Banat
Tabăra „Credința altfel”, la final

Tabăra „Credința altfel”, la final

Anita Radics, 20 August 2018

Școala de vară „Credința altfel”, desfășurată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la Vărădia, județul Caraş-Severin, s-a încheiat săptămâna trecută cu festivitatea de premiere a elevilor și studenților participanți.

Festivitatea de premiere și încheiere a taberei a debutat cu o slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu, săvârșită în biserica din incinta campusului „Arcidava” de la Vărădia, de către coordonatorul taberei, părintele Mihai Ciucur, alături de toți tinerii și formatorii prezenți. „Voi sunteți promotori ai schimbării în bine a lumii în care trăim și vă îndemn să continuați, fiecare în locul în care v-a așezat Dumnezeu, această lucrare de a aduna și alți tineri alături de voi, de a fi împreună, în numele credinței în Biserica lui Hristos. Nu va fi ușor, pentru că lumea în care trăim este din ce în ce mai dezbinată, dar, prin credință, nădejde și dragoste adevărată, dublate de o inimă curată și iertătoare, suntem convinși că veți reuși”, a mai adăugat părintele Mihai Ciucur.

Toți participanții la școala de vară au primit premii constând în cărți și diplome de participare, iar formatorii și ostenitorii taberei, diplome de mulțumire și de excelență din partea Prea­sfințitului Părinte Lucian.

De asemenea, în cadrul festivității de final, participanții la concursul național de creație literară „România la 100 + 100”, organizat de Bibilioteca Jude­țeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului, au primit cărți și diplome oferite de către Clara Maria Constantin, managerul instituției, care a purtat și un scurt dialog cu tinerii despre minunata lume a cărților.

Pe parcursul unei săptămâni, 30 de tineri cu vârste între 15 și 21 de ani, voluntari și membri ai ATOR Banatul de Munte și ai centrelor de tineret din eparhie, au participat la un bogat program duhovnicesc și educativ, propus în cadrul unui concept inovativ de învățare în context nonformal, de către Departamentul de tineret al eparhiei.

„Iubirea, răbdarea, iertarea, bucuria, rugăciunea, postul, cântarea și jertfirea sunt doar câteva dintre lecțiile frumoase pe care le-am învățat în tabăra de la Vărădia. Prima tabără a Bisericii în care am avut calitatea de formator mi-a dezvăluit încă o dată cât de grea este misiunea cu tinerii, dar și cât de important este să ne adresăm problemelor și nevoilor lor. Am avut în mijlocul nostru invitați din diverse domenii, oameni care au avut de împărtășit povești ziditoare și lecții de viață, oameni care și-au lăsat cu siguranță amprenta lor pe ediția din acest an a taberei. Atelierele diverse și interactive de educație nonformală au pus tinerii în posturi interesante și ziditoare pentru ei, punându-le la încercare anumite aptitudini pe care ei singuri și le-au dezvoltat. Am trăit cu toții un timp binecuvântat și ziditor la Vărădia”, a spus George Lăpădat, formator și voluntar în cadrul taberei.

„A fost o tabără unică, bazată pe sinceritate, deschidere și dragoste. Am simţit că suntem împreună, ne-am apropiat unii de alții și am legat prietenii. Am învățat să lucrăm ca o echipă, am învățat câte ceva de la fiecare persoană specială care ne-a vizitat și chiar unii de la alții, dar, cel mai important, ne-am rugat împreună”, a exprimat Alexandra Crîsta din Reșița.
 „În această tabără am simțit cu adevărat că fac parte dintr-o familie. M-am simțit minunat pentru că ne-am ascultat unul pe celălalt, am fost uniți în rugăciune, am fost cu toții deschiși și sinceri”, ne-a spus Casian Bontilă din Moniom.

 „Pentru mine a fost o ex­pe­riență de neuitat. Am învățat foarte multe lucruri, dar cel mai important lucru pe care l-am învățat, care a fost și mottoul taberei, a fost acela de a fi uniți în rugăciune”, ne-a explicat Răzvan Bontilă, tot din Moniom.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!