Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Topul universităţilor româneşti în QS World University Rankings

Topul universităţilor româneşti în QS World University Rankings

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 25 Octombrie 2017

Ultimul clasament QS World University Rankings by Region 2018, dat publicităţii în cursul acestei săptămâni, situează universităţile membre ale Consorţiului Universitaria în primele cinci locuri la nivel naţional. Astfel, Universitatea din Bucureşti este pe primul loc, fiind urmată de Universitatea „Babeş‑Bolyai” din Cluj‑Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea de Vest din Timişoara şi Academia de Studii Economice din Bucureşti.

„Universitatea din Bucureşti se bucură de cele mai mari scoruri la indicatori precum: reputaţie angajatori (92), reputaţia academică (89,3) şi raport lucrări/facultate (74,2). Alţi indicatori la care UniBuc a luat scoruri mari sunt: prezenţa online a universităţii (68,9), raport citări/lucrări (53,2), cadre didactice cu doctorat (45,8) şi cadre didactice internaţionale (4,5), se arată într‑un comunicat de presă al UB, situată pe primul loc în clasamentul QS.

În acelaşi clasament, printre universităţile din Europa Centrală şi Asia Centrală (EECA), Universitatea din Bucureşti se plasează pe locul 39. Clasamentul a fost realizat prin evaluarea a 226 universităţi din 21 de ţări, printre care Rusia, Turcia, Cehia, Croaţia, Polonia, Lituania, Serbia etc.

Potrivit sursei citate, clasamentul QS din acest an a fost realizat prin evaluarea universităţilor pe baza unor indicatori care au inclus procentual: prezenţa online a universităţii (10%), reputaţia academică (30%), reputaţie angajatori (20%), raport studenţi/facultate (15%), raport lucrări/facultate (10%), cadre didactice cu doctorat (5%), raport citări/lucrări (5%), cadre didactice internaţionale (5%) şi studenţii internaţionali (5%).

Pe plan mondial, trei sunt clasamentele universităţilor care se bucură de recunoaştere şi de influenţă în mediul academic: clasamentul Shanghai (realizat de Shanghai Ranking Consultancy, topul se numeşte „The Academic Ranking of World Universities” - ARWU), clasamentul Times Higher Education (THE) şi clasamentul Quacquarelli Symonds (QS). Toate trei pun accentul mai mult pe performanţele în cercetare ale universităţilor decât pe cele academice, de învăţare, ceea ce le‑a atras numeroase critici.