Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Spectacole, festivaluri de colinde şi datini de Crăciun

Spectacole, festivaluri de colinde şi datini de Crăciun

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Un articol de: Oana Nistor - 22 Decembrie 2016

Primăriile din Bucureşti şi din toată ţara au pregătit numeroase spectacole de colinde şi evenimente dedicate copiilor cu ocazia sărbătorii Crăciunului şi Anului Nou. La Timişoara a început Alaiul Colindătorilor, care adună şi în acest an sute de copii şi tineri ai Centrului de Artă şi Cultură Timiş.

În Capitală au loc în aceste zile mai multe evenimente şi manifestări dedicate în special copiilor, ce marchează apropierea sărbătorii Crăciunului şi a Anului Nou. Locuitorii sectorului 3 sunt aşteptaţi în după-amiaza zilei de astăzi în Parcul Alexandru Ioan Cuza, la un spectacol de colinde. Acesta va avea loc la Foişorul de piatră de pe aleea principală a parcului, în imediata apropiere a Târgului tradiţional de Crăciun. Colindători vor fi Music Choir, alcătuit din artişti lirici ai Filarmonicii „George Enescu”, formaţia Alessis, dar şi Ducu Bertzi şi invitaţii săi: Constantin Neculae, Tavi Iacob şi Irina Furdui. Tot astăzi, pe scena special amenajată în faţa Teatrului de Vară din Parcul Bazilescu, va avea loc un spectacol de cântece şi jocuri etnofolclorice din întreaga ţară. Evenimentul va fi susţinut de Ansamblul „Busuiocul” de la Bacău, care va prezenta datini şi obiceiuri tradiţionale de Anul Nou (Capra, Ursul, Caii), interpretate într-un stil original. Spectacolul, care va începe la ora 19:30, face parte din festivalul „Moş Crăciun vine la Excelsior”, ajuns la a doua ediţie. „Costumele tradiţionale, măştile, instrumentele muzicale şi urările autentice de belşug şi bine vor învia tradiţii seculare”, au precizat, potrivit Agerpres, reprezentanţii Teatrului Excelsior.

Primăria sectorului 6 a pregătit „Zile de poveste”, un eveniment ce a început pe 20 decembrie şi se va încheia mâine, după care vor fi reluate între 26 şi 29 decembrie. Organizatorii îi aşteaptă pe copii la ateliere de creaţie, spectacole de teatru de păpuşi şi actori, jocuri interactive.

Festivaluri de colinde, datini şi obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă au loc în această perioadă în mai multe oraşe din ţară. La Timişoara, Alaiul Colindătorilor, care adună şi în acest an sute de copii şi tineri, a pornit ieri cu colindatul şi uratul la mai multe instituţii, printre care Consiliul Judeţean şi Mitropolia Banatului. Înveşmântaţi în straie populare şi măşti, cu clopote, talăngi, bice şi tobe, urătorii joacă şi prezintă şi obiceiuri din bătrâni. Nu lipsesc reprezentaţiile „Caprei” care, în tradiţia populară, aminteşte de duhul cel rău ce trebuie pedepsit şi bătut până pleacă de la creştinul hotărât să se îndrepte şi să lase deoparte toate năravurile cele rele, „Pomul de Crăciun”, ca simbol al trăiniciei şi tinereţii veşnice, ori Colindatul.

În Alaiul Colindătorilor vor fi prezente grupurile vocale ale Şcolii de Artă Timişoara, Ansamblul Profesionist Banatul, grupul de dubaşi de la Pietroasa, Curtea şi Tomeşti, Ansamblul Ghiocelul din Giroc, Corul din Criciova, Ansamblul Izvoraşul din Buziaş, grupul vocal din Periam, Corul Institutului Cultural al Românilor din Voivodina, Serbia (Torac), Fanfara Pro Amicitia, Grupul vocal din Coştei, grupul vocal de copii din Urseni, grupul vocal coordonat de Liliana Savu Badea din Buziaş.

La Sibiu, Târgul de Crăciun deschis încă de la jumătatea lunii noiembrie aşteaptă vizitatorii până în data de 3 ianuarie. Această a 10-a ediție reunește peste 80 de expozanți din țară și străinătate, cel mai mare număr de până acum, dar și numeroase atracții pentru copii, cum ar fi Atelierul lui Moș Crăciun, care cuprinde atelierul de biscuiți, cel de lumânări, de pictat turtă dulce sau de decorațiuni. De asemenea, iluminatul este unul deosebit anul acesta, o proiecție grandioasă pe toate clădirile din Piața Mare face din centrul Sibiului cel mai luminos loc din toată țara.