Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Smerenia ca asumare a limitei

Smerenia ca asumare a limitei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 15 Mai 2012

Patericul este plin de felurite "probe" sau încercări la care sunt supuşi, în chip pedagogic, aspiranţii la monahism sau chiar tinerii călugări. O astfel de relatare cuprinde şi apoftegma 17 despre avva Antonie: "Au mers odată nişte bătrâni la avva Antonie, şi era avva Iosif cu dânşii. Şi vrând bătrânul să îi cerce pe ei, a pus înainte un cuvânt din Scriptură şi a început de la cei mai tineri a întreba ce este cuvântul acesta, iar fiecare zicea după puterea sa. Bătrânul zicea fiecăruia: Încă nu ai aflat. La sfârşit îl întreabă şi pe avva Iosif: Tu cum zici că este cuvântul acesta? El răspunde: Nu ştiu. Deci, zice avva Antonie: Cu adevărat avva Iosif a aflat calea, căci a zis "Nu ştiu"".

Contextul în care se desfăşoară această întâlnire este caracteristic pentru Pateric: un grup de călugări vizitează un bătrân înaintat în viaţa duhovnicească. Chiar dacă nu ni se spune nimic despre scopul vizitei, suntem liberi să bănuim că mergeau pentru o convorbire duhovnicească sau pentru un cuvânt de folos. Totuşi, spre deosebire de majoritatea situaţiilor, iniţiativa aparţine bătrânului Antonie, şi nu vizitatorilor. Antonie le pune în faţă celor mai tineri un text din Scripturi şi le cere să-l tâlcuiască. Simţindu-se supuşi unui test, monahii se străduiesc să se descurce cât mai bine, după puterile proprii. Fiecare răspunde cum îl duce mintea. Memoria colectivă a călugărilor egipteni, care ne-a transmis această întâmplare, a omis ca nesemnificative atât textul care se cerea interpretat, cât şi răspunsurile, se prea poate lipsite de adâncime ale celor întrebaţi.

Lumea monahilor, în particular, şi lumea creştinilor, în general, funcţionează după alte reguli decât cele ale "veacului acestuia". Nu ţi se cere să te descurci cu orice chip, în orice împrejurare. Nu ţi se pretinde impostura. Nu se vrea de la tine să mimezi înţelepciunea sau adâncimea spirituală. Trebuie mai degrabă să fii realist, să îţi recunoşti limitele şi să ţi le asumi. Smerenia nu este altceva decât asumarea conştientă a propriei realităţi. Totul în afara smereniei e construcţie, artificializare, închipuire, părelnicie. Tocmai de aceea unicul răspuns bun la întrebarea avvei Antonie este răspunsul care contrazice logica lumii şi care nu pretinde că oricând e mai bine să spui ceva, decât să nu spui nimic. Singura replică adecvată, păstrată în amintirea monahilor, chiar în lipsa întrebării care a generat-o, aparţine bătrânului Iosif, care îşi recunoaşte simplu limitarea: nu ştiu. Iar avva Antonie confirmă: "Cu adevărat avva Iosif a aflat calea, căci a zis "Nu ştiu"".