Repere şi idei
Tot ce faci primești înapoi

Tot ce faci primești înapoi

Augustin Păunoiu, 16 Iulie 2018

O veche zicală spune: „Tot ce faci primești înapoi”. Ar trebui să ne cutremure aceste cuvinte. Să știi că dacă faci rău, vei primi tot rău constituie o stavilă pentru orice viclenie, gând pizmaș sau invidie. Scriitorul Lev Tolstoi afirma în cartea sa „Despre Dumnezeu şi om. Din jurnalul ultimilor ani”: „În mine sălăşluieşte ceva care vrea binele. Dorinţa binelui care sălăşluieşte în mine nu poate să-mi dorească binele numai mie. Dorinţa binelui este glasul lui Dumnezeu, care doreşte binele tuturor”. Să căutăm așadar să facem numai binele, dacă nu dezinteresat, așa cum ne poruncește Dumnezeu în Scriptură, măcar pentru gândul răsplății. Surprizele plăcute nu vor întârzia să apară.

Într-o zi de iarnă, un bărbat din Ouranopolis, Grecia, a văzut o femeie în vârstă care stătea pe marginea drumului. Soarele era la asfințit dar chiar și în puțina lumină a zilei a reușit să-și dea seama că ea avea nevoie de ajutor.

Astfel, a parcat vechiul lui automobil în fața Mercedesului ei și a ieșit din mașină. Trecuseră câteva ore de când nimeni nu oprea ca să o ajute. Dar se ­gândea că poate ea nu va accepta ca el să-i facă vreun ­serviciu ­fiindcă era destul de sărăcăcios îmbrăcat.

A intuit perfect cum se simțea femeia care la început l-a privit cu neîncredere. Dar omul a îndrăznit și i-a zis: „Sunt aici ca să te ajut. De ce nu stai în mașină să aștepți, căci afară este frig? Mă numesc Kostas al lui Ioan”. Singura problemă pe care o avea femeia era o pană de cauciuc, dar, fiindcă șoferița era în vârstă, să înlocuiască roata pentru ea era dificil. Kostas s-a băgat sub mașină, a pus crickul, a schimbat roata. Se murdărise pe haine, fiindcă pe jos era ud, dar asta nu conta mai deloc pentru Kostas.

În timp ce el strângea prezoanele, femeia a deschis fereastra și a început să-i vorbească. I-a spus că era din Salonic și că trecea prin zonă. Acum însă nu știa cum să-i mulțumească pentru ajutorul ce i-l dăduse. Kostas doar i-a zâmbit, în timp ce închidea portbagajul. Femeia reflecta la ce i s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi ajutat-o acest om. Kostas s-a gândit și el dacă trebuia să-i ceară vreo plată. Era un ajutor dat cuiva aflat în nevoie. Și-a amintit cât de mult îl ajutaseră și pe el alții în trecut. De aceea acum i se părea ciudat să ceară vreo recompensă. I-a spus în schimb că, dacă voia să-l răsplătească, data viitoare când și ea avea să vadă pe cineva aflat la ananghie, să-i ofere ajutorul de care acela avea nevoie. „Să vă amintiți de mine!”, i-a spus el.
Bărbatul a așteptat până când femeia a pornit motorul și a plecat. Era o zi înnorată și friguroasă, dar Kostas se simțea foarte bine, în timp ce conducea spre casă.

Câțiva kilometri mai departe, femeia a văzut un mic restaurant. A oprit ca să ia o gustare, dar și ca să-și dezmorțească picioarele. Era un popas foarte primitor. Afară erau și două pompe de benzină. A intrat în restaurant, iar chelnerița s-a apropiat de ea cu un prosop curat, ca să-i șteargă părul ud. Avea un zâmbet senin, în ciuda oboselii de peste zi. Șoferița a realizat că acea chelneriță era însărcinată, ba chiar se afla în apropierea nașterii, deși încerca să ascundă dificultatea cu care servea clienții. Bătrâna se întreba cum poate acea femeie să se achite de serviciul ei. Atunci și-a adus aminte de Kostas.

De îndată ce a terminat de mâncat, a plătit cu o bancnotă de 100 de euro. Chelnerița a mers să aducă restul, dar bătrâna deja ieșise pe ușă. Se depărtase destul de mult. Atunci a văzut scris pe șervețelul aflat lângă farfurie: „Nu-mi datorezi nimic. M-am aflat și eu în situații dificile. ­Cineva, în urmă cu puțin timp, m-a ajutat în felul în care te ajut eu acum. Dacă într-adevăr vrei ­să-mi înapoiezi restul, iată ce ­trebuie să faci: să nu îngădui acestui lanț al dragostei să se întrerupă”. Sub acel șervețel, chelnerița a găsit încă 500 de euro… Lacrimile curgeau fără întrerupere pe obrajii ei.

Mai erau și alte mese ce trebuiau curățate, clienți care trebuiau serviți, dar până la sfârșitul zilei chelnerița le-a făcut pe toate cu multă bucurie. Seara, când a mers să se odihnească, se gândea la banii primiți de la acea bătrână, dar și la cuvintele pe care i le scrisese. Cum de știa bătrâna că ea și soțul ei aveau atât de mare nevoie de bani? Cu pruncul care avea să vină pe lume luna următoare, lucrurile nu erau atât de ușoare… Știa cât de problematizat era soțul ei. Atunci s-a plecat la urechea soțului care dormea și i-a șoptit: „Toate vor merge bine…Kostas… al lui Ioan…”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!