Repere şi idei
Televizorul-educator

Televizorul-educator

Alexandru Pripon, 07 August 2011

Wow, a exclamat copilul, vădind de timpuriu tendinţe poliglote, ai văzut cum l-a atacat cu sabia aia magică? I-a zburat capul monstrului şi-i ţâşnea sângele din gât..." Am privit, curios, spre cel care se declara încântat de scena respectivă. Era un puşti de o şchioapă, îmbrăcat îngrijit. Expresia feţei trăda o încântare nemăsurată, în timp ce imaginile descrise erau crâncene. Simţindu-se urmărit, a supralicitat, "condimentându-şi" discursul cu o seamă de expresii de-a dreptul vulgare. Observând, la rândul său, atenţia de care se bucura copilul, persoana de lângă el, probabil mama lui, s-a scuzat, stânjenită: "Nu ştiu ce să-i mai fac. De la televizor a învăţat să vorbească aşa, de la desenele animate, că toată ziua se uită la ele".

Problema este ceva mai complicată. Le datorăm copiilor mult timp. Timp pe care să îl petrecem nu doar lângă ei, ci împreună cu ei, educându-i, învăţându-i să respecte ceea ce este bun şi frumos. Din păcate, mulţi dintre noi preferă să-i "paseze" această îndatorire televizorului, considerând că au lucruri mai importante de îndeplinit. Iar cei mici îşi îmbogăţesc vocabularul şi deprind modele de comportament sau gândire de la personajele care apar pe micul ecran.

Nimic nu este mai plăcut (şi mai comod) pentru părinţi decât să vadă că prichindeii lor sunt cuminţi. Dar "cuminţenia" celor abandonaţi în faţa ecranului tv poate avea un preţ foarte mare, pe care îl vom descoperi mai târziu. Personalitatea copiilor este influenţată enorm de ceea ce li se oferă în primii ani de viaţă. Chiar dacă evităm, cu grijă, producţiile nerecomandate minorilor, trebuie să fim conştienţi că şi acelea care le sunt recomandate nu au caracter obligatoriu. Înşiruirile de sunete şi imagini pe un ecran nu sunt o componentă necesară a copilăriei sănătoase, aşa cum ar trebui să fie basmele, cântecele şi poeziile.

Desenele animate şi emisiunile destinate copiilor, în general, nu mai sunt ce au fost. Realizate cu ajutorul computerului, par într-o continuă căutare a realismului lipsit de graţie, oferind imagini deloc potrivite celor mici. Dublarea în limba română, preferată subtitrărilor, făcută pe baza traducerilor greşite, abundând de cuvinte împrumutate din engleză şi interjecţii specifice altor continente, este cu greu inteligibilă. Se încearcă, probabil, introducerea unei noi mode, caracterizată de pronunţarea cât mai bizară a fiecărui cuvânt. Temele sunt şi ele neinspirate, adesea, aducând în prim-plan, voalat sau nu, idei legate de sexualitate, violenţă şi alte lucruri. Lucruri pe care am prefera ca pruncii noştri să le descopere mult mai târziu, la vremea cuvenită şi într-un mod adecvat.

Zbătându-se între banal şi ridicol, anumite emisiuni pun un accent exagerat pe spontaneitatea celor mici. De dragul divertismentului, sunt lansate întrebări ciudate, premiindu-se măcar cu aplauze răspunsurile cele mai "drăgălaşe" (a se citi "obraznice şi forţate"). Părinţii încurajează, în viaţa de zi cu zi, replicile "trăsnite", pornind de la exemplele televizate. Este cultivat, astfel, un comportament urât, impertinent, ceea ce se numea, cândva, proastă creştere.

Am urmărit, de curiozitate, o emisiune la un canal pentru copii. Doi interlocutori, imaginaţi sub forma unor animale grotesc-înspăimântătoare, îşi ofereau generos pumni, palme şi şuturi, gratulându-se cu apelativele "prost", "tâmpit", "idiot" etc. Am remarcat inclusiv faptul că, în loc să mă binedispună, m-au iritat îndeajuns de mult, încât să opresc televizorul. Şi am înţeles că un copil condamnat să îşi petreacă timpul privind astfel de emisiuni va fi irascibil, recalcitrant, vulgar sau chiar violent, făcând doar ceea ce a fost învăţat să facă de televizorul-educator.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!