Repere şi idei
Taina Sfintei Uniri

Taina Sfintei Uniri

Despre Marea Unire se vorbește acum cu surle și trâmbițe: ne propunem lucruri mărețe în acest an și o avem pe fișele de lucru cu toții - de la impiegații haltei „Cucuieții din Vale" până la demnitarii de rangul cel mai înalt.

Paradoxul constă însă tocmai în faptul că Marea Unire s-a făcut și trăit în taină. Moțiunea prin care se cerea „unirea Basarabiei cu Regatul României" a fost pregătită, în martie 1918, la Bălți, de către conducerea zemstvei, în taină, așa cum în taină a acționat la Chișinău și Pantelimon Halippa, Ion Inculeț și ceilalți membri ai Sfatului Țării atunci când au pregătit votarea unirii „Basarabiei cu Țara-Mamă, România". Tot în taină are loc, în același an, și întrunirea românilor de la Paris, Washing­ton și Cittaducale sub preșe­dinția lui Traian Vuia, Vasile Stoica și, respectiv, Simion Mândrescu, care constituie, în ordine, „Comitetul național al Românilor din Transilvania și Bucovina", „Liga națională a românilor" și „Comitetul de acțiune al românilor din Transilvania, Banat și Bucovina".

Nici Vasile Goldiș nu anunță cu surle și trâmbițe că Partidul Național Român din Transilvania urmează să ceară unirea acesteia cu regatul, atunci când redactează o declarație în acest sens.

Și nici Sextil Pușcariu, Iancu Flondor sau alți lideri bucovineni nu fac mult tam-tam atunci când pregătesc hotărârea „Unirii necondiționate..." pentru Congresul Bucovinei.

Anunțate cu voce tare și fermă de la tribune oficiale au fost doar hotărârile. Strigate lumii întregi erau doar decretele regale de ratificare a acestora, doar rezultatele finale ale actelor unirii, nu și actul în sine. Pentru că El era Taină. Pentru că era între frați, din dor de frați. Pentru că strigat cu voce tare nu ar fi fost posibil. Pentru că, spre deosebire de românul de azi, care dă dovadă de deosebit curaj patriotic în orice dispută on-line, dar pentru care 'România-i varză, frate, mult mai mișto e afară", românul de acum o sută de ani, deși dezbinat teritorial și fără poză cu sigla Centenarului pe Facebook și Instagram, avea capacitatea de a crede în lucrurile mari și sfinte și aceea de a înțelege că acestea nu pot fi făcute decât în taină.
Genul acesta de unire a fost trăită și realizată acum o sută de ani, dar a continuat să supraviețuiască pe parcursul întregului ultim secol. Deși uniți în aceleași hotare, concetățenii noștri din România își trăiesc, parcă, de o sută de ani încoace, o dezbinare care crește ca pe drojdii. Ne-a dezbinat mai întâi teritorial Pactul Ribbentrop-Molotov. Apoi cizma roșie. Comunismul. Apoi... cine oare?, că știm bine că ni s-au dat libertăți de tot felul încă acum vreo douăzeci de ani. Nu știm. Cert e că suntem dezbinați. Mai pâlpâie undeva flăcăruia unirii în România de azi. Nu știm. Poate doar în altare, amvoane și chilii de mănăstiri, unde de o sută de ani încoace suntem îndemnați să ne rugăm „pentru neamul acesta, conducătorii țării noastre, armata ei cea de Hristos iubitoare și poporul român de pretutindeni".

Cel de al doilea paradox al acestei Mari Uniri este însă acela că flacăra ei a ars în taină mereu în teritoriile anexate. Pentru că frații noștri din Basarabia și Bucovina făceau rost de cărți românești în taină și tot în taină le citeau, cu riscul libertății și vieții lor în plin regim stalinist, hruşciovist, brejnevist... Pentru că știau să și le transmită unul altuia într-o clandestinitate greu de închipuit, așa cum își transmiteau puținele vești strigate în șoaptă de la frații de peste Prut până la cei deportați în Siberii nesfârșite de gheață și stepe cazahe la fel de fără sfârșit. Pentru că, deși au fost obligați să vorbească, să cânte și să strige „Ura"-le rusește, ei nu și-au bocit morții decât românește, așa cum doar românește și-au botezat copiii, s-au cununat și s-au rugat. Între ei. În taină. Poate chiar pe tăcute. Așa cum au constituit Cenaclul „Mateevici" la Chișinău, în 1989 sau Cenaclul „Eminescu" la Cernăuți. Fără anunțuri publice, laudă și rezonanță în presă. Firesc, cum trebuie să fie lucrurile între frați. Cum trebuie să fie orice lucru sfânt, cum e însăși Unirea.

Sfânta Biserică Ortodoxă are Șapte Taine. Dar mai există o Taină. Românii din aceste teritorii anexate au introdus, au trăit și mai trăiesc încă Sfânta Taină a Unirii ca parte a Sfintei Tradiții.

Iată de ce pe parcursul a mai bine de două sute de ani de dominație străină românii din Basarabia, Bucovina, Ținutul Herța, dar și cei din Voivodina și Timocul Bulgăresc și Sârbesc nu și-au uitat tradițiile, istoria și limba și nici credința nu și-au pierdut-o. Iată de ce bucovinenii nu au bancuri despre basarabeni și nici basarabenii despre bucovineni. Iată de ce unicul lucru pe care nu-l înțeleg românii din teritoriile anexate sunt bancurile cu olteni, ardeleni și moldoveni. Neuitând ce e Unirea, ei nu pot înțelege ironia dezbinării.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!