Tinerii din ATOR şi ASCOR la Sfântul Munte

12 Decembrie 2017

În perioada 20 octombrie-5 noiembrie 2017, 13 tineri din Arhiepiscopia Iaşilor au fost în Sfânta şi marea Mănăstire Vatopedu pentru a-i ajuta pe părinţii athoniţi la culesul măslinelor.

Cu toate acestea, timpul alocat „ascultării“ a fost puţin în comparaţie cu timpul alocat rugăciunii. În fiecare zi, pe teritoriul Sfântului Munte sunt săvârşite aproximativ o mie de Sfinte Liturghii. Pe lângă aceasta, părinţii călugări rostesc individual, în şoaptă, rugăciunea inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“. De sute de ori. Orice fac, fie că merg sau că aşteaptă pe cineva, la culesul măslinelor sau când conduc maşina, la claca de curăţat peşte, tot timpul se aude rugăciunea din buzele lor.

Aceşti oameni „neobişnuiţi“ au renunţat la tot pentru a deveni monahi. Majoritatea poartă haine decolorate şi peticite. Zdrenţe în toată regula. Un părinte avea o haină pe care o iubea aşa de mult, încât a ajuns sa fie făcută numai din petice. Mulţi dintre părinţi, înainte de a fi călugări, au fost oameni respectabili, unii profesori la universităţi prestigioase din America şi Europa (Yale, Oxford). Aceştia veneau în timpul mesei şi ne întrebau dacă mai vrem salată sau dacă ne mai trebuie pâine. Au o aşa bucurie frumoasă şi caldă cum eu nu am mai văzut şi pe care îmi este greu s-o relatez. Unul dintre părinţi, Dimitrie, cu ascultarea de tractorist, oriunde se întoarce, zâmbeşte atât de firesc şi convingător încât îi molipseşte de bucurie pe toţi cei ce se aflau în jurul lui. Părintele Dimitrie ştie multe cuvinte în limba română, ceea ce a făcut să-l simpatizăm şi mai mult. La fel se întâmplă şi cu părintele Theoclit, care este ajutor de bucătar; răspândeşte împrejur bucurie şi linişte. Are entuziasm asemenea unui copil, dar şi aşezare şi tempo de viaţă asemenea unui înţelept.

În Sfântul Munte Athos, bucuria întâlnită este de-a dreptul covârşitoare. Un alt părinte, al cărui nume nu-l cunosc, este responsabil cu mâncarea pustnicilor. Are o traistă mare şi pleacă odată cu noi, dar la treaba lui. Se întorcea întotdeauna la timp pentru vecernie. Acest părinte, chiar dacă este în vârstă, are seninătatea unui copil fără de griji. Odată, când spălam vase alături de el, zicea rugăciunea lui Iisus cu voce tare. La un moment dat se opreşte, stă un pic şi se gândeşte şi, într-o română cu accent grecesc, zice unuia dintre tinerii care vorbeşte cam mult: „Ei, ai guriţa cam mare, părinte! he-he ...eu bunic, nu ştiu nimic!“. Lăudat de noi că ştie româneşte, a zâmbit nevinovat şi a continuat rugăciunea.

În perioada şederii noastre în Sfântul Munte, am luat parte la câteva privegheri. Să stai în picioare aproape nemişcat 5 ore după o zi de muncă fizică nu e tocmai uşor. Şi apoi, noi, românii, nici nu înţelegem slujba, căci este în greacă. Nici pentru greci nu e uşor, pentru că limba liturgică este greaca veche, mult diferită de greaca nouă.

După 4-5 ore de stat la priveghere într-o stare de jertfă fizică şi mintală, doar la lumina candelelor şi a lumânărilor, părinţii călugări mişcă policandrele şi candelabrul mare din naos. Aceasta se numeşte hora, sau dansul îngerilor. Practicarea acestei tradiţii preînchipuie hora Bisericii, a creştinilor care sunt încă pe pământ cu cei ce sunt deja în Ceruri. În acele momente simţi cum toată osteneala capătă sens, cum jertfa îţi este răsplătită. A meritat să stai ca să vezi aşa ceva. Cântecul puternic al părinţilor, mirosul de tămâie, mişcarea candelabrelor, harul Maicii Domnului... toate acestea te înalţă şi te simţi de parcă nu mai eşti pe pământ.

Sunt multe lucruri minunate de spus despre Sfântul Munte Athos, dar oricât s-ar descrie, tot este puţin pentru a înţelege ce este Grădina Maicii Domnului.

O veche tradiţie din Biserica Ortodoxă spune că atunci când Maica Domnului mergea cu corabia spre Cipru a poposit pe Muntele Athos. I-a plăcut atât de mult încât L-a rugat pe Fiul ei să-i dăruiască acel loc. Şi Hristos i-a împlinit dorinţa. Maica Domnului şi-a ales locul pentru ea şi pentru o categorie specială de oameni, pentru călugării şi pustnicii care îşi caută liniştea. Şi are grijă de ei până astăzi. 

Odată, Mănăstirea Vatopedu a rămas fără ulei. Fratele care se ocupa cu aceasta a propus stareţului ca să nu mai pună ulei în mâncare, să rămână doar pentru candele. Părintele stareţ i-a zis: „Nu, pune puţinul ulei la fel ca înainte, şi la masă. Maica Domnului niciodată nu ne-a lăsat“. Fratele, ajuns la locul unde era ultimul vas cu ulei, a observat că toate vasele erau pline cu ulei şi dădeau pe afară. Iconiţa făcătoare de minuni din depozitul de ulei se cheamă Olaiovritissa - Maica Domnului Izvorâtoarea de ulei.

Părinţii călugări ne-au povestit că acum câţiva ani mănăstirea era în acelaşi impas. Totuşi, fratele care scotea ulei din vase a observat că uleiul nu cobora de la semn. El scotea ulei în fiecare zi, dar nivelul uleiului rămânea acelaşi. Aceasta s-a întâmplat cam 4 luni până când mănăstirea a ieşit din lipsuri. Prin aceasta, Maica Domnului spune monahilor: „Voi să nu vă îngrijiţi de cele materiale. Eu am să fiu în mănăstire şi doctor, şi econom şi bucătar. Voi doar îngrijiţi-vă de cele duhovniceşti“. (Mihail Negru, ATOR Iaşi)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!