Oltenia
„Tinerii Bisericii - voluntari pentru Hristos”

„Tinerii Bisericii - voluntari pentru Hristos”

Peste 300 de tineri se întâlnesc astăzi în frumoasa localitate Poiana, din comuna Turburea, judeţul Gorj, pentru a lua parte la cea de-a XVI-a ediţie a Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei (CTMO). Evenimentul este precedat de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită în biserica parohială de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Ca în fiecare an, în sâmbăta dinaintea marelui praznic al Cincizecimii, Castelul Roşianu din localitatea Poiana, judeţul Gorj, prinde viaţă în prezenţa câtorva sute de tineri care vin aici pentru a lua parte la activităţile CTMO. Ajuns la cea de-a XVI-a ediţie, evenimentul se desfăşoară pe întreg parcursul zilei de astăzi, având ca temă „Tinerii Bisericii – voluntari pentru Hristos”.

În mijlocul celor peste 300 de participanţi, sosiţi din întreaga Mitropolie a Olteniei (MO), este prezent IPS Părinte Mitropolit Irineu. Urmând tradiţiilor din anii anteriori, înainte de începerea activităţilor, organizate pe colina din apropierea Castelului „Roşianu”, tinerii vor lua parte la Sfânta Liturghie, săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu. După slujbă, mulţimea creştinilor merg în procesiune de la biserica parohială până pe colina din apropiere. Invitatul special al momentului va fi şi anul acesta îndrăgitul actor diac. Ovidiu Cuncea.

Tinerii şi lucrarea voluntariatului

Specificul întâlnirii de anul acesta va fi marcat de lucrarea voluntariatului. În acest sens, pe lângă activităţile pe grupuri, pregătite de organizatori, tinerii vor putea audia câteva prelegeri interesante centrate pe această temă, importantă şi totodată actuală pentru viaţa Bisericii. „Avem o frumoasă datorie de a duce mai departe şi de a împlini o lucrare deloc uşoară pentru formarea tinerilor olteni. Este vorba despre continuitatea activităţilor, devenite tradiţie în localitatea Poiana, lângă Castelul Roşianu. Astfel, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit, ca în fiecare an, tinerii noştri se adună în acest loc binecuvântat de Dumnezeu pentru rugăciune, pentru a împărtăşi gânduri şi bucurii alături de prieteni, dar mai ales pentru a învăţa lucruri noi şi frumoase. Anul acesta, cu prilejul celei de-a XVI-a ediţii a acestei activităţi, atenţia noastră se îndreaptă spre voluntariat. Este o necesitate şi totodată o realitate concretă pe care trebuie să o cultivăm permanent. În ima­ginea noastră de lucrători ai ­Cuvântului dumnezeiesc, între lucrurile pe care trebuie să le împlinim la loc de mare cinste stau faptele milei trupeşti. Despre ele ne vorbeşte Însuşi Mântuitorul Hristos şi prin ele ni se vorbeşte nouă astăzi, indirect, despre Mântuitorul Hristos, Samarineanul milostiv. Iată aşadar un scurt argument cu privire la întâlnirea noastră de anul acesta, la impactul şi importanţa ei pentru tinerii din Mitropolia Olteniei”, a spus prof. Doru Marcu, inspector învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.

Reprezentanţilor grupurilor parohiale din Arhiepiscopia Craiovei li se vor adăuga şi anul acesta grupuri de tineri din celelalte eparhii sufragane ale Mitropoliei Olteniei.

Activitatea de la Poiana este organizată de Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, în parteneriat cu Primăria Turburea, prin primarul Ion Bârcă.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!