Tradiții meșteșugărești duse mai departe

Tradiții meșteșugărești duse mai departe

Ștefana Totorcea, 28 Iulie 2018

Pentru mulți meșteșugari, prezența la târguri de profil înseamnă înainte de toate transmiterea tradițiilor strămoșești. Cel puțin așa am înțeles de la tanti Irina, din Săpânța, sau de la Florin Cramariuc, din Obcinile Bucovinei. Pe amândoi i-am întâlnit recent, în preajma praznicului Sfântului Ilie, la „Târg’șor de vară”, organizat de Muzeul Țăranului Român. Și-au expus aici obiectele și priceperea, alături de alți meșteșugari care au moște­nit, ca și ei, din familie arta populară, dar și de artiști absolvenți de academii de arte frumoase sau de artizani autodidacți.Oricum, fiecare obiect are o poveste aparte.

La intrarea în muzeu ne-au întâmpinat covoarele din lână țe­sute manual în culori vii ale doamnei Pop Irina, care a venit tocmai de la Săpânța. Parcă s-ar fi desfăcut la vedere mai multe cufere de zestre ale fetelor harnice de pe vremuri. Născută în faimosul sat mara­mu­reșean în care se găsește Cimitirul Vesel, tanti Irina a învățat meșteșugul țesutului de la 10 ani, „de la mama, bunica și străbunica. Noi toate din neam în neam păstrăm tradiția”.

La un covor mare și mai împodobit muncește peste două luni. „Uitați, acesta e mai pe mărunt și e mai greu de făcut, pe fir sunt mai multe culori. Avem și culori naturale, din plante, care-s mai vechi, dar și de celelalte”. Tanti Irina reușește să se susțină din acest meșteșug. Nu i-a fost ușor pe tren cu atâta bagaj. Țesăturile sunt grele. Dar cu Dumnezeu înainte! A adus și cergi din lână groasă, și cearșa­furi țesute manual și frumos împodobite pe laturi cu flori cusute și dantelă croșetată: „No, uita­ți-vă dumneavoastră numa‘ câtă-mpunsătură de ac este aicea! Numa‘ cine n-o lucrat nu știe cât de greu se face”.

Același meșteșug, alte materiale

Și domnul Jorj Dimitriu, din București, reușește să se susțină din veniturile pe care i le aduc ceramica și lemnul cioplit. Face rame și cruci din lemn ornate cu motive populare. Inspirația pentru ceramică și-o ia din muzeele de istorie din țară unde este expusă ceramică neolitică (culturile Cucuteni sau Gumelnița). Lutul cu care lucrează este alb, negru și roșcat, altul decât cel din vechime, căci este amestecat cu șamotă, care-i conferă rezistență mai mare, inclusiv pentru coacerea la temperatură mai ridicată. „Îmi place granulația pe care o dă șamota. Acum mă joc cu două tipuri de texturi. O parte o frec cu piatra și iese lucioasă, iar partea cealaltă o râcâi cu cuțitul și îmi ies jocuri cu două texturi diferite. În unele includ și cioplituri”.

Tradiție din mamă-n fiică

Tașnadi Clara, al cărei nume se potrivește perfect cu figura ei luminoasă și plină de grație, este din zona Clujului, dar pare descinsă din pictura olandeză de secol XVII: „Ăști-i țesături... aicea cusături, dragă... aicea tăt cusături, no... Ăști-i tăietură și asta-i pentru ace”, îmi explică ea arătând o pernuță în formă de inimă și frumos împodobită cu cusături. Imaginea inimii străpunse de numeroasele ace și bolduri înfipte duce cu gândul la simbolul Inimii lui Iisus, specific catolicilor și luteranilor transilvani. Doamna Clara are și coperte brodate, cu semn de carte, pentru Sfânta Evanghelie sau cărțile de imnuri religioase. Și țese din fir de bumbac cămăși albe cu mâneci bufante și încrețituri la manșetă, cum se poartă în comuna Sic, la 40-50 de kilometri de Cluj. La una lucrează aproape o săptămână. A învățat să coasă din familie, de când era codană, de la 15 ani. Cele trei fiice ale ei continuă minunatul meșteșug în care pe vremuri fiecare fată și femeie excela.

Bucuria culorii, delicatețea liniilor

Pe Mirela Leahu, artist plastic și conservator la Muzeul Literaturii Române, o găsim pictând pe pânză neagră de in niște brâuri în care reinterpretează motive tradiționale săsești. Rezultatul este foarte original și delicat, brâurile cu motive florale fiind unicate. Lucrează înconjurată de icoane pictate tot de ea pe sticlă, dintre care se remarcă „Buna Vestire înconjurată de icoane de sfinți”, lucrare expusă anul trecut la concursul de pictură de icoane „Lumina credin­ței”, organizat de Patriarhia Română, și „Maica Domnului jalnică”, după un model de la Mănăstirea Nicula.

Povestește despre culorile naturale folosite pe vremuri la icoanele pe sticlă cu o plăcere care devine contagioasă chiar și pentru un profan în ale picturii: „Erau pigmenți naturali, de origine minerală: miniul de plumb producea roșul vermilion; sulfura de mercur dădea roșul cinabru; carbonatul bazic de cupru dădea azuritul; pentru verde se folosea acetat de cupru. Mai erau culorile de pământ, pigmenții pe bază de fier, culori calde, sienna arsă și cea naturală, tot felul de ocruri, de la cele mai luminoase la cele mai roșcate”.

Și-a găsit rădăcinile și dă mai departe

Ramona Stanca, din Bucu­rești, lucrează mici obiecte din ceramică. Și-a găsit calea după absolvirea Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, când a fost invitată la Nocrich să reînvie tradiția ceramicii săsești. În acest sătuc situat între Sibiu și Agnita, a redescoperit Transilvania stră­moșilor ei sași și șvabi. I-au năvălit brusc în minte amintirile din vacanța petrecută la bunica, păpușile artizanale pe care aceasta le confecționa, lanurile de floarea-soarelui și bucuria regăsirii rădăcinilor. A descoperit cine era, dându-și seama că acest mește­șug este într-un fel profund despre ea însăși.

Totodată, și-a descoperit și calea artistică: „Sunt născută și crescută în București, dar m-am întors la origini. Nu căutam doar un hobby, ci o ocupație de toate zilele, care să mă reprezinte”. Cu sprijinul Muzeului ASTRA din Sibiu și al sașilor emigrați în Germania în anii 1990, Ramona a contribuit la reînvierea tradi­ției seculare a ceramicii de Nocrich, în centrul căreia stă Pomul Vieții. „Este un motiv complex, reprezentat adesea ca un trunchi care are la bază o inimă și în ale cărui ramificații se găsesc flori, pasărea, ca simbol al Duhului Sfânt și protectoare a vieții, iar în vârf Soarele sau alte simboluri de protecție”, explică artista.

Atelierele cu copiii de la Nocrich au fost pasul firesc spre transmiterea peste timp a meș­teșugului, deoarece nu poți reînvia ceva doar pentru o singură generație. „Chiar dacă în zonă nu mai sunt sași, ci copii de români, de maghiari, chiar de romi, zona este atât de bogată în tradiții, încât au toate motivele să ducă meșteșugul mai departe”, spune Ramona, care fabrică vase de ceramică pictate manual, broșe, brățări, mărțișoare și chiar nasturi artizanali din ceramică.

Învățăturile unui tâmplar bucovinean

Originar din Obcinile Bucovinei, în vecinătatea Sucevei, unde codrul este frate cu românul, Florin Cramariuc și-a ales lemnul ca personaj principal al creației sale. Face obiecte de uz casnic din lemn frumos împodobit. Ce lemn? „Întrebarea asta se pune de sute de ori. Lemnul, indiferent di care-ar fi, iesti bun, că ie lăsat di la Dumnezeu. Doar meșterii sunt di douî feluri: buni șî mai puțin buni”, spune el hâtru.

Se poate să fie precum a zis, dar, cât am stat la „târg’șorul de vară” din curtea Muzeului Țăra­nului Român, noi putem spune cu mâna pe inimă că acolo nu am întâlnit meșteri „mai puțin buni”!


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!