Patristica
Terapia grijii

Terapia grijii

Nicuşor Deciu, 21 Decembrie 2014

„Am atâtea lucruri de făcut, atâtea probleme de rezolvat pentru ziua de mâine; copiii, serviciul, telefoane de dat, de făcut aprovizionarea casei etc., simt că-mi plesneşte capul!“ De câte ori nu am auzit şi nu am rostit aceste cuvinte, aproape fără a conştientiza că acest lucru este de fapt o nesocotire a îndemnului Mântuitorului de a nu ne îngriji de ziua de mâine (cf. Matei 6, 34). Cu toată consimţirea asupra valabilităţii poruncii dumnezeieşti, sunt absolut sigur că oricine, cel puţin într-o anumită perioadă a vieţii, face teribila experienţă a grijilor, a îngrozitoarei presiuni pe care acestea le exercită asupra sufletului omenesc. Dar socotesc că fie şi numai o singură şi neînsemnată grijă este în stare să dărâme un suflet necăjit sau neputincios, care nu sesizează pericolul ascuns în spatele strategiei grijii. Aceasta pentru că totdeauna grija te propulsează prin aspectul ei activ în viitor. Grija ne scoate din momentul prezent şi ne secătuieşte de energie prin amplificarea de necontrolat a gândurilor şi a planurilor pentru ceea ce vom face cândva, lipsindu-ne de trăirea deplină aici şi acum. De aceea şi Mântuitorul nu învaţă să nu ne îngrijim de anumite lucruri necesare, complicate sau de mare importanţă, ci de nimic din cele ale lumii, dându-ne în acest fel soluţia pentru felul cum poate fi retezat din rădăcină tot stresul cotidian. Şi înclin să cred că la fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte atitudinea faţă de proiectele pe termen lung care vizează afaceri sau persoane.

Importanţa aparte a abordării grijii nu a fost trecută cu vederea nici de marii trăitori şi învăţători ai Bisericii, precum Sfântul Isaac Sirul de pildă, care observă şi el că: „Cel cu multe griji nu poate fi blând şi liniştit pentru că chipurile lucrurilor pe care le socoteşte că-i sunt de trebuinţă şi cu care se frământă îl silesc să se mişte în ele şi să se ocupe cu ele fără să vrea şi astfel risipesc pacea şi liniştea lui“ (Cuvântul XIII).

Iată că ceea ce spune Sfântul Isaac se probează de manieră foarte vizibilă în cadrul societăţii noastre, astăzi în plină epocă a vitezei şi a eficienţei corporatiste, anume că acţiunea al cărei motor este grija duce, prin pierderea liniştii şi a păcii, către tulburare şi nesiguranţă, din care se naşte degenerarea treptată a modului de a fi. Prin urmare, grija nu reprezintă doar o preocupare mai mult sau mai puţin intensă cu un lucru, exprimată ulterior printr-o anumită formă de comportament sau printr-o stare de stres, ci o robire a minţii pe lungi perioade de timp, ce o sileşte pe aceasta să se mişte printre chipurile acelor lucruri părut trebuincioase şi - potrivit Sfântului Isaac - să se ocupe cu ele fără să vrea. Aşadar, să intre într-un labirint al gândurilor, în stare să creeze nu doar o falsă preocupare intelectuală, ci şi să epuizeze sufletul prins într-o astfel de capcană.

Aşa cum aminteam mai sus, această răutate a grijii de multe posedă o componentă vădit activă, spre deosebire de patimi, care au drept trăsătură definitorie pasivitatea, de unde de altfelle vine şi numele - pathos. De aceea, probabil, grija nu a fost trecută de Sfinţii Părinţi în catalogul patimilor, însă acest lucru nu-i micşorează viclenia şi capacitatea de distrugere. Iar dacă pentru viaţa socială grija este păguboasă şi tulburătoare, oare cu cât mai mult pentru viaţa duhovnicească! Nevinovata grijă pentru lucruri uneori chiar foarte mărunte poate zădărnici cea mai importantă coordonată a duhovniciei, care este rugăciunea. De aceea, Părinţii filocalici recomandă ca remediu pentru tulburarea adusă de grijă şi ca pregătire corespunzătoare pentru rugăciune negrija: „Fără negrijă să nu cauţi lumină în sufletul tău, nici pace şi linişte în moleşala simţurilor tale. Şi de te îndeletniceşti cu lucruri diferite, nu înmulţi îndeletnicirile tale, ca să nu ţi se împrăştie mintea în rugăciunea ta. Căci fără rugăciunea neîncetată nu te poţi apropia de Dumnezeu. Iar de dai minţii tale o altă grijă după osteneala rugăciunii, îi pricinuieşti împrăştierea în cugetare“ (Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul XIII).

Şi, întrucât valabilitatea acestor sfaturi este universală şi nu se restrânge doar la un anumit spaţiu - monahal să zicem -, venind din partea unor cunoscători sfinţiţi ai dinamicii foarte complexe a sufletului omenesc, ele pot revigora cu adevărat sufletul omului pentru a putea face faţă provocărilor modernismului şi a-l reorienta spre un sens veşnic. Totul depinde de noi: avem doar de ales între grijă sau negrijă.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!