Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Taina Sfântului Maslu în Dealul Mare şi la Valea Budului

Taina Sfântului Maslu în Dealul Mare şi la Valea Budului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Constantin Ciofu - 18 Decembrie 2018

Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat duminică, 16 decembrie 2018, Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu din Dealul Mare, judeţul Iaşi. Slujba a fost săvârşită în Paraclisul cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana”, aflat la demisolul Catedralei „Acoperământul Maicii Domnului” a aşezării monahale. Credincioşii de departe şi din oraşul Iaşi au urcat în Dealul Mare pentru a se folosi duhovniceşte de rugăciunile de dezlegare pe care ierarhul le-a citit. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de preotul Dumitru Carp de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” - Bucium din Iaşi, care a făcut referire la importanţa rugăciunilor Bisericii în viaţa credincioşilor. La rândul său, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul pentru că a slujit Taina Sfântului Maslu, preoţilor de la parohii şi mulţimii de pelerini prezente. De asemenea, părintele stareţ a mulţumit tuturor celor ce au oferit daruri pentru serbarea din ajunul Crăciunului din acest an, când, conform tradiţiei, o mie de copii nevoiaşi vor primi pachete din partea Mănăstirii Hadâmbu.

Vineri, 14 decembrie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” - Valea Budului, judeţul Bacău. Grupul psaltic „Filomelos” din Oneşti, dirijat de prof. Paula Cautiş, precum şi alţi colindători au susţinut un concert de colinde.