Teatru: „Șantaj” sau o altă faţetă a conflictului dintre generaţii

Claudia Dăboveanu, 18 Decembrie 2016

Spectacolul „Șantaj”, de Ludmila Razumovskaia, în regia lui Cosmin Creţu, a avut premiera în data de 12 octombrie 2016, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu. Spre lauda actorilor şi a regizorului, care este şi directorul teatrului, şi bucuria seniorilor urbei, reprezentaţia la care am asistat a fost dedicată acestora din urmă, doamnele şi domnii trecuţi de prima tinereţe vizionând spectacolul gratuit.

Deşi conceput pentru Sala Mică a teatrului, spectacolul a fost jucat în seara respectivă la Sala Mare. Seniorii au avut două surprize plăcute. Mai bine de o oră au uitat de grijile de zi cu zi, delectându-se cu un show cu şi despre tineri (apropo, spectacolul are mare succes în rândul adolescenţilor) şi au putut vedea cu propriii ochi ceea ce aşteptaseră din tinereţe: clădirea teatrului, proaspăt renovată, după mai bine de 50 de ani.

Autoarea piesei, Ludmila Razumovskaia, este dintr-o fostă republică sovietică. Titlul piesei e pe cât de incitant, pe atât de deconcertant. Obişnuiţi cu ştirile din ziare şi de la televizor, am putea crede că e vorba de clanuri mafiote ori de politicieni lipsiţi de scrupule. De oriunde de pe Mapamond. Dar nu... Protagoniştii sunt patru elevi de liceu, Vitea, Pavel, Volodea şi Lida. Puteţi să le spuneţi Mihnea, Andrei, Cristi şi Alexia. Mai este şi profesoara lor, Elena Sergheevna. Un fel de Ioana Popescu. Cui îi pasă cum îi cheamă, atâta vreme cât istoria se poate repeta, într-o lume lipsită de repere, valori şi bun-simţ? Unde - cred ei, adolescenţii - totul le e permis, totul li se cuvine fără a da nimic în schimb, totul se poate cumpăra (inclusiv doctorate...), iar dacă n-ai cu ce, atunci nu rămâne decât soluţia numită şantaj. Nu, nu e un grupaj de ştiri de la cine ştie ce post tv. E însăşi intriga piesei. Sub masca bunelor intenţii, elevii o vizitează pe profesoară la ea acasă, oferindu-i flori şi cadouri de ziua ei. Citiţi „dau buzna peste ea, ticluind planul diabolic de a o convinge să le „măsluiască” lucrările de BAC în care, evident, nu scriseseră mai nimic”. Exponentă a unei lumi pe cale de dispariţie - corectă, educată, demnă, modestă, de o moralitate impecabilă -, Elena Sergheevna rezistă cu stoicism tuturor tertipurilor deja pregătite sau născocite ad-hoc de elevii ei de a o face să cedeze. Tensiunea crescândă şi răfuiala dintre ei nu sunt decât oglinda conflictului şi hăului căscat între generaţii. Dialogul următor pare a elucida esenţa neînţelegerii:

"- Noi, oamenii anilor ‘60, eram altfel. Nu ne gândeam la noi, ci la alte lucruri, la sensul vieții, la sensul istoriei...

- Da, și ce lucru minunat ați realizat voi, oamenii anilor ‘60? Unde sunteți acum?”

Virginia Vasilache (Elena Sergheevna), Teodora Daiana Păcurar (Lida), Mihai Hurduc (Volodea), Sebastian Ghiţă (Vitea) şi Şerban Chiţu (Pavel) dau viaţă personajelor acestei piese care nu e nici pe departe o comedie. Dimpotrivă, e un strigăt de ajutor, un semnal de alarmă împotriva răului ce proliferează sub orice formă. Situaţiile sunt recognoscibile, par să treacă uneori şi dincolo de scenă. Un spectacol, spuneam, cu mare succes în rândul tinerilor...


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!