Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Soborul Maicii Domnului”, la Catedrala Patriarhală

„Soborul Maicii Domnului”, la Catedrala Patriarhală

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 28 Decembrie 2018

A doua zi de Crăciun, miercuri, 26 decembrie, Biserica Ortodoxă Română a cinstit Soborul Maicii Domnului. La Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.

Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul le-a vorbit credincioşilor despre rolul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în mântuirea neamului omenesc. „Important a fost rolul Maicii Domnului în ceea ce priveşte latura trupească a lui Iisus Hristos, că şi-a împlinit cu prisosinţă datoria ei de mamă. Dar, dincolo de acest aspect pământesc, fizic, material, Maica Domnului reprezintă ceva mult mai mult, în sensul că ea este cu adevărat taina cea mare, taina cea din veac ascunsă. Ea este aceea care a primit în pântecele său pe Cuvântul lui Dumnezeu, ea este Eva cea nouă, care spre deosebire de Eva cea veche, prin care au intrat în lume păcatul şi moartea, aduce în lume pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Ea este aceea care, întruchipând omenirea întreagă, s-a arătat înaintea lui Dumnezeu ca fiinţa cea mai curată pe care a avut-o vreodată lumea. Dumnezeu a căutat spre Fecioara Maria şi şi-a aflat-o Sieşi vrednică pentru această mare taină a Întrupării Fiului Său. De aceea, Maica Domnului nu este numai Maica după trup a Mântuitorului Iisus Hristos, ci ea este şi maica noastră a tuturor şi Maica Bisericii", a evidenţiat Prea­sfinţia Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii, arhidiaconul Constantin Hurjui a citit Pastorala de Crăciun a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulată: „Îngerii şi păstorii vestesc bucuria Naşterii Domnului". Biserica Ortodoxă l-a cinstit miercuri, 26 decembrie, şi pe Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana. Despre viaţa acestui sfânt a amintit la finalul Sfintei Liturghii Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul.