Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Smerenia, dovada sănătăţii sufleteşti

Smerenia, dovada sănătăţii sufleteşti

Un articol de: Pr. Petre Ștefan - 29 August 2015

În optica lumii contemporane, virtutea smereniei este receptată drept o atitudine sau un mod de viață desuet, prin care omul este incapabil să facă față provocărilor sociale violente și care cer, ca metodă de supraviețuire, anihilarea celuilalt și nu căutarea unității și a bunăvoinței reciproce. De aceea, în acest context de viață, smerenia pare să fie o floare rară, tocmai pentru că ea este și haina pe care a îmbrăcat‑o Hristos și este și calea pe care au mers toți sfinții. Ea este „o comoară în vase de lut, un har fără de nume al sufletului, o bogăție negrăită”, așa cum o descrie Sfântul Ioan Scărarul.

De‑a lungul vremii, toți cuvioșii Bisericii noastre ne‑au atras atenția asupra faptului că nu se poate clădi o viață duhovnicească decât pe temelia smereniei. Unde nu este smerenie, acolo mândria este stăpână, iar sufletul mândru este sălașul nenumăratelor patimi. Sufletul acesta este dezbinat în sine, este sfâșiat de gânduri, de simțăminte contradictorii, dar și de o stare de agitație, exprimată adesea și în exterior.

Omul mândru este dominat de un egocentrism acerb, se vrea mereu în atenția tuturor și nu concepe ca altcineva să îi fie superior. Este posibil ca, la un moment dat, hotărât de judecățile lui Dumnezeu, un astfel de om să cadă de la înălțime prin diferite conjuncturi. Aceste căderi aduc după sine, aproape inevitabil, depresia, boală tot mai des întâlnită în zilele noastre, care se vindecă prin spovedanie sinceră și prin recurgerea la „smerenia necăzătoare”. În caz contrar, depresia, alimentată de mândrie, conduce la nebunie, căci și Sfântul Ioan Scărarul numește mândria drept „înainte‑mergă­toarea ieșirii din minți”.

Sănătatea sufletească a cuiva se vede din disponibilitatea acestuia de a se smeri înaintea celorlalți, de a‑și tăia propria voie, preferând‑o pe a semenilor săi și, foarte important, din statornicia în ascultare față de duhovnicul său.