Editorial
Tinerețea Bisericii

Tinerețea Bisericii

Pr. Dr. Constantin Necula, 03 Septembrie 2017

Ani de zile am fost invitat să vorbesc despre modul în care tinerii provoacă Biserica la o reacție pastorală. Până când, după o vreme, am căutat să aflu altă realitate: cum provoacă Biserica pe tineri? Acum, nu pentru că musai trebuie să ne provocăm pentru a funcționa ca mădulare ale Bisericii, dar, limpede ne este, mult face dinamizarea reciprocă a relației preot-credincios tânăr, Biserică-tineret. Mai întâi am aflat că tinerii răspund la stimulii pastorali numai când se întrupează în proiect coerent, că funcționarea cu ratări a unui proiect nu-i mai interesează. Nu mai au timp de pierdut.

Tinerețea lor are alt timp de îmbătrânire decât al nostru, odinioară și acum. Apoi, ei nu se vor confundați cu niște mici slujbași în slujba altora mai mari, nici nu funcționează pe principiul obligativității și nici nu percutează la cuvinte de genul: trebuie, obligatoriu, vom face totul... Par să se răzbune pe toate cuvintele care ideologizează credința, resping cu demnitate orice fel de absurdizare a credinței. Am descoperit apoi că pârghia comunicării cu ei este sinceritatea cuvintelor comune, că sunt dispuși să asculte un limbaj nesofisticat. Bine, e mai greu cu studenții teologi, ei sunt deja antrenați la cuvinte, multe dintre ele aproape toxice pentru cultura colegilor lor de generație. Le transmit către ei și nu înțeleg de ce îi refuză. Dorința de a te remarca drept un profesionist în teologie atrage deziluzia unei comunicări paralizate, rupte, trunchiate. Și nu din vina ascultătorului. Sinceritatea cere simplitate, atenție la ton și curtoazie în dialog. Asta cer, în fond, tinerii.

E dificil să înțelegi de ce au nevoie ca generație dacă te plimbi pe lângă generație. Dacă nu intri în școli și licee, dacă reduci tineretul țării la cei care vin cuminți la biserică ori la studenții care-și asumă pregătirea cu rigoare academică și destindere intelectuală de oameni întregi (trup și suflet). Cred, personal, că avem nevoie de colective pastorale care să analizeze coerent și corect ce se întâmplă, să nu propună scenarii apocaliptice la situații de risc pastoral și care să asume soluțiile propuse cu distincție creștină. Adică iubire, liniște și cultură liturgică propusă pe măsura cunoașterii acesteia de către tineri. Presiunea liberalizării vieții, venită dinspre anapoda lume a seculariștilor, demiurgii ipohondriilor la multe din valorile creștinismului, poate fi evitată prin libertatea propusă, în Hristos, de către Biserică. Nu folosind metodele secularismului vom putea întoarce la Dumnezeu suflete. Pentru aceasta suntem chemați să restartăm conștiința misionară a preoțimii, colaborarea cuminte cu școala românească, dezvoltarea de centre pastorale active în centre universitare. Pentru a păstori tineri trebuie să creștem tinerii asumați de Biserică drept viitori păstori, de-smintindu-i de rănile căpătate - uneori de la oamenii Bisericii și școala Bisericii -, retocmind, pe pământ netocmit și gol, structura unui Rai oricând posibil. Dezvoltarea unei voințe pastorale în favoarea lucrului cu tinerii și copiii, fără a neglija nicidecum celelalte vârste ale Bisericii, asumarea unui plan de cateheză cu adulții și intergenerațional, sprijinirea unui învățământ religios și teologic exigent și atent orientat spre cunoașterea lui Dumnezeu și împlinirea unei vieți morale sunt priorități absolute. Cred că este nevoie, la 100 de ani de Românie, să-i învățăm pe tinerii noștri ce anume le-a dăruit curaj celor care ne-au dăruit România. Să le oferim Evanghelia ca parte integrantă a istoriei neamului românesc.

* Pr. dr. Constantin Necula, conferențiar la Catedra de omiletică a Facultății de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!