Theologica
Trăirea isihastă

Trăirea isihastă

Isihasmul nu este un concept, ci un principiu de viaţă. Este o modalitate de a trăi în linişte, dar nu neapărat într-un loc retras sau într-un loc ascuns, ci liniştirea despre care vorbesc Patericul şi experienţa părinţilor. Este în primul rând un soi de viaţă plăcută lui Dumnezeu, care se adresează sufletului, intelectului, voinţei şi sentimentului. Cei care doresc să se liniştească pot fi atât călugări, cât şi mireni.

A doua duminică din Postul Mare este închinată Sfântului Grigorie Palama, de numele căruia se leagă teologhisirea trăirii isihaste. În centrul acestei trăiri stă rostirea Rugăciunii lui Iisus. Pentru Sfântul Grigorie Palama, isihasmul nu este doar un tip de rugăciune între altele, ci „singurul scop al viețuirii creștine”. El afirmă că vârful sau țelul creș­tinismului îl reprezintă purificarea inimii și dobândirea unei atât de profunde stări de contem­plație, încât Dumnezeu, din marea Sa milostivire, dăruiește o licărire a slavei Sale. Sfântul Grigorie Palama a pus această experiență în legătură cu Schimbarea la Față, atunci când Domnul nostru Iisus Hristos i-a luat cu Sine pe cei trei Apostoli, Petru, Iacob și Ioan, pe Muntele Tabor, iar acolo le-a arătat slava Sa dumnezeiască pe cât li se putea (după cum spune troparul Schimbării la Faţă). Conform Sfântului Grigorie Palama, rostirea neîncetată a Rugăciunii lui Iisus poate culmina cu acel tip de vedere a luminii dumnezeiești pe care cei trei Apostoli au experiat-o pe Muntele Tabor.

Asupra trăirii şi teologhisirii isihaste s-au oprit şi mari teologi contemporani, între care amintim aici pe părintele Dumitru Stăniloae, pentru care rugăciune isihastă este cea în care se uneşte mintea cu inima. El arată că „nu trebuie ca mintea să rămână singură, nici ca inima să rămână singură. O rugăciune care se face numai cu mintea este o rugăciune rece; o rugăciune care se face doar cu inima este o rugăciune pur sentimentală, care ignoră tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat, ceea ce ne dă și ne va da în Hristos. Este o rugăciune fără orizont și fără perspectivă; o rugăciune în care nu știm de ce să-I mulțumim lui Dumnezeu, pentru ce Îl lăudăm, nici ce să-I cerem”.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!