Reportaj
Tainici călători pe drumul dintre sine și cer

Tainici călători pe drumul dintre sine și cer

Dumitru Manolache, 17 Septembrie 2016

A pleca, a merge, a „călca” orizonturi noi, a trăi într-un grup o schimbare interioară, al cărei scop este întâlnirea lui Hristos, îl transformă pe pelerin din străinul care vine de aiurea, străbătând un ținut spațial ce nu-i aparține, într-un participant tainic la o altă realitate decât cea a existenței profane sau a lumii imanente.

Pelerinul iese din sine, devenindu-și sieși străin, pentru a se naște celălalt: omul mântuibil. O asemenea schimbare am trăit în această toamnă, împreună cu credincioșii Parohiei Popa Nan din București, în timpul unui pelerinaj la mănăstirile moldave.

„A te așterne la drum este un legământ care înseamnă că acela ce pleacă în pelerinaj vrea să schimbe ceva în viața sa. Dacă pleacă la drum, ceva îi lipsește. Există o fascinație a drumului. Mersul, în încetineala lui, în efortul lui, în liniștea lui, ne face prezenți nouă înșine, tovarășilor noștri de drum”, spunea într-un studiu prof. dr. Lucreția Vasilescu de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” . Cu asemenea nevoie de schimbare am pornit și noi la drum, într-o dimi­neață luminoasă de toamnă, din curtea Bisericii Popa Nan din Bucu­rești. Fusesem invitat de părintele profesor Victor Frangulea să în­soțesc, timp de patru zile, un grup de peste 40 de credincioși din parohie, într-un pelerinaj pe la mai multe mănăstiri din Moldova.

Comunitatea care se „leagă” în mers

Alături de ei, aveam să mă descopăr și eu, în sânul acestei „co­munități în mers”, străin sieși, venit de aiurea, dar mai deschis a-i face loc celuilalt. Adică omului mântuibil. Pelerinajul a început cu vizitarea Mănăstirii Suzana, din județul Prahova, a continuat apoi cu vizitarea Mănăstirii Cheia, unde s-a săvârșit și o slujbă de pomenire la mormintele arhimandritului Grigorie Băbuș, bibliotecar al Bibliotecii Sfântului Sinod, și muzicologului arhidiacon prof. univ. dr. Sebastian Bucur, înmor­mântați aici. A continuat apoi cu vizitarea frumoasei biserici a Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Mina” din Brașov-Noua, unde am fost primiți de părintele paroh Simion Cibian, unul din ctitori, care ne-a prezentat istoria sfântului locaș. „Dacă considerăm pelerinajul o îmbogă­țire sufletească, atunci orice bise­rică vizitată îl îmbogățește pe om, îl zidește și îl conduce spre mântuire”, ne-a mărturisit acesta. A­junși în Scheii Brașovului, aveam să redescoperim începuturile școlii și tiparului românesc, precum și solemnitatea maiestuoasă a Bisericii „Sfântul Nicolae”. Aici, doi foști studenți ai părintelui Frangulea, Titus Chi­tiuță Ovidiu, cân­tărețul bisericii, și Nicolae Blaj, muzeograf la Prima școală românească din Schei, s-au emoționat de reîntâlnirea cu dascălul lor, și și-au exprimat bucuria că grupuri de pelerini români au început să viziteze și aceste obiective, într-un moment în care este necesar să nu ne uităm originile. „Ne-am banalizat și am pus numele diaconului Coresi unui mall de aici din Brașov. Așa ne pierdem în istorie”, a ținut să avertizeze domnul ­Nicolae Blaj.

Seara am petrecut-o la Mănăstirea Codreanu, din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, un așeză­mânt monahal nou, deosebit de frumos și primitor, ridicat prin osteneala părintelui Constantin Codreanu. Un om care a descope­rit în caritate, filantropie și în mi­la creștină nu numai o cale de slujire și smerenie proprie, ci și un alt fel de drum, poate tot un pelerinaj, spre Hristos, Cel pretutindenea prezent, Care dă „pelerinilor forța să treacă peste obstacolele călătoriei, încurajându-i pe cei deznădăj­duiți, pe bolnavi, pe cei ce înaintează mai greu, pe cei ce se o­presc, adesea des­curajați, pe mar­ginea drumului”, cum spune prof. dr. Lucreția ­Vasilescu.

Următoarea zi am vizitat mănăstirile Bistrița,Văratec, Agapia, Casa memorială „Ion Creangă” din Humulești, Parohia Boroaia, unde se află mormântul părintelui Ilarion Argatu, Mănăstirea Slatina și Mănăstirea Humor, unde am și fost găzduiți. Aici, ca și în celelalte sfinte așe­zăminte vizitate, corala Parohiei Popa Nan ne-a înălțat cu interpretările ei îngerești până la porțile Ierusalimului Ceresc, adevărata patrie și destinație a creștinului.

Permanentă actualizare a mântuirii

Ziua a treia am petrecut-o vizitând mănăstirile Voroneț, Probota și Neamț, după care ne-am întors la Mănăstirea Codreanu, unde am înnoptat. În ultima zi a pelerinajului, am participat la Sfânta Liturghie săvârșită în această mănăstire unde, la fiecare sfârșit de săptămână și în fiecare zi de sărbătoare, părintele Codreanu oferă mese gratuite pentru 200-300, uneori și mai mulți sărmani aduși aici în acest scop de prin împrejurimi cu autobuzele așezământului.

La finalul acestei călătorii, am consemnat concluziv câteva gânduri de pelerin despre ieșirea din sine a fiecăruia, pentru a-i face loc celuilalt - omului care se pregătește pentru mântuire.
Grațiela Nichita - profesoară de educație muzicală la Școala „A­nastasia Popescu” din Bucu­rești, dirijorul Corului de copii „Sfânta Elisabeta”, al aceleiași instituții, și, de opt ani, dirijorul coralei Bisericii Popa Nan, alături de „mâna sa dreaptă”, Toni Nichita, soțul său: „Pentru mine, muzica înseamnă rugăciune, apropiere de Dumnezeu. Ca și pelerinaj, muzica este tot o călătorie, de data aceasta prin acorduri, liniște și posibilitate de a te ruga în armonie cu Dumnezeu. Muzica începe acolo unde se termină cuvântul. Eu respir prin muzică și asta încerc să transmit”.
Silvian Donoagă, din Chiși­nău, student în anul II la Facultatea de Teologie „Justinian Patriahul” din București, tenor prim în corala Parohiei „Popa Nan”: „Datorită părintelui profesor Frangulea, am avut prilejul, pentru prima oară, să cunosc o parte foarte importantă de țară. Cu ceva timp în urmă, părintele profesor Alexandru Marius Dumitrescu, de la facultatea noastră, m-a chemat cu dragoste în «familia Popa Nan», unde, din prima zi, m-am simțit ca acasă. În acest pelerinaj, cel mai mult m-a impresiont puterea sfintelor așe­zăminte monahale, care te ia și te ridică în niște grații divine, cum numai Dumnezeu o poate face”.

Mircea Constantinescu, actor la Teatrul Odeon: „Arta actorului este foarte a­proape de Dumnezeu. Teatrul antic, de pildă, avea o trăire extraordinară, cu o «față» îndreptată spre creator, iar cu cealaltă, un fel de oglindă, ca raportare a omului la sacru. Această stare o regăsesc acum în tradiția Bisericii Ortodoxe, care actualizează permanent actele primordiale, importante, ale umanității și ale mântuirii omului. Din această perspectivă, pelerinajul nostru se încadrează într-un itinerar spiritual, care redefinește ființa, viața, existen­ța funcție de Dumnezeu. De aceea mă regăsesc în acest itinerar, cu integritatea mea spirituală și fizică. Cu acest prilej am redescoperit o natură, care lipsește în deșertul nostru bucureștean, copilăria și adoles­cența mea în contact nemijlocit cu sacralitatea. Și am mai descoperit o solidaritate umană aparte, pe care, probabil, doar asemenea itinerarii spirituale o zidesc”.

Preot profesor Victor Frangulea: „Pelerinajul a devenit o tra­diție a parohiei noastre. Mulți credincioși, datorită acestor «drumuri», cunosc, unii pentru prima oară, locuri atât de frumoase. Pelerinajul nu are numai scopul de a vedea și a fotografia ceea ce vezi. Este și un mod de «a-i lega» pe oameni, de «a-i încălzi» unii cu alții, de a-i face să se bucure împreună, de a se simți mai mulți, mai folositori, mai fru­moși. Pelerinajul este o bucurie la dimensiuni mai mari, amplificată de numărul celor care participă la ea”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!