Repere şi idei
Străinul

Străinul

Alexandru Pripon, 04 Septembrie 2011

Străinul fără chip, ascuns în intimitatea camerei sale, se pregăteşte să intre în viaţa ta. Degetele sale dansează pe tastatură, încropind fraze mai lungi sau mai scurte, care te vor impresiona. Are la îndemână câteva site-uri de cultură generală, din care poate extrage oricând formulări erudite. Vei spune, peste ceva timp, că îl cunoşti. Că ţi-a devenit un prieten apropiat. Adevărul este, însă, că rămâne un străin care s-a insinuat în existenţa ta, cotrobăind prin cele mai ascunse cotloane. Răvăşind secrete şi amintiri. Şi, cu toate că, aparent, ştii totul despre el, nu este altceva decât o umbră, o identitate fără chip. O fantomă a vremurilor moderne care te priveşte din spatele unui monitor.

Tânăra femeie se pregăteşte să plece la serviciu. Simte o uşoară strângere de inimă, ştiind că fiul ei va pleca la şcoală abia peste câteva ore, se va întoarce, va mânca şi îşi va face lecţiile, fără a fi supravegheat de cineva. Este o perioadă grea. Preţurile au crescut, salariile au scăzut şi ziua de lucru parcă este tot mai lungă. Abia seara, după ce se va fi întunecat, va ajunge din nou acasă, obosită. Va trebălui puţin, apoi se va odihni, căci va urma o nouă şi epuizantă zi. Iar copilul, singur... "Ei, lasă, îşi zice, îmbărbătându-se, şi eu am crescut cu cheia de gât. Şi ai mei erau plecaţi de dimineaţa până seara. Şi nu am păţit nimic. Iar el e cuminte, mi-au spus toţi vecinii că nu iese din casă, nu face gălăgie. Când mă întorc, îl găsesc la calculator, jucându-se sau vorbind cu prietenii, pe internet. Totul este bine."

Dând să iasă pe uşă, femeia îi mai spune copilului ce are de făcut în lipsa ei. Aducându-şi aminte de poveţele părinţilor, îi zice din nou, pentru a câta oară: "Să te porţi frumos, să fii cuminte, să îţi faci lecţiile. Să nu vorbeşti cu străinii pe drum. Ai văzut câte se întâmplă...". "Haide, domâle, mă laşi cu prostiile? Ce, mai sunt copil mic?", a izbucnit tânărul, parcă nerăbdător să îşi vadă mama plecată. Aceasta s-a încruntat, gândind: "Da, o să trebuiască să am o discuţie cu el. A devenit cam obraznic de ceva vreme. Vai, ce târziu s-a făcut! Trebuie să plec, altfel întârzii..."

O bună parte din zi a trecut, în ritmul obişnuit. Femeia nici nu a mai avut timp să se gândească la cele petrecute mai devreme. A fost întreruptă din lucru de un telefon. Era rugată să se prezinte de urgenţă la şcoala unde învaţă fiul ei. Ajunsă acolo, i s-a adus la cunoştinţă că băiatul dă foarte rar pe la ore şi că situaţia sa şcolară nu este deloc de invidiat. "E imposibil, a replicat. Băiatul meu este cuminte, nu cred că ar face aşa ceva. Şi, dacă este într-adevăr aşa, de ce nu aţi luat mai devreme legătura cu mine? Eu am avut încredere că aici, la şcoală, este în siguranţă, iar dumneavoastră nici măcar nu m-aţi anunţat că are probleme!?" I s-a explicat că numărul de telefon pe care îl lăsase nu mai era de actualitate. "Da, a spus, mi-am schimbat numărul acum un an". I s-a mai arătat că nici la locul de muncă nu era de găsit. "Păi lucrez, de vreo doi ani, la altă firmă". I s-a atras atenţia că nu a mai fost de foarte mult timp la şedinţele cu părinţii. "Nu am avut timp". Dar nu a mai găsit nici o replică atunci când a aflat că, foarte probabil, copilul ei se droga...

Acasă, între patru ochi, femeia a făcut lucrul pe care îl amânase de foarte mult timp. A vorbit cu fiul ei. A aflat că acesta îşi găsise diverse cunoştinţe, pe internet, şi că a fost îndemnat să consume substanţe halucinogene. "Dar din plante, mamă, naturale, nu droguri. Şi nici nu costă mult". "Nu ţi-am spus să ai grijă, să nu vorbeşti cu străinii..." "Ai zis pe drum, mamă, nu pe internet. Şi să ştii că băiatul de la care am cumpărat nu este străin, este prietenul meu, adyrex_1996. După nume îţi dai seama că e născut în 1996, deci suntem cam de aceeaşi vârstă. Nu, nu l-am văzut niciodată, dar am vorbit mult cu el pe messenger. Îmi trimitea plicurile prin poştă, ramburs"...

Nu ştim cum s-a încheiat discuţia dintre mamă şi fiu. Nu ştim dacă femeia a izbutit, în al doisprezecelea ceas, să îşi educe copilul. Şi nu ştim nici ce impact are asupra cititorilor această frântură de poveste ruptă din viaţă. Până la urmă, fiecare om s-a drogat, măcar o dată în viaţă. Cel puţin aşa aflăm din producţiile de mare succes de la Hollywood. Şi trebuie că este adevărat, la cât de urmărite sunt, în toată lumea. Pe de altă parte, mai toţi cântăreţii din topuri sunt bănuiţi sau chiar au recunoscut că au consumat droguri. Şi trebuie că este bine, altfel nu ar avea atâţia fani, pe toate continentele, dornici să le imite viaţa...

Ştim doar că, undeva, în intimitatea camerei sale, străinul aşteaptă în faţa monitorului o nouă comandă. Se numeşte Adi, probabil. Cine ştie? Iar Rex este porecla pe care a căpătat-o în închisoare, de unde a ieşit, prima dată, în 1996. În ultimul timp nu a mai avut prea mari probleme, deoarece şi-a promis că va pune în practică sfaturile primite de la colegii de celulă. Şi s-a ţinut de cuvânt. A acţionat mai mult pe internet, acolo unde poate fi oricine: prietenul binevoitor fără chip, vânzătorul de droguri anonim, gata oricând să se insinueze în viaţa potenţialelor victime. O fantomă a vremurilor moderne, gata oricând să profite de pe urma lipsei de educaţie, a lipsei de timp şi a lipsurilor interminabilei tranziţii de la ceea ce a fost - şi ce păcat că a fost - la ceea ce, poate, va fi. Şi doar de noi depinde să nu fie.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!