Timişeşti - Neamţ, de 600 de ani în istorie

Grigore Radoslavescu, 20 Noiembrie 2007

▲ Călătorind, fie de la Suceava, fie de la Roman, sau de la Paşcani spre Tg. Neamţ, după ce trecem albia Moldovei, în faţă ni se deschide larga panoramă a văii Ozanei ▲ De la podul peste Ozana, aflat încă în lucru, intrăm în vatra Timişeştiului, o comună veche de 600 de ani, cunoscută prin locuitorii ei harnici, iubitori de neam şi păstrători de credinţă ▲ Prima atestare documentară a comunei Timişeşti este dată de un hrisov emis la 7 ianuarie 1407, de către cancelaria mitropolitului Iosif al Moldovei, prin care se încredinţează Mănăstirii Neamţ stăpânirea celor două sate de la gura Neamţului ▲

Situată în nord-estul judeţului Neamţ, la o altitudine medie de 450 m, comuna Timişeşti, învecinată de veacuri cu Drăguşenii Sucevei, comunele ieşene Moţca şi Cristeşti - la est, Păstrăveni, Urecheni şi Petricani - la sud, oraşul Tg. Neamţ - la vest şi comuna Răuceşti - la nord, se compune din cinci sate care au răzbătut prin istorie până la noi, devenind nu numai nume de legendă, dar şi aşezări prospere: Timişeşti, Preoteşti, Dumbrava, Plăieşu şi Zvorăneşti.

Este pământul confluenţei dintre Moldova şi Ozana, adică pe meleagurile pe care Dragoş Vodă a „descălecat“ spre a întemeia Moldova, este „ţara armăsarilor“ zugrăvită în scrierile lui Mihail Sadoveanu şi unde „Simion Jder, comisul de Timişeşti“ era mai marele hergheliei domnitorului Ştefan cel Mare, sunt locurile ce ne amintesc de iubitul secret al Ancuţei din „Cealaltă Ancuţă“ a lui Sadoveanu, fiică tot a satului Timişeşti; în sfârşit, satul în care „sărmanul dezrădăcinat“, Nică a lui Ştefan Apetrei, în drum spre Iaşi, făcea primul popas, „la podul peste Moldova, la Timişeşti“.

De aici vine apa ieşenilor

Acestea sunt plaiurile Timişeştiului despre care astăzi stau mărturie nu numai scrierile istorice şi beletristice, dar şi documentele şi exponatele din muzeul bisericii parohiei Timişeşti, fondat de preotul Petru Gavriloaia, parohie care, cu prilejul împlinirii a şase secole de existenţă a aşezării, îşi sărbătoreşte, miercuri 21 noiembrie, hramul „Intrarea Maicii Domnului în biserică“.

Dar atracţii ale comunei sunt şi herghelia de la Dumbrava, rezervaţia ecvestră de aici fiind un reper turistic unicat în Moldova, biserica monument istoric din lemn „Sf. Vasile“ din Dumbrava, ctitorită în secolul al XVII-lea, expoziţia personală permanentă de măşti antropomorfe şi zoomorfe a artisului popular Ion Albu şi, semnificativ pentru ieşeni, zidăria puţului colector al captării Timişeşti, în a cărei nişă se află tubul metalic cu documentul prin care se atesta începerea, la 6 aprilie 1907, a lucrărilor la aducţiunea de apă potabilă pentru capitala Moldovei.

Ne aflăm, aşadar, pe teritoriul unei comune nu numai vechi de 600 de ani, dar şi binecuvântată de Dumnezeu cu o bogată reţea hidrografică, constând în principal din râurile Moldova şi Ozana, cât şi din afluenţii acestora, care au creat o pânză de ape freatice de mari dimensiuni, captate acum 100 de ani pentru alimentarea cu apă a municipiului Iaşi, apoi a oraşului Paşcani, iar în prezent a numeroase alte localităţi, inclusiv a satelor componente.

Incursiune într-o străveche vatră de istorie

Teritoriu binecuvântat, comuna Timişeşti, cu satele ei componente, a oferit oamenilor de pe aceste locuri condiţii prielnice de locuit încă de timpuriu. Despre aceasta vorbesc numeroase dovezi arheologice, urmele vieţuirii oamenilor datând din neolitic şi constând din ceramică de tip precucutenian şi din piatră şlefuită, urme a căror veridicitate a fost întărită şi de descoperirile similare din localităţile înconjurătoare Răuceşti, Petricani şi Urecheni.

Unul dintre fiii comunei, profesorul ieşean Constantin Sărmăşanu, care a efectuat unele cercetări în arhivele judeţene a relevat importanţa a două documente privind trecutul Timişeştilor: primul, datat din 11 februarie 1400, menţionează „la o hotărnicie de domeniu, în comuna Moşna, judeţul Iaşi, toponimul de „movilă găunoasă“, loc în care, ulterior, s-a dovedit a fi o fostă cetate dacică. Al doilea, în legătură directă cu comuna Timişeşti, emis de cancelaria domnitorului Alexandru cel Bun la 14 septembrie 1427, în Suceava, atestă încredinţarea Mănăstirii Neamţ a două sate menţionând şi punctele de hotărnicie, printre care şi „movila găunoasă“. Nu este exclus, în opinia profesorului, ca în acea zonă a comunei să fi existat şi o cetate dacică.

Oricum, pentru perioada feudală, documentele existente arată cu certitudine faptul că teritoriul de azi al comunei a fost locuit, desele atestări documentare din secolele XV-XVII datorându-se şi faptului că o parte din satele componente au aparţinut Mânăstirii Neamţ, care a cerut autentificarea daniilor diverşilor domnitori, mai ales în perioadele când situaţia politică era instabilă, iar domniile se succedau cu repeziciune.

Prima atestare documentară: 7 ianuarie 1407

Prima atestare documentară a comunei Timişeşti este dată de un hrisov emis la 7 ianuarie 1407 de cancelaria mitropolitului Iosif al Moldovei, prin care se încredinţează Mănăstirii Neamţ, de altfel ctitorie muşatină, stăpânirea „celor două sate de la gura Neamţului, unul de o parte a Neamţului şi altul de altă parte“. Aceste sate nu au fost nominalizate atunci, ci în anul 1427, ca fiind Timişeşti, pe dreapta, şi Crâstianeşti, pe stânga. De altfel, documentul respectiv arată că aceste sate au fost date Mănăstirii Neamţ de către „răposatul domn Petru Voievod“, adică de către domnitorul Petru Muşat.

„Pe baza acestui document“, apreciază profesorul Sărmăşan, „putem extinde existenţa acestor sate până în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, bazându-ne pe faptul că dania celor două sate este însoţită, potrivit altui hrisov, de o danie a «două mori şi două vii», ceea ce atestă o intensă viaţă economică, care, probabil nu s-ar fi dezvoltat în numai câţiva ani. Tot acest hrisov face şi hotărnicia celor două sate, amintind şi principalele repere.“

Multe alte mărturii arheologice - resturi de consstrucţii şi ceramică, discuri cu bogate ornamentaţii florale, cu figuri geometrice şi cu chipuri de îngeri, scoase de la o adâncime de 15-20 m, precum şi hrisoave, documente şi acte de cancelarie emise între anii 1427-1470, pe care din lipsă de spaţiu nu le mai numim, confirmă vechimea de şase secole a satelor din jurul Timişeştilor.

Preotul paroh, meşter pasionat

Biserica din Timişeşti, o frumoasă construcţie din lemn, în forma actuală datând din anul 1851, având drept ctitori comunitatea locală a enoriaşilor, îşi sărbătoreşte miercuri, 21 noiembrie, hramul de toamnă, ales în cinstea sărbătorii „Intrarea Maicii Domnului în biserică“.

Celălalt hram, pe care biserică l-a primit la sfinţire, este „Duminica Tuturor Sfinţilor“ sărbătorit în prima duminică după Rusalii.

Fără să se fi găsit încă înscrisuri certe care să ateste data înălţării pe aceste locuri a primei biserici, pe baza descoperirii unor resturi de vase de cult din ceramică şi de îngeraşi modelaţi în lut, se crede că primul lăcaş de cult ar data tot din perioada atestării primei aşezări.

Din documentele existente în muzeul bisericii, pe care părintele paroh l-a amenajat cu prilejul sărbătoririi a 600 de ani de atestare documentară a satului de la care şi-a luat şi comuna numele, am aflat că, înaintea părintelui paroh Gavriloaia, la biserica din Timişeşti au păstorit preoţii Dumitru Crăciun (1918-1980), Gheorghe Ciocănel (1980-1984) şi Ioan Răduc (1984-1992), ultimul efectuând importante reparaţii capitale şi restaurând fresca cu ajutorul pictorului D. Irimescu.

Preotul paroh Petru Gavriloaia, absolvent al Seminarului Teologic „Veniamin Costachi“de la Mănăstirea Neamţ (1987) şi al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi (2002), slujeşte la biserica din Timişeşti de la 1 martie 1992.

De numele actualului preot se leagă o serie de lucrări care au transformat biserica şi locaţia din jurul ei într-un complex bisericesc deosebit. Este vorba de construirea unei noi săli de mese, o trapeză pictată în frescă de către artistul Creta Aurel din Tg.Mureş şi sfinţită la data de 8 august 1998 de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Petru al Basarabiei şi PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, încojuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Ulterior, s-a construit gardul din fier forjat, s-a montat centrala termică şi s-a finalizat ambientarea curţii cu căi de acces din pavele şi spaţii florale. Tot în acest an s-au executat zugrăvelile la clopotniţă.

La toate aceste lucrări, părintele Gavriloaia nu este numai proiectant, ci şi executant, lucrând în atelierul propriu, unde dispune de toate sculele necesare ridicării unei construcţii, de la săparea şi turnarea fundaţiilor şi până la confecţionarea şi montarea tâmplăriei şi acoperişului.

Şi mai este ceva ce surprinde la gospodarul parohiei: abilităţile în mânuirea calculatorului, părintele păstrând în format electronic arhiva parohiei sau documentaţia contabilă, situaţia la zi a încasărilor şi a cheltuielilor, zilele de naştere şi datele diferitelor evenimente din viaţa enoriaşilor.

În preajma organizării sărbătoririi celor 600 de ani de atestare documentară, i-am însoţit pe cei doi întâistătători ai comunei - primarul Romeo Groza şi preotul paroh Petru Gavriloaia - şi la Primărie, unde am consemnat câteva dintre realizările în comun ale celor doi, desigur, cu sprijinul locuitorilor comunei, pentru îmbunătăţirea vieţii sătenilor. Sunt realizări posibile numai prin buna conlucrare între Primărie şi bisericile din sate unde, alături de Părintele Gavriloaia, slujesc preoţii Ioan Antistescu - la Plăieşu, Iulian Vântu - la Preoteşti şi Mihai Fuioagă - la Dumbrava.

Primarul Romeo Groza se află la al patrulea mandat, fapt ce dovedeşte că, dincolo de opţiunile politice, el se bucură de aprecierea întregii obşte. Nici nu putea să fie altfel când vezi atâtea şi atâtea realizări terminate sau în curs de finalizare într-o comună veche de 600 de ani: biserici noi la Dumbrava şi la Zvoroneşti, case de prăznuire la Timişeşti, Preoteşti şi Plăieşu, şcolile săteşti trecute prin reparaţii capitale, iluminat stradal; reparaţii capitale la sediul Primăriei, 28 de kilometri de uliţe comunale balastate, canalizare, străzi centrale asfaltate, firme de tricotaje, lemn, cauciuc, produse din polimer înfiinţate aici de către francezi, olandezi şi alţi investitori, fermă şi o mică fabrică de lactate şi brânzeturi cu capital francez la Preoteşti, complex de 11 miliarde de lei vechi la Dumbrava, compus din bibliotecă, farmacie, dispensar şi bucătărie, casă noua de nunţi, sala polivalentă, cămin cultural şi bibliotecă la Plăieşu; televiziune prin cablu la Zvoroneşti şi tot aici, clopotniţă la biserică şi încă multe altele.

Cât despre „secretul“ succesului primarului Romeo Groza, acesta a declarat: „Am crescut şi m-am format într-o familie de credincioşi ortodocşi, trăitori lângă biserică, cu rugăciunea permanentă în inimi şi cu îndemnul permanent de a face bine comunităţii.“

La Timişeşti, după şase sute de ani, nimeni şi nimic nu nu îmbătrâneşte. Bisericile se înnoiesc, uliţele devin străzi, satele se luminează, cei tineri plecaţi la muncă în străinătate, nu prea mulţi, până într-o sută, îşi investesc câştigurile în case noi, ateliere şi utilaje agricole, francezii şi danezii îşi extind firmele şi fermele, investitori români de la Iaşi repun în funcţiune terenurile agricole nelucrate. Într-un cuvânt se munceşte pe toate planurile. Şi se sărbătoreşte. Doar în zilele de sărbătoare.

O comună în sărbătoare până anul viitor

Manifestările prilejuite de sărbătorirea a 600 de ani de atestare documentară a comunei Timişeşti din judeţul Neamţ au debutat, în urmă cu trei duminici, în satul Preoteşti şi au continuat, în duminicile următoare, în satele Dumbrava şi Timişeşti, unde au atins punctul culminant, la acestea luând parte, alături de localnici, senatori şi deputaţi din Parlamentul României, reprezentanţi ai Guvernului, prefectul judeţului, preşedintele Consiliului judeţean, stareţi de mănăstiri, oameni de cultură şi artă din judeţul Neamţ, fii ai satului.

Sărbătorirea a şase secole de existenţă a Timişeştilor va continua cu hramul de toamnă al bisericii de miercuri, 21 noiembrie şi cu organizarea, în duminicile următoare, a unor manifestări similare în celelalte două sate ale comunei, respectiv Plăieşu şi Zvoroneşti. Dar nu se vor încheia aici. După cum ne-a declarat primarul comunei, comuna este în sărbătoare pănă la 7 ianuarie 2008, zilele de duminică din perioada următoare fiind dedicate altor manifestări specifice, organizate în şcoli, în grădiniţe şi la casele sociale ale parohiilor.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!