Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova „Suntem chemaţi să înţelegem taina Bisericii din care facem parte“

„Suntem chemaţi să înţelegem taina Bisericii din care facem parte“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Tudorel Rusu - 13 Martie 2017

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a efectuat ieri o vizită pastoral-misionară în Protopopiatul Hârlău. În cursul dimineţii, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe“ din localitatea Vlădeni Deal, după care a vizitat Parohia Frumuşica, păstorită de părintele Ioan Florin Vamanu. În continuare, Părintele Mitropolit a sfinţit locul pentru Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie“ din oraşul Hârlău, după care a oficiat slujba Parastasului la mormântul părintelui Dimitrie Bejan.

În Duminica a doua din Post (a Sfântului Grigorie Palama), Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Vlădeni Deal, Protopopiatul Hârlău. Din soborul co-slujitor au făcut parte şi părintele Nicolae Crăciun, protoiereul Protopopiatului Hârlău, precum şi arhim. Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.

În cuvântul de învăţătură, rostit după citirea Evangheliei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a subliniat chemarea pe care Biserica o adresează tuturor în această duminică: aceea de a duce o viaţă de creştin ortodox în adevăratul sens al cuvântului: „Suntem chemaţi să înţelegem taina Bisericii din care facem parte, îngrijindu-ne de propria noastră familie - tată, mamă, prunci, părinţi; familia este «biserica cea mică de acasă». Totodată, să arătăm că suntem creştini ortodocşi cu adevărat ţinând legătura cu biserica în duminici şi sărbători, încercând să avem o viaţă de rugăciune prin Spovedanie, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, prin respectul faţă de zilele de post, prin acte de milostenie, prin iertarea care se cuvine s-o arătăm celor care ne-au greşit, prin evlavie şi smerenie. În acelaşi timp, să arătăm că suntem fii şi fiice ale Bisericii lui Hristos dreptmăritoare, îndeplinind, cu smerenie şi curaj, cu determinare, cu  onoare şi cinste, slujirile, mai mari sau mai mici, pe care le avem atât în casa proprie, cât şi în viaţa lumii“.

În cadrul slujbei arhiereşti, diaconul Teodor Alin Astancăi  a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Cucova din Protopopiatul Paşcani.

După otpustul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vizitat Parohia Frumuşica, păstorită de părintele Ioan Florin Vamanu, binecuvântându-i pe enoriaşi şi rostindu-le un cuvânt de învăţătură.

„Orice biserică este scară de la pământ spre Cer“

Tot ieri, Părintele Mitropolit Teofan, în sobor numeros de preoţi şi diaconi, a sfinţit locul viitoarei biserici cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie“ din oraşul Hârlău. La eveniment au participat numeroşi credincioşi din localitate şi împrejurimi, alături de autorităţile locale.

„Momentul acesta este cu totul şi cu totul aparte, căci orice biserică este scară de la pământ spre Cer. Observăm că, din mila Domnului, doar sfintele biserici reuşesc să reziste secole de-a rândul. Se construiesc case şi castele mari şi importante, dar vremea şi veacurile parcă le spală şi le duce în neantul şi inexistenţa lucrului obişnuit. O biserică însă, precum cele frumoase ale căror turle se văd şi de aici, din oraş, rezistă pentru că în fiecare duminică şi sărbătoare credincioşii şi preoţii se roagă, iar rugăciunile lor ajung la tronul Sfintei Treimi, Care trimite harul Preasfântului Duh pentru ca lucrarea să dăinuiască“, a spus IPS Teofan după slujba de sfinţire.

Apoi, părintele protopop Nicolae Crăciun a citit hrisovul de sfinţire, după care a urmat cuvântul părintelui Gheorghe Păltinel, care a mulţumit Părintelui Mitropolit, soborului slujitor şi credincioşilor prezenţi, relatând şi faptul cum a luat naştere ideea construirii viitoarei biserici cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie“.

Vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan s-a încheiat la mormântul părintelui Dimitrie Bejan, unde a fost oficiată slujba Parastasului.