Sufletul neamului românesc, în transcrierea genială a folcloristului Simeon Florea Marian

Ciprian Bâra, 15 Aprilie 2008

S-au împlinit 101 ani de la moartea folcloristului şi etnografului Simeon Florea Marian, unul dintre cei mai de seamă specialişti români în acest domeniu. Ne-a lăsat o operă neegalată în literatura noastră de specialitate. Pe lângă culegeri de folclor din toate ţinuturile locuite de români, a scris monografii despre sărbători, datini româneşti, ornitologie, cromatică. Prin opera lui a pus bazele cercetării ştiinţifice a folclorului şi a stimulat culegerea amplă a creaţiilor populare de către alţi cercetători. În plus, a fost şi preot.

„Obiceiurile sunt de cea mai mare însemnătate pentru studiul vieţii intime a poporului şi studiul lor va contribui mult la lămurirea originelor naţiunii noastre“, spunea George Bariţiu pe când se afla în forul de conducere al Academiei Române. Aceasta a fost încă de tânăr preocuparea majoră a lui Simion Florea Marian, care a devenit cel mai cunoscut etnograf român.

Etnograful cu spirit profund românesc

Născut la 1 septembrie 1847, nu departe de Suceava, în Ilişeşti, sat răzăşesc, dintr-o familie de ţărani originară din Transilvania, tânărul Simion este educat de mic de către părinţii săi: Grigore Marian Florea, fiul preotului Lazăr Marian din Reuseni, şi de către Ruxandra Stanovici, fată de dascăl din Udeşti, în spiritul celei mai autentice tradiţii româneşti.

De mic a mers împreună cu fraţii săi la hora satului, unde s-a îndrăgostit de renumitul lăutar Urdea şi de lelea Ileana a Mielului Caprei, care-l fascinau cu cântecele lor. A participat de fiecare dată cu un avânt impresionant pentru cei din jurul lui, la diversele evenimente şi sărbători organizate de părinţi, rude sau vecini, încadrându-se activ în practicile şi ritualurile datinelor şi obiceiurilor specifice diverselor împrejurări.

Şcoala primară a început-o târziu, în toamna anului 1859, la vîrsta de 12 ani, când, în urma stăruinţelor parohului Dimitrie Bucevschi, s-a înfiinţat în sat o şcoală parohială românească. A rămas în această şcoală doi ani, timp în care a absolvit primele trei clase primare, apoi, la îndemnul învăţătorului Dimitrie Cernăuţean şi a parohului, a trecut în clasa a IV-a la „Şcoala poporală germană“ din Suceava, pentru a-şi asigura o mai temeinică pregătire, în special în limba germană, care i-a permis mai târziu continuarea studiilor la gimnaziul din localitate.

Adolescentul dornic de învăţătură, în vârstă de 14 ani, crescut până atunci în atmosfera sănătoasă şi tonifiantă a familiei şi a satului, a continuat clasa a patra la „Şcoala poporală“ din Suceava, pe care a absolvit-o în 1862, cu calificative de bine şi foarte bine. În actul de absolvire a acestei clase, afirmă Mihai Cărăuşu, ginerele folcloristului şi biograful său de mai târziu, administraţia şcolii i-a modificat prenumele din Simion, cum apare în actul de naştere, în Simeon, formă acceptată de folclorist şi folosită ulterior în toate ocaziile. După absolvirea acestei şcoli, Simeon Florea Marian a trecut la liceul cezaro-crăiesc din localitate, înfiinţat cu doi ani înainte, în care limba de predare era germana.

La 17 ani, culegător de basme populare româneşti

„Îmi aduc aminte de timpul acela când mă ruga să-l ajut a aduna, fiind noi prin clasa a V-a, a VI-a şi a VII-a gimnazială, poezii şi cântece poporale şi cum scria zi şi noapte la cântece poporale, neglijând prin aceasta şi lecţiunile de şcoală. Când mergeam în vacanţe acasă, la părinţi, mă ruga colegul meu Marian să-i aduc nişte cântece poporale, fie doine, balade, hore, chiuituri, ba chiar şi poveşti, zicând că lui îi trebuie, iar când îi aduceam, Marian le studia, le compara cu cele adunate de el în satul lui ori în alte sate. Căci înţelesesem că el umblă după cântece şi poveşti şi prin alte sate de primprejur. El îmi vorbea de variante, comparaţii şi câte şi mai câte“.

Această mărturisire a fostului coleg de liceu, Gherasim Bulgia, arată că, pentru tânărul Simeon, culegerea folclorului a devenit de timpuriu o adevărată pasiune, căreia i-a consacrat mult timp şi energie, după cum reiese şi din publicistica sa şi din corespondenţele cu prietenii săi.

Marele etnograf român a adunat, la doar 17 ani, primele sale culegeri de texte folclorice, care îl situează în rândul celor dintâi culegători de basme populare româneşti. Buna cunoaştere a mediului folcloric în care s-a născut şi a crescut şi atenţia ce se acorda în vremea sa culturii populare, văzută ca oglindă fidelă a trecutului nostru istoric şi a spiritualităţii româneşti şi ca principală sursă de inspiraţie pentru literatura naţională, l-au ajutat pe Simeon Florea Marian să culeagă povestea „Soldatul cel iubitoriu de băutură“, care se găseşte astăzi în manuscris în „Fondul memorial şi documentar S. Fl. Marian“ de la Suceava, precum şi povestea „Pepelea şi Smeii“.

Colaborarea cu reviste de specialitate

Din anul 1866, liceanul culegător de folclor a început să colaboreze cu materiale folclorice şi descrieri de obiceiuri la periodicele „Familia“ şi „Albina“, iar în anii următori i-au apărut culegeri de folclor şi în alte două periodice: „Amicul poporului“ şi „Federaţiunea“.

Elevul culegător de folclor a reuşit să adune, personal sau prin intermediul colegilor, numeroase şi variate materiale folclorice, din care unele le-a trimis spre publicare la diferite ziare şi reviste, iar altele au fost pregătite în vederea publicării lor în volume. După câteva încercări nereuşite, a publicat la Botoşani, în 1869, un volum de balade, având ca editor pe I. V. Adrian. Pregătirea pentru tipar şi apoi tipărirea acestui prim volum al său i-a răpit mult timp, fapt care a influenţat negativ situaţia sa la învăţătură.

Cu lădiţa cu cărţi, spre Transilvania

„Persecutat fiind de către nişte venetici care se nutresc din sângele patriei mele, de către nişte hiene turbate, trebuie să apuc lumea în cap“, mărturisea Simeon Florea Marian, în jurnalul său, în zilele care au urmat scoaterii din liceu. Activitatea extraşcolară a elevului Marian, desfăşurată în cadrul „Societăţii Literare“ a elevilor suceveni, ca şi aceea de culegător şi valorificator al folclorului românesc din zonă nu erau văzute cu ochi buni de conducerea Obergymnasium-ului din Suceava, ceea ce a avut ca urmare declanşarea unui conflict între el şi conducerea liceului şi, în ultimă instanţă, hotărârea sa de a părăsi această şcoală.

Neputând să-şi continue studiile liceale la Suceava, S. Fl. Marian a pornit-o pe jos, cu lădiţa cu cărţi în spate, spre Transilvania, la fel ca mulţi alţi elevi români bucovineni de dinaintea sa, ori de după el. La numai zece zile după susţinerea examenului de repetare a clasei a VIII-a la Suceava, în ziua de 9 martie, îl găsim înscris ca student „benevole“ la Gimnaziul superior român greco-catolic din Năsăud. Printre colegii de clasă mai erau încă trei bucovineni: Nicolae Bodnarescu, Elia Hostiuc şi Grigoriu Mandrigu. Cu primii doi locuia împreună la aceeaşi gazdă în oraş.

Perioada de studii în Transilvania a fost cea mai fertilă în acumulări, atât ca luptător pentru drepturile poporului său, cât şi ca cercetător şi culegător care a pus în valoare folclorul, obiceiurile şi credinţele poporului. În acest timp, şi-a adunat un bogat material folcloric legat de marea personalitate a lui Avram Iancu, pe care-l va publica mai târziu în culegerea sa, „Poezii poporale despre Avram Iancu“ (1900).

Întâlnirea cu Haşdeu

În anul 1870, Simeon Florea Marian s-a apropiat de „Cercul Haşdeu“. Acum, Simeon Florea Marian a intrat sub influenţa concepţiei ştiinţifice despre folclor a acestuia şi nu mai corectează versurile, mărturisind singur, în prefaţa primului volum de „Poezii poporane române“ (1873), lucrul acesta prin cuvintele: „Sacra mea dorinţă este să le întorc poporului, din al cărui sân le-am adunat, aşa precum le-am auzit de la dânsul, fără să schimb veşmântul lor original“.

A colaborat cu materiale folclorice la ziarul „Traian“, al lui B. P. Haşdeu, care tocmai apăruse în acel an, intrând în felul acesta în sfera de atracţie a marelui savant. Primele materiale trimise spre publicare la acest ziar au fost 44 de texte de cântece culese din Putna, 9 texte de doine şi descântece. În anii următori, a continuat să publice folclor în periodicele „Familia“, „Albina“, „Traian“, „Columna lui Traian“ şi Foaia Societăţii „Românismul“.

Etnograful devenit preot

După terminarea studiilor liceale, S. Fl. Marian a îndeplinit o veche şi fierbinte dorinţă a maicei sale şi s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. În perioada frecventării cursurilor acestei facultăţi, şi-a restrâns foarte mult activitatea publicistică, ocupându-se îndeosebi de pregătirea pentru tipar a unui alt volum de balade şi a unui volum de lirică.

Încheindu-şi studiile teologice, în septembrie 1875, s-a căsătorit cu Leontina Piotrovschi, fiica parohului George Piotrovschi din Siret, care i-a fost soţie vrednică şi devotată. După hirotonirea sa ca preot, în mai 1876, a funcţionat scurte perioade de timp în localităţile Poiana Stampii, Candreni şi Voloca, după care, în mai 1877, s-a stabilit în Siret, unde a slujit împreună cu socrul său.

În perioada de la Siret a fost în contact direct cu mediul folcloric şi a avut liniştea necesară unei munci susţinute. Marian şi-a intensificat mult activitatea în domeniul folclorului şi şi-a lărgit sfera preocupărilor. Paralel cu culegerea personală sau prin intermediari ai folclorului din zonă, a trecut la publicarea lui în periodice şi în volume. În perioada anilor 1877-1883 a reuşit să publice aproximativ 120 de culegeri de folclor şi articole despre folclor în ziare şi reviste care apăreau în toate provinciile ţării.

O operă de valoare inestimabilă

După o perioadă îndelungată în care a arătat că a înţeles rostul folclorului şi a cules şi a publicat din ce în ce mai mult material de specialitate, activitatea sa a devenit cunoscută şi, astfel, la 26 martie 1881, a fost ales membru al Academiei Române. Cu sprijinul neîncetat al Academiei, activitatea preotului Simion Florea Marian devine din ce în ce mai rodnică. Ceva mai târziu, la cererea lui B. P. Haşdeu, folcloristul a întocmit unele lucrări având caracter monografic care studiază cultura populară a ţăranului român în strânsă legătură cu cea a popoarelor antichităţii clasice, a popoarelor neoromanice şi a ţărilor învecinate. Lucrările de bază cu care a rămas cunoscut posterităţii sunt: „Ornitologia poporană“, „Descântecele“, „Nunta, naşterea şi înmormântarea la români“, „Vrăjile, farmecele şi desfacerile“, „Sărbătorile la români“, „Tradiţii poporane române din Bucovina“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!