Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Tineri din Parohia Roșia de Secaș, în tabăra de o zi de la Centrul de Tineret de la Tiur-Obârșii, Protopopiatul Blaj

Tineri din Parohia Roșia de Secaș, în tabăra de o zi de la Centrul de Tineret de la Tiur-Obârșii, Protopopiatul Blaj

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 08 Iulie 2017

Grupul de inițiativă și de misiune cu tinerii din Protopopiatul Blaj a organizat joi, 6 iulie, prima tabără de o zi la Centrul de Tineret de la Tiur-Obârșii. „S-a dorit prin această inițiativă să se ofere o alternativă de petrecere a timpului liber unui număr de 15 tineri din Parohia Roșia de Secaș. Ei au fost însoțiți de către părintele paroh Nicolae Bâldea, de doamna preoteasă și de un voluntar de la parohie”, conform protopopului de Blaj, Ovidiu Pop.

Copiii au avut parte de activităţi sportive şi discuţii libere. „Programul a inclus jocuri cu mingea, badminton, drumeție prin pădure, tehnici de aprindere a focului, finalizate cu realizarea unui barbeque în aer liber și discuții libere moderate de părintele Ștefan Cătăuță, coordonatorul activităților cu tinerii și al Centrului de tineret de la Tiur-Obârșii. Ziua a fost, astfel, încununată prin petrecerea unor clipe de neuitat în spațiul armonios al naturii, tinerii implicaţi în aceste activităţi au desăvârșit prieteniile existente”, a mai menţionat părintele Ovidiu Pop, care, la finalul activităţii, i-a felicitat pe cei prezenți și i-a provocat la o schimbare în rutina vieții lor, arătând că așa cum a fost invocată intervenția lui Dumnezeu în rugăciunea „Tatăl nostru” înainte de servirea mesei, tot așa e nevoie ca tinerii să îşi amintească să Îi solicite ajutorul la fiecare activitate pe care o desfăţoară.

Programul de activităţi pastoral-misionare cu tinerii de la Centrul de Tineret de la Tiur-Obârșii va continua în lunile iulie-septembrie prin implicarea parohiilor din Protopopiatul Blaj. „Nădăjduim ca aceste clipe memorabile, petrecute într-o altfel de trăire decât cea promovată de cultura secularistă, să rămână întipărite în sufletele copiilor, aşa încât ei să fie mai buni şi să devină creștini rodnici”, a spus pr. Ovidiu Pop.