Editorial
Tinerețea și bogăția… nimicitoare sau mântuitoare?!

Tinerețea și bogăția… nimicitoare sau mântuitoare?!

Tinerețea și bogăția sunt două stări extrem de râvnite. Evident că atracția pentru ambele este materialistă. Din această perspectivă, tinerețea este antidotul perfect pentru degradare și sucombare, în timp ce bogăția susține mercantil utopia stagnării și, de ce nu, a stopării definitive a procesului de îmbătrânire.
Acumularea în ordine materială oferă iluzia perenității proiectată până și asupra componentei spirituale a existenței. Unul dintre personajele parabolelor lui Hristos este sigur că bunurile copleșesc prin cantitate timpul și spațiul, asigurând confort și exaltare spirituală: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te” (Luca 12, 19).
Aspirația către veșnicie este convertită după bursa valorilor acestui veac și transferată din sfera ființării în cea a posesiunii. Sufletul este subsumat unei realități efemere, care totuși este receptivă la eternizare (doar) în baza (re)configurării duhovnicești.
Ceea ce atrage prin aparenta rezistență la temporaritate duce la ratarea asumării și experimentării schimbării, a deficitului și a deznodământului acestora ca avans (acont sau arvună) al eternității. Mai grav, se irosesc două daruri divine mântuitoare: tinerețea și bogăția.
De cele mai multe ori, tinerețea scandalizează prin ima­turitate și aplomb, adesea sinonim cu opoziția insolentă. În cazul Sfântului Apostol Pavel și al ucenicului său, Sfântul Apostol Timotei, devine atât afinitate minunată cu Domnul, cât și intensitate în asumarea martirică și ascetică a Evangheliei Sale.
Virtuțile celor doi Apostoli și ale celor solidari lor în efort duhovnicesc nu sunt rezultatul raportării posesive la modelul de viețuire arătat de învățătura lui Hristos. Împlinirea interesată a comandamentelor legii, chiar și a celor de tip social, ce privesc relația cu semenii întru depășirea egoismului, nu asigură intrarea în posesia vieții veșnice (cf. Matei 19, 18-20 și 22). Mai riscantă decât înavuțirea materială este cea spirituală. Ispita sau prejudecata posesiunii în sfera spirituală face sufletul - independent de vârstă - incapabil de jertfă totală și de parcurs mistagogic pe Calea care Se descoperă și Se împărtășește ca Viață veșnică (cf. Matei 19, 21).
„Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt” (1 Corinteni 15, 10) este cheia paulină în care tinerețea și bogăția nu doar trimit la sublimul și veșnicia vieții, ci sunt categorii ale ființării veșnice, încă de aici și de acum, împreună cu Hristos. În aceste condiții, perseverența și exercițiile ascetice sunt motivate nu atât de câștigul moral pe urma acumulării de virtuți, ci mai cu seamă de împreuna-lucrare și de înaintarea în relația de iubire cu Domnul.
Așa cum ignorarea harului oferit fiecărui membru al Bisericii înseamnă depreciere lăuntrică și privare de viața adevărată în comuniunea mântuitoare cu Dumnezeu, tinerețea și bogăția nu sunt de disprețuit. Prima îl aduce la nivelul de maturitate duhovnicească conformă desăvârșirii lui Hristos pe cel care face din ea un resort pentru înfrânare (și tot programul ascetico-mistic evanghelic), iar a doua vindecă autosuficiența și face părtași puterii divine pe cei care o transformă în ajutor pentru semeni.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!