Timp liber

Cracovia, oraşul de 1.000 de ani
15 Iunie 2011
O legendă atribuie fondarea oraşului Cracovia unui conducător de neam lehit, numit Krak, care a ridicat Castelul Wawel deasupra cavernei locuite de balaurul Smok Wawelski, cel care a dat şi numele reşedinţei medievale, Cracovia fiind o formă...
Încă două zile de caniculă şi disconfort termic
03 August 2010
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, la începutul acestei săptămâni, o atenţionare Cod galben de disconfort termic şi caniculă, valabilă pentru cea mai mare parte a Moldovei şi Munteniei, Dobrogea şi sudul Olteniei. Medicii...
Turism ecumenic cu autobuze RATB
02 August 2010
La fiecare sfârşit de săptămână, precum şi în zilele sărbătorilor religioase, bucureştenii pot ajunge la bisericile şi mănăstirile din jurul Bucureştiului cu ajutorul autobuzelor RATB, ca urmare a unui protocol încheiat între Ministerul...
Arta lemnului, în muzeele de la Câmpulung Moldovenesc
19 Iulie 2010
Ţinut eminamente montan, aşezat în inima Bucovinei, oraşul Câmpulung Moldovenesc găzduieşte două muzee unice în ţară prin valoarea exponatelor: Muzeul "Arta Lemnului" şi Muzeul lingurilor de lemn - Colecţia "Ion Ţugui". Lemnul, sub...
Ouă încondeiate şi călătorii cu Huţulca, la Moldoviţa
18 Iulie 2010
Călătorii în Bucovina pot descoperi în chiar inima acestei regiuni un ţinut pe cât de dăruit de natură, pe atât de înzestrat de mâna omului: Moldoviţa. Nu puteţi părăsi această aşezare fără să vizitaţi Muzeul ouălor încondeiate "Lucia Condrea",...
Bisericile de lemn din Transilvania de Nord vor deveni atracţii turistice
05 Iulie 2010
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat ieri, în judeţul Maramureş, contractul de finanţare din fonduri europene a proiectului Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord, în valoare de 4,5 milioane de...
Vacanţe mai ieftine pe litoral pentru bugetari
14 Mai 2010
Întrucât bugetarii reprezintă 25-30% din numărul total al clienţilor agenţiilor de turism, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat că în această vară le vor oferi pachete de servicii atractive de tipul "stai şapte nopţi,...
Următoarea tranşă de la FMI va ajunge la BNR
30 Aprilie 2010
Următoarea tranşă de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), în valoare de aproximativ 850 milioane de euro, va fi alocată exclusiv Băncii Naţionale a României (BNR), fără să existe posibilitatea unei noi finanţări a deficitului bugetar, a...
„Un regizor vă invită la cinema“
29 Aprilie 2010
În zilele de 1-3 Mai, la Noul Cinematograf al Regizorului Român - Muzeul Ţăranului Român, regizorul Corneliu Porumboiu continuă tradiţia proiectului "Un regizor vă invită la cinema!". Renumitul regizor a selectat pentru publicul cinefil român trei...
Sărbătoarea liliacului la Muzeul Sadoveanu din Iaşi
29 Aprilie 2010
Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală "Junimea â90" organizează sâmbătă, 1 mai, începând cu ora 11:00, la Muzeul "Mihail Sadoveanu", "Sărbătoarea Liliacului" - ediţia a XIX-a. În program este inclus un colocviu "Sadoveanu -...
Târg de produse tradiţionale la MŢR
29 Aprilie 2010
În zilele de 1 şi 2 mai, la Muzeul Ţăranului Român este organizat un târg de produse tradiţionale specifice zonei maramureşene. Bucureştenii sunt invitaţi să guste, între orele 9:00-18:00, sarmale, plăcinte, cârnaţi, prăjituri şi ţuică. Meşteri...
Evenimente culturale în Bucureşti şi în ţară
29 Aprilie 2010
29 apr. Bucureşti - Compania de teatru Passe-Partout DP prezintă spectacolul "Made in România", scenariul şi regia Dan Puric. (Sala Rapsodia, ora 19:30); 29 apr. Timişoara - Cea de-a 35-a ediţie a Festivalului Internaţional "Timişoara...
Pe 1 Mai începe Stagiunea Muzicală Estivală în Cişmigiu
29 Aprilie 2010
ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti organizează, în perioada 1 mai-26 septembrie, Stagiunea Muzicală Estivală în parcul Cişmigiu, informează un comunicat. În fiecare weekend, între orele 11:00 şi...
Ora exactă la Muzeul Ceasului din Ploieşti
29 Aprilie 2010
Muzeul Ceasului din Ploieşti este unic în ţară şi cuprinde o colecţie de peste 2.000 de obiecte, adevărate opere de artă făurite de meşteri vestiţi din Europa. Ceasul cu mecanism astronomic, încă funcţional, care i-a aparţinut lui Alexandru...
„Prinţesa şi broscoiul“, un film de familie marca Walt Disney
29 Aprilie 2010
"The Princess and the Frog" este un musical şi un film de familie ce consemnează reîntoarcerea la animaţiile tradiţionale, în format 2D. Eroina principală este prima prinţesă de culoare din istoria desenelor animate ale acestui...

Arhivă ediții

Contactează-ne!