Actualitate religioasă
Spectacol de teatru dedicat Centenarului Marii Uniri

Spectacol de teatru dedicat Centenarului Marii Uniri

13 Iulie 2018

Persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Rahova din București au participat miercuri, 11 iulie, în sala de festivităţi a unității, la spectacolul de teatru „Osânda cărţilor”, dedicat Centenarului Marii Uniri. „Ideea unui spectacol de teatru pentru deținuții din acest penitenciar a izvorât din faptul că piesa de teatru «Osânda cărţilor» a fost inspirată de unul dintre preoţii de la Biserica «Sfântul Pantelimon»-Foişorul de Foc din Bucureşti, și anume părintele Petru Gh. Savin, care a fost cercetat şi închis de Securitatea comunistă la închisoarea Rahova 3 (Ghencea). Scopul acestui spectacol a fost de a atrage atenţia persoanelor private de libertate asupra însemnătăţii personalităţilor din Penitenciarul Rahova care au avut legătură cu dramele prin care a trecut poporul român în ultima sută de ani, precum Primul Război Mondial; închisorile comuniste de după al Doilea Război Mondial; rezistența prin cult şi cultură împotriva opresiunii comuniste. Spectacolul conţine scene puternice, interpretate cu convingere de o trupă de tineri actori coordonaţi de Simona Pandele, care transpun ideea creştină potrivit căreia apărătorii Ortodoxiei în vremea regimului comunist din România au fost şi făuritorii Marii Uniri. Din distribuţia acestui spectacol au făcut parte actorii Simona Pandele, Dan Apăvăloaie, Adina Iftime, Andrei Butu şi Maria Ene”, a precizat pr. Bogdan-Aurel Teleanu, autorul textului piesei de teatru.

Acest proiect se desfăşoară cu sprijinul Primăriei Municipiului București, prin ARCUB.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!