Studiu despre comportamentul financiar al românilor

Ştefana Totorcea, 12 Februarie 2019

Nouă din 10 români vor să fie mai atenți cum își gestionează finanțele în 2019. Cu toate acestea, doar 1% din români ar apela la un consilier financiar, spune o cercetare făcută de Barometru, un program gestionat de Asociația pentru Relații Comunitare și ING România.

Cercetarea a mai descoperit că bărbații se simt mai stăpâni pe administrarea propriului buget (55%) și apelează într‑o mai mică măsură la părinți (13%). Pe de altă parte, femeile sunt mai deschise către căutarea de activități suplimentare pentru completarea veniturilor.

Împrumutul reprezintă o soluție pentru 37% din români, dar numai 15% ar lua credit bancar, în timp ce 22% le‑ar cere bani împrumut prietenilor.

Cercetarea a fost realizată, la comanda programului Barometru, de Reveal Marketing Research în ianuarie, pe un eșantion reprezentativ național format din 800 de respondenți cu vârste între 16 și 54 de ani.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!