Patristica
Teologia nu este profesie, ci urcuş mistic către Dumnezeu

Teologia nu este profesie, ci urcuş mistic către Dumnezeu

Eugeniu Rogoti, 21 Ianuarie 2015

În ziua de pomenire a unuia dintre cei mai străluciţi Părinţi ai Bisericii, ne aducem aminte de viaţa plină de zbucium şi de gândirea înţeleaptă a Sfântului Grigorie Teologul, oratorul şi poetul Dumnezeirii celei în Trei Ipostasuri. Este greu să descrii un om din secolul al IV-lea, fără să ai în vedere contextul în care trăia. Creştinismul era liber doar de câteva decenii şi catehumenatul putea dura mai mult, în funcţie de dorinţa persoanei de a deveni membru al Bisericii.

Erau foarte mulţi cei care se botezau la vârste înaintate, chiar înainte de moarte, lucru care ne poate părea ciudat, pentru că suntem obişnuiţi cu botezarea pruncilor. Şcolile erau în mare parte cu profesori păgâni, iar susţinătorii ereziei lui Arie prindeau din ce în ce mai multă forţă, având în vedere „logica“ perfectă cu care îşi întemeiau învăţătura. Pe tronul arhiepiscopilor din Constantinopol venise, de asemenea, un arian, ceea ce făcea ca această parte a imperiului să fie dominată de urmaşii gândirii celor condamnaţi deja la întâiul Sinod Ecumenic.

În acest context foarte tulbure şi inamic la adresa credinţei niceene, aşa cum este cunoscută învăţătura de credinţă promovată de întâiul Sinod Ecumenic, şi-a început activitatea publică, mai mult fără voia lui, tânărul Grigorie, cel care avea să fie supranumit „Teologul“ şi să fie numărat printre marii ierarhi şi învăţători sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.

Despre Sfântul Grigorie Teologul cunoaştem cel mai mult din operele sale autobiografice. Viitorul ierarh s-a născut în domeniul tatălui său, care avea să fie mai târziu episcop de Nazianz (Sfântul Grigorie cel Bătrân). Mama Sfântului Grigorie, Nona, a fost cea care l-a impulsionat pe soţul ei să primească botezul creştin şi i-a educat pe copii (Grigorie, Chesarie şi Gorgonia) în duhul credinţei în Hristos. Ea făgăduise lui Dumnezeu educarea creştină a copiilor şi de aceea Sfântul Grigorie se considera ca fiind un „nou Samuel“, privindu-şi viaţa ca împlinire a votului mamei. În copilărie, sub înrâurirea mamei credincioase, Grigorie a avut experienţa apropierii mistice de Dumnezeu, ceea ce l-a marcat pentru restul vieţii şi i-a întărit tendinţele ascetice şi mistice.

Şcoli ilustre ale timpului pentru o educaţie aleasă

Împreună cu fratele Chesarie au învăţat, pentru început, în Nazianz, iar mai apoi în Cezareea Capadociei. Retorica, ştiinţă care făcea parte din studiile superioare, Grigorie a deprins-o în Cezareea Palestinei de la retorul Thespesius. De acolo a plecat împreună cu fratele Chesarie la Alexandria, numită de Sfântul Grigorie „laborator al tuturor ştiinţelor“. Aici, el a făcut cunoştinţă cu scrierile lui Origen, care predase şi în Cezareea Palestinei şi i-a putut întâlni pe Sfântul Atanasie cel Mare sau Didim cel Orb. La Academia din Atena, unde domina neoplatonismul, aveau deja un cuvânt de spus şi creştinii, care predau şi studiau alături de colegii lor necreştini. Profesorii Sfântului Grigorie au fost Himerius, păgân, şi Prohaeresius, creştin. Aici, la Atena, s-a întărit prietenia lui cu Vasile. Deşi erau colegi şi cam de aceeaşi vârstă, Grigorie l-a considerat întotdeauna pe Vasile ca fiind mai mare. El îl considera pe acesta „mai bun decât toţi în vieţuire, cuvânt şi moralitate“. Grigorie a rămas în Atena cam 8 ani, apoi a plecat la părinţi, în Nazianz, unde a aprofundat retorica.

Viaţa monahală îmbinată cu lucrarea administrativă de preot şi ierarh

La scurt timp după întoarcerea din Atena, Grigorie a primit Taina Botezului şi s-a decis să ducă o viaţă de „filosof“. Filosofarea era văzută de el ca fiind un mod de viaţă semimonahal, care să asocieze ascetismul creştin sever cu preocupările ştiinţifice. Numai că, la insistenţele tatălui său, Grigorie a trebuit să se ocupe de averea familiei, ceea ce i-a provocat foarte multe griji. A trăit o perioadă în Pont, alături de Sfântul Vasile, studiind Scriptura şi operele lui Origen. În afara lucrării ascetice, Grigorie îl ajuta pe Vasile să alcătuiască regulile sau canoanele morale şi ascetice. La puţină vreme după aceasta, Grigorie s-a întors acasă, căutând „calea de mijloc“, care ar fi putut asocia viaţa contemplativă cu cercetarea ştiinţifică şi ajutorarea oamenilor. Tatăl lui, bătrân şi bolnav, l-a chemat să-l ajute în conducerea eparhiei şi a insistat să fie hirotonit preot (anul 361/362), fapt acceptat de el cu mare greutate. Viaţa ulterioară a lui Grigorie a decurs între slujirea bisericească şi tendinţa spre însingurare şi liniştire. Imediat după hirotonie a plecat la Vasile în Pont, dar s-a întors la rugăminţile tatălui, cerându-şi iertare pentru fugă.

În condiţiile unor dispute cu ereticii semiarieni din Capadocia, Sfântul Vasile a insistat ca Grigorie să accepte hirotonia episcopală (anul 372), oferindu-i scaunul micii localităţi Sasima. Din cauza problemelor politice şi a conflictelor cu ereticii, Sfântul Grigorie părăseşte rapid eparhia de Sasima, retrăgându-se în pustie, iar mai apoi revine la Nazianz, unde îl ajută pe tatăl său în conducerea eparhiei, devenind un râvnitor apărător al credinţei niceene.

Asemenea lui Iona

Deoarece la Constantinopol în acel timp era arhiepiscop Demofil, reprezentantul semiarienilor, gruparea ortodoxă l-a chemat pe Grigorie să-i păstorească. În cadrul Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol, Sfântul Grigorie a susţinut aprig omousianismul, adică deofiinţimea Fiului cu Tatăl în Sfânta Treime, dar şi deofiinţimea Duhului Sfânt cu celelalte două Ipostase ale Treimii. Totuşi, din cauza unor intrigi, a fost nevoit să se retragă atât de pe scaunul de Constantinopol, cât şi de la preşedinţia Sinodului, spunând următoarele: „Voi, cei care aţi fost adunaţi de Dumnezeu pentru a vă sfătui asupra lucrurilor plăcute Lui, să consideraţi problema persoanei mele ca fiind una secundară… Oare mult vor mai râde de noi ca de nişte oameni care nu pot decât să se certe? Daţi unul altuia mâna comuniunii! Iar eu voi fi ca prorocul Iona şi, deşi nu sunt vinovat de furtună, mă sacrific pentru salvarea corabiei“.

Părăsind Constantinopolul, Sfântul Grigorie s-a întors în patrie cu hotărârea fermă de a părăsi activitatea publică şi de a se „concentra în Dumnezeu“. A trecut la cele veşnice în 389 sau 390.

Chiar şi contemporanii Sfântului Grigorie Teologul, printre care Rufin din Aquilea, considerau că lipsa acordului cu acesta este deja un semn de părăsire a dreptei credinţe. Învăţătura Sfântului Grigorie a fost confirmată de sinoadele ecumenice ulterioare. De asemenea, el a fost citat de părinţi, printre care amintim pe Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Simeon Noul Teolog şi Sfântul Grigorie Palama. De cele mai multe ori este citat cu supranumele de „Teologul“ sau „al doilea Teolog“.

Imn către Dumnezeu

O, Tu, Cel ce eşti deasupra a toate,
Ce aş putea să-Ţi spun lăudându-Te?
Ce cuvânt să Te laude?
Nici un cuvânt nu Te poate exprima.
Ce minte să Te contemple?
Nici o minte nu Te ajunge.
Tu rămâi necunoscut minţii,
Chiar dacă ai zidit toate ce pot fi concepute.
Şi toate câte glăsuiesc ori glas nu au
Pe Tine Te slăvesc.
Toate cele înţelegătoare ori fără de înţelegere
Pentru Tine laude împletesc.
Obşteşti ne sunt doririle şi durerile,
Toate spre Tine se întorc
Şi se roagă. Ale Tale toate zidiri
Imn fără de glas Îţi aduc.
În Tine toate se găsesc
Şi toate spre Tine privesc.
Ţelul tuturor eşti Tu,
Cel ce eşti Unul, şi Toate, şi Niciunul.
Nu eşti nici unul, nu eşti nici toate, ci mai presus de tot şi de toate.
Posesor al numelor toate,
Cum să Te numesc, Cel singur fără de nume?
Ce minte cerească poate
Să se înalţe dincolo de a înălţimilor nori?
Măcar de mi-ai arăta milă!
O, Tu, Cel ce eşti dincolo de toate,
Cum Te-aş putea lăuda cu adevărat,
Îmi este îngăduit în alt fel?

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!