Transilvania
Tabere de creaţie religioasă în Eparhia Oradiei

Tabere de creaţie religioasă în Eparhia Oradiei

Pr. Prof. Radu Rus, 16 Iulie 2018

În perioada 2-13 iulie, în Eparhia Oradiei s-a desfăşurat cea de-a XI-a ediţie a taberelor de creaţie religioasă intitulate generic „Împreună, să ne cunoaştem tradiţia şi valorile creştine”. Incluse în cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al unității de credință și de neam în Patriarhia Română, în acest an taberele au fost organizate, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, la Mănăstirea Izbuc, Mănăstirea Voievozi şi Schitul Poiana Florilor, dependent de Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea.

Cele trei serii ale Taberei de creaţie religioasă „Împreună, să ne cunoaştem tradiţia şi valorile creştine” din acest an au reunit un număr de peste 100 de elevi din ciclurile gimnazial şi liceal de la diferite şcoli din Oradea şi din judeţul Bihor, selectaţi în funcţie de rezultatele deosebite la învăţătură şi purtare, de premiile obţinute la Olimpiada de religie, etapele judeţeană şi naţională şi, nu în ultimul rând, de situaţia socială şi economică a familiilor din care provin copiii.

Scopul acestor tabere este acela de a le oferi copiilor şi tinerilor o alternativă creştină, viabilă şi educativă, de petrecere a timpului liber. Copiii implicaţi în proiect s-au bucurat de frumuseţile naturii, de binecuvântarea slujbelor religioase, de binefacerile drumeţiilor sau ale activităţilor sportive.

O componentă importantă a taberelor a fost reprezentată de cursurile de pictură pe sticlă, la care toţi copiii au participat. La sfârşitul perioadei de tabără fiecare participant a reuşit să finalizeze câte o icoană, produsele muncii lor urmând a fi expuse într-o expoziţie ce va fi vernisată imediat după începerea anului şcolar 2018-2019. În acest demers, elevii au fost sprijiniţi de profesorii bihoreni: pr. Pavel Benţa, Florina Iepure, Camelia Chiș, Romina Hulban şi Maria Bronţ care, an de an, pe bază de voluntariat, participă cu dăruire şi disponibilitate la taberele de creaţie.
Pe de altă parte, zilnic, copiii au participat în mod activ la Sfânta Liturghie şi la slujbele de seară, îmbogăţindu-se spiritual din frumuseţea cultului divin ortodox, precum şi la cateheze care au avut teme variate, menite să răspundă nevoilor lor spirituale.

Din programul taberei n-au lipsit drumeţiile, concursurile pe teme de cunoştinţe religioase sau cultură generală, vizionările de documentare şi filme cu mesaj creştin sau întrecerile sportive. În aceste activităţi, tinerii au fost sprijiniţi şi asistaţi de către profesorii: pr. prof. Dorel Leucea, pr. prof. Alin Sonea, arhid. Ştefan Lakatos, prof. Liviu Țiț şi prof. Daniela Leucea.

Generozitatea gazdelor taberei, obştile monahale de la Mănăstirea Izbuc, Mănăstirea Voievozi şi Schitul Poiana Florilor, a contribuit la reuşita proiectului. Copiii s-au simţit bine, au legat prietenii, şi-au descoperit şi dezvoltat aptitudini, au conştientizat că timpul liber poate fi petrecut frumos şi echilibrat, plăcut şi eficient, în acelaşi timp, interesant şi constructiv, creativ şi recreativ totodată, într-o manieră cu adevărat folositoare şi ziditoare.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!