Transilvania
Slujiri arhierești și hramuri în Duminica Tomii

Slujiri arhierești și hramuri în Duminica Tomii

În cea de a doua duminică după Paști, numită și Duminica Tomii, se arată cum Apostolul Toma, care, la început s-a îndoit de Învierea lui Hristos, L-a întâlnit personal și a devenit un mărturisitor al Învierii lui Hristos şi al dumnezeirii Sale, prin exclamația sa: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

În a doua duminică după Paști, Înaltprea­sfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Sibiu. Alături de ierarh s-au aflat slujitorii Catedralei mitropolitane și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.

Credincioșii din Sibiu au participat în număr mare la liturghia din Duminica Tomii și, la final, au ascultat cuvântul de învățătură al IPS Mitropolit Laurențiu.

„Ceea ce este foarte important să înțelegem din toată lucrarea aceasta, pe care Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit-o după Învierea Sa, este că învățătură stă cuprinsă în răspunsul pe care i l-a dat lui Toma, dar și răspunsul pe care i L-a dat Apostolul Toma. Văzând această realitate a Învierii, atingând rănile din palmele Mântuitorului Iisus Hristos, Toma a exclamat: «Domnul meu și Dumnezeul meu!» Aceasta este de fapt mărturisirea în sinteză a credinței noastre adevărate. Mântuitorul S-a descoperit acum pe deplin, S-a arătat după Înviere confirmând că a murit și a înviat cu adevărat și că ne-a răscumpărat pe noi”, a subliniat ierarhul.

Credincioșii au primit binecuvântare arhierească și au avut posibilitatea să se închine moaștelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aflate în Catedrala mitropolitană din Sibiu.  

Hram la Zalău

Duminică, 15 aprilie, cu prilejul hramului de primăvară, credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor și de Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte preoții membri ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului şi protopopii celor trei protopopiate ale Eparhiei Sălajului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, ierodiaconul Fanurie Borza a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Naș­terea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Bobota.

După Dumnezeiasca Liturghie, PS Episcop Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat PS Episcop Sebastian și a felicitat pe parohul Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată. În continuare, PS Episcop Petroniu a rostit un cuvânt de învățătură.

La rândul său, parohul Ionuț Pop a mulțumit celor doi ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte un baston arhieresc. La final, au fost împărțite iconițe cu Sfântul Apostol Toma tuturor celor prezenți la sfânta biserică.

Parohia de pe strada Crasnei, aşa cum este cunoscută locuitorilor din municipiul Zalău, a fost înfiinţată în anul 2009.  În anul 1990, în oraşul Zalău existau doar două biserici ortodoxe, iar la înfiinţarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici şi două capele. Pentru că erau zone ale oraşului unde credincioşii nu aveau în apropiere un lăcaș de cult, şi la solicitarea acestora, PS Episcop Petroniu a hotărât şi a supus aprobării Consiliului Eparhial înfiinţarea a două noi parohii, una pe strada „22 decembrie 1989”, şi cealaltă în cartierul Sărmaş. Misiunea ridicării bisericii de pe strada Crasnei i-a fost încredinţată părintelui Ionuţ Pop. Biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui lăcaș de cult fiind sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, PS Episcop Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a Sfântului Nicolae. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, lăcașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma. De-a lungul timpului, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” a primit ca oaspeți ierarhi de pe cele cinci mari continente ale lumii.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!