Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei „Tinerii trebuie să simtă o anume autoritate din partea naşilor“

„Tinerii trebuie să simtă o anume autoritate din partea naşilor“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Nicoleta Olaru - 06 Martie 2013

Naşii de cununie sunt martori ai făgăduinţelor făcute de cei doi soţi unul faţă de celălalt în cadrul sfintei taine. De aceea, sprijină şi ei cu o mână cununiile, când preotul le aşază şi le ia de pe capul mirilor. În timpul slujbei Cununiei, naşii ţin făclii aprinse, despre care Sfântul Simeon al Tesalonicului spune că sunt „simbol al curăţiei mirilor, al luminii darului de sus şi al bucuriei nuntaşilor“. Pr. Aurel Goraş, protopopul Protoieriei Câmpulung Moldovenesc, ne spune, în interviul de mai jos, cum şi când se aleg naşii de cununie, pentru ca, printr-o conlucrare cu preotul, „prima nuntă să fie singura opţiune din viaţa tinerilor“.

Părinte protopop, care este rolul naşilor de cununie?
 
Naşii sunt părinţi duhovniceşti ai celor pe care i-au adus la sfântul altar. După învăţătura Sfântului Simeon, arhiepiscopul Tasalonicului, naşii sau nunii sunt „învăţători ai unirii într-un gând şi ai însoţirii“. Ei sunt şi martorii jurământului, făcut de cei doi miri, „că vor păzi legătura dragostei şi a unirii până la mormânt“, iar prezenţa lor este necesară, potrivit învăţăturii biblice (Matei 18, 16) şi dispoziţiilor canonice, conform cărora mărturia unui singur martor nu are valoare (Canonul 75 Apostolic, 132 Cartagina). În practică, dar şi în legislaţia civilă, se regăseşte principiul că la nuntă trebuie să fie prezenţi cel puţin doi martori. 

„Să nu fie mai tineri decât mirii, dar nici prea în vârstă“

Când trebuie aleşi naşii de cununie?
 
Alegerea naşilor începe chiar din momentul în care prietenia dintre cei doi tineri ia certitudinea căsătoriei.
 
Contează vârsta, profesia în alegerea naşilor de cununie? Ce aspect ar trebui să primeze în alegerea acestor părinţi spirituali?
 
Desigur, contează şi vârsta, în sensul că nu ar trebui să fie mai tineri decât mirii, dar nici prea în vârstă, aceasta din motivul ca fiii duhovniceşti să nu rămână prea repede „orfani“. Contează şi profesia, într-o oarecare măsură, dacă este una rezonabilă, din punctul de vedere al moralităţii creştine. 
 
Dar, în alegerea naşilor, trebuie să primeze moralitatea, seriozitatea, înţelepciunea, experienţa vieţii, tactul. Tinerii trebuie să simtă o anume autoritate, constructivă, din partea naşilor, care va folosi, de exemplu, în a-i lua pe cei doi fii duhovniceşti ai lor împreună cu ei la slujbele Bisericii.
 
Cum priveşte Biserica nunta cu mai multe perechi de naşi?
 
Cum spuneam, la nuntă trebuie să fie cel puţin doi martori. Sunt zone unde tradiţia locului a impus prezenţa unei singure perechi de naşi, soţ şi soţie, dar sunt şi locuri, cum ar fi şi cele din Bucovina, unde tradiţia a împământenit prezenţa mai multor perechi de naşi. Cum ar trebui să procedeze un preot slujitor atunci când intră în biserică o pereche de miri, însoţită de două-trei perechi de naşi? Să primească doar o singură pereche? Cred că mai important decât numărul este, repet, ca naşii să îndeplinească criteriile morale de năşie. Respingerea într-un asemenea moment, public, fără tactul pastoral cuvenit, a unei persoane care vine în biserică în ipostaza de naş cred că ar îndepărta-o pentru multă vreme de Biserică. Mai grave sunt situaţiile unde aşa-zisa tradiţie a prezenţei mai multor naşi a fost bagatelizată, şi ajungi să vezi zeci de naşi. Naşul dintr-o familie, naşa din alta, perechi de naşi constituite deci ad-hoc, cu vârste cu mult sub cele ale mirilor. Mai sunt şi necăsătoriţi, iar preotul nu face nimic, pentru că nu poate strica „tradiţia“. Chiar dacă aceste cazuri sunt foarte rare, ele trebuie tratate cu toată responsabilitatea pastorală.

Părinţii nu i-au putut refuza pe nici unul dintre cei care s-au oferit să le cunune copiii...

Mă gândesc acum la două nunţi, oficiate la biserica unde sunt paroh, care mi-au rămas întipărite în minte prin ineditul lor. Prima, o familie cu totul deosebită, ca statut social şi profesional, parcă îşi propusese să bată recordul la naşi şi nuntaşi. Toate bune şi frumoase, numai că, după vreo trei zile de la nuntă, m-am pomenit cu cei doi miri la oficiul parohial, cu rugămintea de a le pune la dispoziţie lista cu naşii lor, motivând că au nevoie de numele acestora pentru dvd-ul cu înregistrarea nunţii. Cu o sinceritate debordantă, argumentau că nu au reuşit să-i ţină minte pe toţi.... Şi au avut atât de mulţi pentru că părinţii lor nu au putut refuza pe nici unul dintre cei care s-au oferit să le cunune copiii...
 
A doua nuntă care îmi vine în minte a fost taman opusul celei de mai sus. După o aşteptare de cinci ore în biserică, într-un final, foarte târziu, a apărut şi perechea anunţată, însă, surpriză, fără nici un naş. Am acceptat să le fie naşi o familie dintre puţinii nuntaşi prezenţi. 
 
Iată unde poate duce goana după mai mulţi naşi şi neluarea în serios a rolului acestora.
 
Spuneţi-ne, părinte, sunt situaţii când Biserica îngăduie a doua şi a treia nuntă? 
 
Doar prima cununie este Taină mare, a doua şi, în cazuri cu totul justificate şi de dorit cât mai rare, a treia sunt binecuvântări (ierurgii) ale Bisericii pentru cei ce, „neputând purta zăduful şi greutatea zilei şi aprinderea trupească, vin împreună la primirea nunţii a doua, precum ai pus lege prin Pavel apostolul, vasul Tău cel ales, care a zis pentru noi smeriţii că mai bine este a se căsători în Domnul decât a arde“.
 
Diferenţa dintre prima nuntă şi a doua şi a treia este evidentă şi din formularea rugăciunilor. Dacă la Sfânta Taină a Cununiei (prima) se cere pentru tineri ca să fie binecuvântaţi „ca toţi patriarhii“, „să strălucească ca luminătorii pe cer“, la nunta a doua şi a treia se cere pentru miri să aibă „întoarcerea vameşului, lacrimile desfrânatei, mărturisirea tâlharului; ca, prin pocăinţă din toată inima lor, să se învrednicească de împăraţia Ta cerească“.
 
Dar a patra?
 
Despre a patra nuntă, rânduiala bisericească prevede: „Nimeni să nu îndrăznească a o săvârşi, pentru că este o fărădelege; şi cine va îndrăzni a cununa să ştie bine că va cădea în osânda canonisirii şi va fi pedepsit greu, lipsindu-se de harul preoţiei“. Având o prevedere atât de clară, orice comentariu la această întrebare este inutil.
 
Ce ar trebui să ştie şi să păzească mirii pentru a rămâne uniţi până la moarte printr-o singură nuntă?
 
Mirii trebuie să plece de la biserică cu dorinţa de a păzi legătura dragostei şi a unirii dintre ei „curată, neîntreruptă, dreaptă şi cinstită“, să nu se abată de la datoriile lor, nici unul, nici altul, urmând în viaţă ce este plăcut lui Dumnezeu. În concluzie, ţinând cont de numărul tot mai mare al căsătoriilor destrămate, şi Biserica, prin noi, slujitorii ei, dar şi naşii avem, împreună, încă mult de lucru pentru ca prima nuntă să fie singura opţiune din viaţa tinerilor noştri şi să rămână mereu o Sfântă Taină.