul vieții noastre ne risipim darurile, le îm­prăș­tiem, prin păcate și greșeli, prin tot ceea ce ne înstrăinează pe noi de Dumnezeul Cel Viu și Adevărat, Care ne-a împodobit cu atât de multe daruri, pe fiecare dintre noi, la venirea noastră în lume și, apoi, ne-a copleșit cu daruri mai bogate revărsate în Taina Sfântului Botez. Talanții pe care îi primim de la Dumnezeu, de multe ori, îi cheltuim fără prea multă socoteală, fără chibzuință îi risipim și ajungem sărăciți și epuizați, bătrâni înainte de vreme, împuținați și goi de fapte bune înaintea morții”.

În cadrul slujbei, la Ectenia întreită, s-au înălţat rugăciuni de mulţumire către Preasfânta Treime pentru toate darurile revărsate cu îmbelşugare peste Preasfinţitul Părinte Sofronie, la împlinirea a nouă ani de la întronizarea sa în tronul episcopal al Oradiei, petrecută în ziua de 25 februarie 2007, Duminica Ortodoxiei, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica cu lună din Oradea.

În cuvântul festiv rostit la final, PS Episcop Sofronie a chemat binecuvântarea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh peste toți cei prezenți: „Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, pentru tot ceea ce ne dăruiește zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă, și Îl rugăm să primească rugăciunile noastre, ale tuturor, să ne împlinească cererile cele spre mântuire și să vă dăruiască multă sănătate, bucurie, lungime de zile și întru toate bună sporire”.

Slujire arhierească la Lisnău, Sfântu Gheorghe

Parohia Lisnău, Protopopiatul Sfântu Gheorghe, are două lăcaşe de cult, Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, construită între anii 1808-1813, renovată prin grija IPS Ioan Selejan între 1999-2000, şi Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită în anul 1913 şi reabilitată între anii 1994-2009.

În Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, împreună cu un sobor de opt preoți și doi diaconi.
În cuvântul de învățătură PS Episcop Andrei a subliniat: „Pe fondul ascezei spirituale, fiul şi-a venit în fire rostind o rugăciune ad-hoc, «Tată, am greșit la cer și înaintea ta», iar tatăl, cu iubirea de părinte, îi dă haina cea bună și inel, simbolul autorității şi comuniunii cu Dumnezeu, încălțăminte - simbolul omului liber. Întoarcerea și căința sunt sancționate cu iertarea imediată oferită de tatăl. Fiul cel mare, plin de răutate, a risipit iubirea necondiționată a tatălui, fiul cel mic, prin rugăciune și căință, din fiu al pierzării capătă strălucirea de dinainte și devine fiu al luminii”.

Slujire arhierească la Gârbou, Jibou

La biserica din Parohia Gârbou, Protopopiatul Jibou, credincioșii și fiii satului au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, cu prilejul împlinirii a 110 ani de la ridicarea bisericii din localitate. Alături de ierarh au slujit parohul Cornel Tite, Mihai Lăpuște, fost paroh al acestei comunități, în prezent preot pensionar, părintele Ioan Albert, de la parohia învecinată, Solomon, și părintele Mihai Tite, de la Parohia Voivodeni.
Biserica satului, pusă sub ocrotirea „Sfintei Treimi”, a fost ridicată la începutul secolului al XX-lea, lucrările la locașul de cult au fost finalizate în anul 1906. A existat însă înainte de zidirea acestei biserici o alta, din lemn, ridicată la anul 1738, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Liturghie arhierească la Deva

Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Gurie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre pilda fiului risipitor ce s-a citit în pericopa evanghelică a celei de-a doua duminici a Triodului, evidențiind cele două categorii de oameni simbolic întruchipate în persoanele celor doi fii: pe de o parte, categoria oamenilor apropiați Bisericii și ascultători lui Dumnezeu, întruchipate simbolic prin persoana fiului celui mare, iar pe de altă parte, categoria oamenilor depărtați de Dumnezeu și de sub ascultarea Sa, întruchipate în pericopa evanghelică de persoana fiului celui mic. PS Episcop Gurie a subliniat faptul că „Dumnezeul nostru cel mult-milostiv și îndurat îi primește întotdeauna pe cei rătăciți și, prin pocăință, le oferă acestora posibilitatea întoarcerii către credință și către drumul lor spre mântuire și spre dobândirea Împărăției Sale celei veșnice și nestricăcioase”.

Slujire arhierească la Sighetu Marmaţiei

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica monument din patrimoniu, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cea mai veche biserică ortodoxă din Sighetu Marmaţiei.

În soborul de preoţi şi diaconi s-au aflat şi: Vasile Aurel Pop, parohul bisericii şi protoiereu al Sighetului, şi pr. Pavel Ierima, slujitor la această parohie. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de prof. Gheorghe Gh. Pop. La slujbă au participat credincioşi din municipiu şi din satele din jur, alături de primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş.
„Pericopa evanghelică arată cât de mare este taina pocăinţei, a părerii de rău, a întoarcerii la Dumnezeu. Ea face parte din pericopele evanghelice pregătitoare începerii Postului Învierii Domnului, pentru care trebuie să ne schimbăm felul de a fi, de a gândi, de a vorbi. Nu numai hrana trebuie să o schimbăm, ci şi noi, în totalitate. Pericopa evanghelică ne arată cât de gravă este despărţirea de Dumnezeu, pentru că Fiul risipitor s-a despărţit de tatăl său, iar tatăl din Evanghelie Îl simbolizează pe Dumnezeu. Fiul risipitor suntem fiecare dintre noi, începând cu Adam şi continuând cu noi toţi. În această pericopă evanghelică se vede iubirea nemărginită şi iertarea necondiţionată a tatălui faţă de fiii săi, a Tatălui Ceresc faţă de noi toţi, fiii Săi”, a explicat ierarhul.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Sighetu Marmaţiei a fost construită în stil neogotic de meşterul italian Luigi Martini, începând cu anul 1890. A fost sfinţită în 20 martie 1892. Biserica a fost pictată, într-o primă etapă, de artistul plastic maramureşean Traian Bilţiu-Dăncuş, între 1930-1931, în tehnica fresco, iar apoi, în 1933, a fost pictat registrul superior, în tehnica ulei pe suport de mortar. Între 2003-2008 biserica a fost restaurată integral, iar pictura a fost refăcută de soţii Sebastian şi Raluca Gabriela Bilţiu, împreună cu Dăncuş Ceicu din Bucureşti. (Pr. Oliviu Botoi, pr. Cristian Rus, diac. Cristian Ţuţuroi, Ştefan Mărculeţ, Alexandru Moroianu, Andrei Fărcaş)