Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Telemeaua de Sibiu va deveni produs protejat la nivel european

Telemeaua de Sibiu va deveni produs protejat la nivel european

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Actualitate socială
Un articol de: Cristina Zamfirescu - 22 Noiembrie 2017

Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu a depus luni, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, documentele pentru înregistrarea şi protejarea denumirii „Telemea de Sibiu - Indicaţie Geografică Protejată” (IGP). Brânza, produsă integral din lapte de oaie crud proaspăt muls, fără smântânire sau normalizare, maturată şi păstrată în saramură, a început să se facă în 1908, la Sibiel.

După depunerea documentaţiei pentru obţinerea denumirii „Telemea de Sibiu - Indicaţie Geografică Protejată” la Ministerul Agriculturii, actele vor fi trimise la Comisia Europeană, urmând ca în 2018 cel târziu acest produs să fie protejat european, potrivit declaraţiilor ministrului Petre Daea, citate de Agerpres. Produsul sibian va putea fi apoi exportat pe piaţa UE.

Întrebat dacă se va scumpi telemeaua de Sibiu, după ce va fi protejată, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Telemea de Sibiu, Florin Dragomir, a declarat, pentru Agerpres: „Acum, la producător, preţul este de 16-17 lei kilogramul şi în piaţă 20-22 de lei. Noi sperăm să nu crească preţul. Ideea noastră este să putem vinde şi în străinătate”.

Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, preşedintele Asociaţiei Comunelor din judeţul Sibiu, vrea scumpirea produsului „Telemea de Sibiu” după ce va fi protejat. „Acum, la producător, preţul începe de la 12 lei. Dacă nu se reaşază preţul şi produsul care este protejat nu are o valoare reală, înseamnă că nu este corect perceput de consumator pe piaţă”, a spus primarul.
„Telemeaua de Sibiu este o brânză produsă integral din lapte de oaie crud proaspăt muls, fără smântânire sau normalizare, maturată şi păstrată în saramură. Două tipuri - proaspătă şi maturată. La degustare se remarcă un gust discret acrişor, fără nuanţe amare, potrivit de sărat, acest gust devenind mai pronunţat în cazul brânzei foarte maturate. După degustare lasă o senzaţie untoasă. E făcută manual, numai în judeţul Sibiu. Brânza telemea a început să se facă în 1908, la Sibiel”, se arată în prezentarea produsului.

Telemeaua de Sibiu se va alătura, astfel, celor patru produse alimentare româneşti care au Indicaţie Geografică Protejată (IGP): Magiunul de prune de Topoloveni, Salamul de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, Telemeaua de Ibăneşti. Alte trei produse se află în analiză la Bruxelles pentru a fi înregistrate şi a primi protejarea denumirii: Cârnaţii de Pleşcoi, Scrumbia de Dunăre afumată şi Caşcavalul de Săveni.

În sistemele de calitate europene, Indicaţie Geografică Protejată (IGP) înseamnă produs originar dintr-un anumit loc, regiune sau ţară, care are o anumită calitate, reputaţie sau o altă caracteristică ce poate fi atribuită în principal originii geografice a produsului şi cel puţin una dintre etapele de producţie se desfăşoară în zona geografică delimitată, potrivit Ministerului Agriculturii.

Specialiştii direcţiilor judeţene pentru agricultură au identificat aproximativ 300 de produse la nivelul României care ar putea fi înregistrate ca produse tradiţionale protejate la nivel regional, naţional sau european, iar obiectivul Ministerului Agriculturii este înregistrarea a 14 produse pentru a obţine marca Indicaţie Geografică Protejată până în 2020, anunţa un comunicat al MADR din august 2017. Printre acestea se află Telemeaua de Vaideeni (Vâlcea), Brânza de burduf de Bran, Gemul de rabarbar, Brânza de Gulianca, Salata „Deltaica” cu icre de ştiucă, Virşli de Hunedoara, Pâinea de Pecica, Salamul de Nădlac, Salinatele de Turda, Usturoiul de Copălau, Ceapa de Pericei, Şunca ardelenească, Varza de Toboliu, Berea nemţeană, Cobza cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prunele afumate de Sâmbureşti, Cârnaţii olteneşti, Merele de Voineşti etc.