Religie şi ştiinţă
Ştiinţa surprinde frumuseţea Universului

Ştiinţa surprinde frumuseţea Universului

02 Iulie 2011

Cercetarea interdisciplinară îşi are astăzi destule premise sau surse, atât de ordin ştiinţific şi cultural, cât şi de ordin spiritual. Vom aminti în continuare câteva dintre ele. În cartea sa "Christos pentru întreg Universul", Jean-Michel Maldamé arată că noţiunea de creaţie este fructul întâlnirii a două tradiţii: prima o constituie sursa abrahamică ce este exprimată în textele din Tora care afirmă unicitatea lui Dumnezeu, iar a doua sursă este cea greacă, legată în special de gândirea lui Platon şi Aristotel, care au stabilit într-un mod raţional existenţa unui Principiu unic a tot ce există.

Primii mari oameni de ştiinţă care au văzut în perfecţiunea şi armonia Universului creaţia lui Dumnezeu au fost Kepler, fondatorul astronomiei moderne, şi Newton, creatorul dinamicii clasice. Mărturie din acele vremuri stau cuvintele cu care Kepler încheie ultimul volum al "Armoniei Cosmice": "Ţie îţi exprim mulţumirea, Doamne Dumnezeule, Creatorul nostru, că m-ai învrednicit să văd frumuseţea în creaţia Ta… Priveşte, astfel am săvârşit opera la care m-am simţit chemat; am vestit oamenilor care vor citi aceste demonstraţii măreţia operei Tale". Pe de altă parte, Newton într-o scrisoare adresată reverendului Richard Bentley, din 10 decembrie 1662, arată că "traiectoriile pe care planetele le au acum au fost imprimate de un Agent Inteligent" (Elemente de cosmologie).

Universul - armonii şi coerenţă perfecte

La începutul secolului al XX-lea Poincaré dovedeşte că poziţiile traiectoriilor pe care evoluează planetele în jurul Soarelui depind de condiţiile iniţiale. Dacă aceste condiţii iniţiale ar fi fost altele, de exemplu dacă poziţia traiectoriei planetei Pământ faţă de Soare ar fi fost alta, viaţa nu ar mai fi fost posibilă. Nu există vreo dovadă care să indice dacă marele matematician Poincaré a fost uimit de această cerinţă imperioasă "condiţiile iniţiale" care au determinat poziţiile traiectoriilor planetelor din sistemul nostru solar şi, prin extensie, poziţiile traiectoriilor tuturor planetelor şi stelelor din Univers. Au fost aceste condiţii iniţiale fixate, şi dacă da, de cine, sau prin hazard au fost chiar condiţiile care au determinat evoluţia ulterioară şi prezentă a Universului în care trăim?

Existenţa armoniei ce domină întregul Univers, coerenţa perfectă între mişcările miliardelor de stele ne sugerează că, mai degrabă, evoluţia Universului a fost "gândită" din condiţiile iniţiale, înainte de crearea Universului. După calculele lui Roger Penrose (profesor de matematică la Universitatea din Oxford), pentru ca Universul să arate pecum cel în care trăim, condiţiile iniţiale trebuiau să fie alese cu o precizie de 1/10 la puterea 150. O precizie uluitoare ce scapă oricărei intuiţii, imaginaţii!

Astăzi există două mari teorii care, de o manieră indubitabilă, dovedesc că Universul are un început:

1. teoria expansiunii Universului pe baza căreia s-a elaborat modelul Big-Bang (marea explozie);

2. teoria creşterii entropiei Universului.

În acord cu aceste teorii, întemeiate pe existenţa unor realităţi fizice incontestabile, dacă în prezent Universul are volumul Vp şi entropia Sp, înseamnă că în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat, oricum un trecut finit, Universul avea volumul Vt mai mic şi entropia St mai mică, iar la momentul t=0, adică momentul creării Universului, volumul era Vo = 0 şi entropia So = 0. Pe această cale s-au introdus timpul cosmologic şi timpul termodinamic. Timpul fizic, spaţiul fizic şi energia fizică s-au născut simultan. "Atât timp cât Universul are un început, putem presupune că a avut un Creator", afirma unul dintre cei mai mari fizicieni ai lumii, Stephen Hawking.

Frumuseţea Universului ne îndeamnă să credem că există un Creator

Un Univers creat necesită foarte multe condiţii iniţiale, foarte multe informaţii pentru ca să aibă o evoluţie perfect coerentă, aşa cum o are Universul nostru. Dacă ar exista o infinitate de universuri, atunci nu ar fi deloc remarcabil ca unul dintre acestea să fie chiar Universul nostru. Nu ar mai fi fost nevoie de condiţii iniţiale unice şi, implicit, de un Creator. Dar dacă există un singur Univers, care este chiar Universul nostru, atunci, cu siguranţă, frumuseţea şi perfecţiunea acestuia ne îndeamnă să credem că Universul este opera unui Creator.

La început a fost numai energie radiantă, dar ştim, în acord cu ecuaţia lui Einstein, că energia se transformă în masă. Astfel, în primele trei minute ale Universului s-au format particulele elementare: electronul, protonul şi neutronul. Este cu totul remarcabil că aceste particule stau la baza construcţiei întregului Univers, adică miliarde de galaxii, fiecare cu miliarde de stele, dar şi întreaga lume vie. Aceste particule au un comportament dual, corpuscular-ondulatoriu, şi tocmai această proprietate le-a conferit capacitatea de-a se combina ducând la formarea a milioane de compuşi. Pe de altă parte, dacă nu manifestau această proprietate, corpuscular-ondulatoriu, era imposibilă viaţa speciilor biologice pe planeta Pământ, de la cele mai simple la cele mai complexe, prin procesul de replicare a materialului genetic (ADN).

O altă mărime fizică, extrem de importantă pentru structura Universului, este dimensiunea spaţiului. Trăim într-un spaţiu tridimensional D = 3. Dacă spaţiul ar fi avut dimensiunea D = 4, atunci forţele de atracţie dintre planete ar fi fost cu mult mai slabe şi Universul nu ar fi arătat ca acesta în care trăim. Dacă, de exemplu, ar fi avut dimensiunea D = 2, forţele de atracţie ar fi fost foarte puternice şi tot Universul ar fi fost un monolit.

Să fie toate aceste date rezultatul întâmplării, hazardului sau, aşa cum am spus deja, toate au fost gândite din "condiţiile iniţiale" pentru ca Universul să arate aşa cum arată astăzi?

Astăzi se cunoaşte că un sistem cu autoorganizare cu numai trei variabile poate să facă tranziţia de la o stare ordonată, coerentă la o stare cu comportament haotic datorită unor fluctuaţii. Cum Universul în care trăim, deşi depinde de un număr imens de variabile, prezintă o coerenţă perfectă, înseamnă că acest comportament ordonat este determinat de condiţiile iniţiale. "Întreaga istorie a ştiinţei a constat în înţelegerea treptată a faptului că evenimentele nu se produc arbitrar, ci reflectă o anumită ordine fundamentală..." (Hawking).

Desigur, ştiinţa nu va găsi niciodată o ecuaţie care să dovedească prezenţa lui Dumnezeu în Univers. În schimb, marii oameni de ştiinţă au descoperit fenomene care pot fi descrise de ecuaţii matematice de structuri suple ce dezvăluie coerenţa perfectă între mărimile macroscopice şi cele microscopice.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!