Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Tabăra de vară „Copiii - inimi curate”, la Dragalina

Tabăra de vară „Copiii - inimi curate”, la Dragalina

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Moldova
Un articol de: Pr. Florin Purice - 01 August 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, în perioada 23-29 iulie 2018, în Parohia Dragalina din comuna Hlipiceni, judeţul Botoşani, s-a desfăşurat a treia ediţie a taberei de vară „Copiii - inimi curate”.

Întâlnirea, devenită tradiţie la Dragalina, a sfidat vremea capricioasă, aducând bucurie celor cincizeci de copii, care s-au bucurat de atelierele şi rugăciunile la care au luat parte. Deschiderea oficială a taberei prin cuvântul de bun venit a fost urmată de participarea la slujba Paraclisului Maicii Domnului. La iniţiativa organizatorilor şi prin sprijinul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, copiii au primit tricouri personalizate, care să le aducă aminte de momentele frumoase din tabără.

În fiecare zi, tinerii au participat la Sfânta Liturghie, dând şi răspunsurile la strană. Alături de părintele paroh Florin Purice, au slujit şi prieteni dragi ai parohiei noastre: părintele Plugariu Ilie de la Parohia Podul Jijiei şi părintele Borcilă-Iftimescu Vasile de la parohia Doina. După servirea micului dejun, pregătit din dragostea doamnelor din Comitetul parohial, copiii au participat la prima sesiune de ateliere a zilei, coordonată de invitaţi de marcă: actori ai Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoşani, domnul Marius Rusu şi doamna Anamaria Chelaru, interpreta de muzică populară Ştefania Puiu, Trupa „Aşchiuţă” din Iaşi şi Natalia Holban, cadru didactic din Iaşi.

Începând cu ora 14:00, copiii şi invitaţii au servit împreună bucate delicioase la masa de prânz. Sesiunea a doua de ateliere s-a desfăşurat pe două grupe de vârstă, cei mici luând parte la activităţile coordonate de prezbitera Cătălina Purice, iar cei mari, alături de părintele paroh, au vizionat şi discutat pe baza materialelor video de prevenţie a consumului de alcool sau droguri.

Noutatea ediţiei din acest an a fost marcată de alcătuirea unui imn al taberei din grija şi dragostea Dorei Adăscăliţei, membră a Comitetului parohial. Acompaniamentul muzical al acestor versuri ne-a fost oferit de Ştefania Puiu.

Duminică, 29 iulie, după Sfânta Liturghie, copiii au fost premiaţi pentru participarea la activităţile organizate în cadrul taberei, organizându-se şi o tombolă. Bucuroşi de zilele petrecute împreună, ne-am despărţit mulţumind Bunului Dumnezeu pentru binecuvântările oferite în această ediţie a întâlnirii „Copiii - inimi curate”.