Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Te poţi şi sminti de cum iubeşte Dumnezeu (I)

Te poţi şi sminti de cum iubeşte Dumnezeu (I)

Un articol de: Pr. Constantin Sturzu - 09 August 2017

Aproape zilnic sunt interpelat, mai ales pe contul de Facebook, pe diferite teme. Am să redau, în rubrica de săptămâna aceasta, două astfel de situaţii, mai relevante pentru frământările omului de azi, iar o a treia o voi relata, mai pe larg, săptămâna viitoare. Voi proteja identitatea persoanelor care m-au abordat şi voi prezenta, cu unele adaptări, răspunsurile mele.

O persoană îmi aduce la cunoştinţă că unul dintre clericii atacaţi în presă pe motiv de imoralitate ar fi, de fapt, nevinovat. Ca dovadă, îmi aduce experienţa sa personală cu acel cleric, cu mult folos duhovnicesc, precum şi faptul că printr-însul s-ar fi făcut o minune, o vindecare.

Eu m-aş bucura enorm dacă s-ar dovedi că toţi cei acuzaţi în presă sunt absolut nevinovaţi. Minunile şi mărturiile personale nu ţin însă loc de contraargumente, în astfel de situaţii. Dumnezeu poate să lucreze şi prin clericii cu neputinţe sau păcate. Şi spun asta atât din cele pe care le ştiu din istoria Bisericii, cât şi din experienţa personală. Nu o dată mi s-a întâmplat ca starea mea morală sau duhovnicească să nu fie tocmai conformă cu aceea aşteptată de la un preot şi, totuşi, Dumnezeu să lucreze în chip minunat prin mine, mai ales în Taina Spovedaniei. Am constatat că nu există o legătura de tip cauză-efect între starea morală a unui slujitor al Bisericii şi lucrarea harului. Asta nu înseamnă că suntem îndreptăţiţi să păcătuim şi că putem sluji oricum la Sfântul Altar. Nu. Dacă cineva stăruie în păcate şi nu se pocăieşte, chiar şi minuni de s-ar face printr-însul, nu se va mântui: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am prorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea" (Matei 7, 22-23). Cutremurător, cu adevărat!
Altcineva, tot pe această temă, îmi atrage atenţia asupra smintelii provocate prin cele difuzate de presă, şi mă întreabă: „Care credeţi că ar fi atitudinea potrivită din partea noastră, pentru a nu fi acuzaţi că nu avem încredere în slujitorii Bisericii? Să ne prefacem că nu vedem ce fac?".
E greu de înţeles, e smintitor chiar, uneori, cum lucrează Dumnezeu în lume, cu fiecare dintre noi. Aşa cum smintitor ar putea fi pentru unii că Domnul l-a ales pe Iuda să-i fie apostol, deşi ştia că-L va tot fura din punga pe care i-o va încredinţa şi că-L va vinde, în final, pe 30 de arginţi. Aşa cum cineva poate să nu priceapă cum de pune Domnul ca „verhovnic" al apostolilor tocmai pe cel care s-a lepădat de trei ori de El, adică pe Petru, şi nu pe Ioan, singurul care L-a urmat pe Golgota. Nu e de datoria noastră să judecăm, are cine şi sunt convins că de judecată nu scapă nimeni. Noi să vedem în faptul că Dumnezeu rabdă în Biserica Lui oameni pătimaşi sau corupţie, alteori vânzare sau lepădare – semne ale iubirii Lui celei nesfârşite şi ale îndelungii Sale răbdări! Pe care o are, de altfel, ca noi toţi, căci toţi facem păcate, doar că nu suntem înregistraţi toţi şi nu se difuzează în public înregistrarea cu faptele noastre mai ruşinoase. Nu, să nu ne prefacem că nu vedem şi că nu există probleme. Dar fiecare să facem ce putem din locul pe care-l avem în Biserică, nu de pe alte poziţii. În primul rând, să facem noi pocăinţă pentru păcatele noastre, ca să vedem şi să scoatem „paiul din ochiul fratelui nostru" (cf. Matei 7, 5). Să devenim noi sfinţi, apoi să pretindem sau să aşteptăm schimbări de la alţii. Deşi sfinţii nu mai cer nimic de la ceilalţi, ei nu ştiu decât să (se) dăruiască.