Toleranța religioasă într-o lume multiculturală

Toleranța religioasă într-o lume multiculturală

Daniela Șontică, 14 Martie 2018

De-a lungul veacurilor, cuvântul toleranță a avut diverse înțelesuri. Dicționarul ne arată că a tolera înseamnă a îndura o situație, un context social sau a suporta ceva sau pe cineva. În zilele noastre, pe fondul militării pentru Drepturile Omului, înțelesul toleranței pare a fi acela de a conviețui cu o minoritate de orice tip și chiar a-i oferi mai multe drepturi decât majorității, adesea sub masca unei reclamate iubiri de semeni. „Un adevărat creștin trăieşte în pace şi armonie cu semenii săi şi le acceptă felul particular de a fi, de a se purta şi de a trăi. Dragostea frăţească, bunăvoinţa, răbdarea, spiritul civic, politeţea, curtoazia şi bunul-simţ dovedesc autenticitatea unei trăiri creştine”, spune părintele profesor Vasile Crețu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Pentru creștini, a tolera poate fi în lumea contemporană o încercare, mai ales când teritoriile Europei, întemeiate pe valorile creștinismului, sunt asaltate de migranți necreștini, când liderii politici par a lua decizii în defavoarea culturii creștine, tocmai în numele toleranței. În paralel, la nivel planetar, crește vertiginos persecuția creștinilor care locuiesc în țări de alte religii. Statistici îngrijorătoare arată că aceștia din urmă nu sunt doar persecutați, ci de-a dreptul decimați, situație ce a schimbat agenda discuțiilor la nivel internațional.

Potrivit prof. univ. dr. Nicu Gavriluță, decanul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, „când toleranța este înțeleasă cu a lăsa ceva de la tine în relația cu cineva sau ceva presupune obligatoriu un raport de superioritate/inferioritate; majoritate/minoritate; putere/opoziție. Cel majoritar și superior, deținător al puterii, îl tolerează pe cel minoritar, marginal, aflat în opoziție”. Aici, avem de-a face cu o slăbiciune a conceptului de toleranță, subliniază profesorul: „Nu este normal să existe o asemenea ierarhie. Toți suntem creații unice ale lui Dumnezeu și, prin urmare, în fața instanțelor omenești și a celei absolute suntem egali. Faptul că eu sunt alb, creștin, majoritar, deținător al puterii nu mă îndreptățește să-i consider inferiori și, prin urmare, tolerați pe colegii mei negri, musulmani și minoritari”.

Drepturile Omului, „noua religie dominantă”

În condițiile în care Indexul Mondial al Persecuțiilor, publicat în 2017 de organizația Open Doors, arată că există 6 ţări (Somalia, Coreea de Nord, Afganistan, Yemen, Maldive, Turkmenistan) în care este extrem de primejdios să deții o Biblie, mai putem vorbi despre toleranță religioasă la nivelul întregului glob, sau aceasta este cerută doar țărilor civilizate din Europa și Americii? „Conceptul de toleranță religioasă e caracteristic țărilor din Europa și America, în care religia creștină a modelat istoria, literatura, cultura și arta popoarelor de pe aceste continente”, afirmă pr. lect. univ. dr. Vasile Crețu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, care remarcă faptul că, din păcate, atitudinea ostilă şi persecuţia împotriva creştinilor continuă şi astăzi, în plin veac XXI. „Despre acest martiraj ne-a avertizat Însuși Mântuitorul Iisus Hristos: «dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu» (Matei 16, 2). Miezul problemei îl ştim deja: extremismul interpretării preceptului războiului sfânt în diverse religii sau ideologii, la care adăugăm tăcerea diplomatico-mercantilă a Occidentului, considerat bastion al democraţiei şi al respectării Drepturilor Omului. Este același Occident care se mişcă greu, încorsetat şi condiţionat de barierele «noii religii dominante», cea a Drepturilor Omului”, subliniază părintele profesor. Dincolo de câteva intervenţii punctuale, datorate întrebărilor corespondenţilor de presă, problematica represiunilor la care sunt supuşi creştinii, indiferent de confesiune, nu a prezentat interes, precizează pr. Crețu: „Se pare că nu se face nici un efort pentru menţinerea unei minime reciprocităţi: libertatea de care se bucură musulmanii în Europa să fie garantată şi creştinilor dincolo de continent. În timp ce în marile oraşe de aici se construiesc moschei, dincolo bisericile sunt incendiate. Vălul islamic este aici pe străzi, iar dincolo, crucea și Biblia sunt profanate”.

„O minoritate nu trebuie să profite de statutul ei”

În ceea ce privește raportul dintre majoritate și minoritate, cu drepturile și obligațiile pe care le implică, sociologul Nicu Gavriluță spune: „Sunt critic cu tirania majorității, dar nu pot să fiu de acord nici cu dictatura minorității. O minoritate nu trebuie să profite de statutul ei de comunitate tolerată și să lezeze sensibilitatea majorității. Nu este normal ca o anume minoritate rasială, sexuală, etnică sau religioasă să se autovictimizeze și să solicite abuziv, în virtutea Drepturilor Omului, statutul de victimă. Prin «predicții creatoare», minoritățile tolerate își construiesc propriile realități. Uneori, acestea devin mai puternice decât realitatea însăși”. Profesorul Gavriluță atrage atenția și asupra faptului că autovictimizarea nu atrage doar compătimire și drepturi în plus, ci este de multe ori o activitate care aduce și fonduri europene sau americane.

Odată cu actele teroriste din Europa, cum ar fi cel de la redacția revistei „Charlie Hebdo”, s-a schimbat percepția europenilor creștini față de emigranții musulmani? „Unii intelectuali umaniști din Europa au înțeles mai profund importanța acceptării celuilalt. Și-au dat seama că Europa viitorului va fi una multietnică, multireligioasă, multiculturală. Marea încercare va fi aceea de a rămâne creștini uniți într-o Europă a viitorului, marcată din ce în ce mai mult de separare, populism, ignoranță, violență și secularism, ultimul prezent mai ales în Europa Centrală și de Nord”, susține Nicu Gavriluță. Acesta spune că „liderii politici sunt atei sau indiferenți religios, dar puternici și influenți. Ei dau tonul în majoritatea guvernelor europene. De cele mai multe ori sunt ignorate sensibilitățile și mentalitățile creștinilor obișnuiți din Europa. Rezultatul poate fi apariția unei mari dezamăgiri față de liderii politici ai momentului și inflația de impostori și populiști. Liantul profund dintre cetățenii obișnuiți și liderii lor politici trebuie să fie dat de valorile religioase, adică de cele iudeo-creștine”.

Fenomenul numit creştinofobie

Părintele profesor Vasile Crețu afirmă că, „în ultimii ani, nu puține au fost avertismentele de la UE către țările din Europa de Est care se rezumau la o condiționare cinică, de tipul «dacă vreți fonduri de coeziune trebuie să primiți cote de imigranți extracomunitari», ambalată într-o «dovadă de solidaritate» cu țările prospere din Vest care și-au deschis larg porțile pentru cei care au fugit din zonele aflate în război. Observăm o «inflație» de toleranță față de cei care trec nestingheriți peste frontierele multor state europene ca să ajungă în țări prospere și cu servicii sociale generoase, precum Germania. În același timp, creştinii reprezintă comunitatea religioasă cea mai persecutată de pe glob, peste 100 de milioane dintre ei fiind astăzi sub o presiune continuă. Astfel, un raport internațional afirmă că «un creştin moare pentru credinţă la fiecare cinci minute». În fiecare an, peste 100.000 de adepți ai lui Hristos sfârşesc prin moarte violentă ca rezultat al unor conflicte religioase în ţări unde creştinii sunt cei mai prigoniți: Egipt, Libia, Tunisia, Algeria, Irak, Pakistan, Afghanistan, Sudan, Nigeria, Eritreea, Somalia, Arabia Saudită, Maldive, Bangladesh, Malaysia, Indonezia, Filipine, Myanmar, Laos, India. Din acest motiv, în ultimii ani, organizaţii internaţionale şi lideri religioși au atras atenţia asupra fenomenului numit creştinofobie. În ansamblu, situaţia creştinilor din Africa de Nord şi din Orientul Apropiat nu este deloc comodă. Aceştia sunt văzuţi cu neîncredere de majoritatea musulmană, din Palestina până în Tunisia şi din Turcia până în Libia. Direct formulat, sunt suspectaţi de lipsa loialităţii faţă de stat şi, în consecinţă, marginalizaţi din punct de vedere politic, chiar excluşi sistematic de la exercitarea puterii”.

Un eșec al umanismului corect politic

Același părinte profesor Vasile Crețu consideră că negarea sistematică a identităţii creștine și corectitudinea politică, tradusă prin „himericul multiculturalism, declarat între timp falit”, ne-au adus în situaţia unui vulcan gata să erupă: „Ţările care au acordat cel mai mult sprijin laicităţii anticreştine și filo-islamice, Franţa şi Belgia, au cel mai mare număr de musulmani radicali. Grija de a interzice simbolurile creştine pentru a nu ofensa musulmanii şi politica de ajutoare sociale combinată cu recunoașterea oricâtor diferenţe religioase şi culturale au dus la imaginea unor state slabe. Este un nou eşec al politicii neomarxiste, al umanismului corect politic: să le dăm ajutoare sociale, locuinţe ieftine, confort pentru a-şi trăi tradiţiile multiculturale, să ne strângem noi un pic pentru a le face loc. Mă întreb dacă cei nou-veniți vor avea respect pentru obiceiurile și tradițiile populației creștine majoritare, care i-a primit, i-a găzduit, i-a ocrotit și le-a garantat un trai decent”.

Sociologul Nicu Gavriluță spune că ieșirea din fundătura în care ne poate trimite toleranța, ca formă de superioritate în fața celuilalt, ar fi acceptarea: „Tolerarea instituie un raport de negativitate. Acceptarea face loc celui diferit, uneori celui profund diferit, grație miracolului realizat de iubirea creștină. Îl accept pe cel diferit de mine religios, etnic, rasial, sexual, deși nu mă convertesc și nu îmi asum comportamentele lui. Accept diferențele profunde dintre oameni instituite miraculos în lume de Bunul Dumnezeu. Exemplul clasic este pentru noi, creștinii, Iisus Hristos”.

Definind toleranța, părintele profesor Vasile Crețu concluzionează: „Un adevărat creștin trăieşte în pace şi armonie cu semenii săi şi le acceptă felul particular de a fi, de a se purta şi de a trăi. Dragostea frăţească, bunăvoinţa, răbdarea, spiritul civic, politeţea, curtoazia şi bunul-simţ dovedesc autenticitatea unei trăiri creştine. Altfel spus, relaţiile interumane sunt piatra de încercare a unei credinţe adevărate: «Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său» (I Ioan IV, 20-21)”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!