Analiză
Transcenderea fricii

Transcenderea fricii

Richard Constantinescu, 03 Octombrie 2010

Frica e un cuvânt dominant, mai ales în aceste vremuri. Într-un singur jurnal radio ai ocazia să te întâlneşti cu frica de cel puţin câteva ori. Aşa s-a întâmplat recent, când prezentatorul ştirilor de prânz, anunţând titlurile zilei, în trei dintre ele făcea referire la "frică": "Aglomeraţie de frica scumpirilor", "Sute de familii, evacuate de frica inundaţiilor" şi "De frica crizei, românii îşi fac mai multe asigurări". Dacă cineva ar face o analiză a discursului nostru şi a ceea ce auzim ori citim zilnic, ar constata frecvenţa crescută cu care apare acest cuvânt: "frica".

Îi putem da corporalitate fricii şi să încercăm s-o observăm, ca pe o sculptură rond-bosse? Trebuie să urcăm pe câte o înălţime şi să privim de acolo perspectiva ori să ne plasăm în interiorul evenimentelor şi s-o trăim? Tot făcând notaţii sau discutând cu diverse persoane, am constatat că aş putea începe să alcătuiesc un jurnal al fricii, al fricilor noastre. Provocat sau nu, omul ajunge să-şi mărturisească frica sa. Şi, ca să exemplific, am să transcriu doar trei, din cele câteva zile, din acest jurnal.

Acest "dat ereditar" care este frica, etimologic provine din proto-traco-illir. pierga, pierka, apoi ferka sau din megleno-istrorom. cu origine în öńß÷ç din greaca medie, şi e definită de specialişti ca o stare emoţională negativă, normală, în faţa unei situaţii sau a unui eveniment care pune realmente în pericol viaţa sau interesele vitale ale persoanei şi e rezultanta unor procese cerebrale cvasiinstantanee care implică numeroase şi complexe circuite cerebrale. Perspectivele şi cadrele de discuţie a fricii sunt multiple: neurofiziologice, psihologice, psihiatrice, psihanalitice, comportamentaliste, filosofice, teologice. Problema fricii nu a reprezentat un subiect special asupra căruia să mă aplec mai cu atenţie. Experienţele de viaţă, lecturile sau diversele cercetări m-au adus de multe ori în preajma fricii.

Perspective asupra fricii

Răsfoind fişele de lectură şi alte notaţii, pe care le-am făcut de-a lungul vremii, am constatat că numeroase sunt referirile la frică. Fie că este vorba de cărţile despre suferinţă, temă care mă preocupă de peste un deceniu, de lecturi teologice, filosofice sau ştiinţifice, frica este o însoţitoare constantă a textelor acestea.

Putem alege, spre exemplu, perspectiva heideggeriană asupra fricii. Filosoful german o analizează din trei privinţe: lucrul de care-ţi este frică, faptul de a-ţi fi frică şi lucrul pentru care-ţi este frică.

Deschizând cărţile celor care au trecut prin cumplitele închisori comuniste, frica este redată concret, crud ori se întrevede printre rânduri (despre această literatură, Dan C. Mihăilescu scria că se citeşte "cu frisoane de frică, silă şi frig mental"), dar mereu este învinsă de credinţă. Rare sunt cazurile în care cei care au supravieţuit experimentului acesta comunist, şi pentru care frica devenise materialitatea fiinţei lor, să-şi fi pierdut încrederea în divinitate şi să păstreze în interior un nucleu al fricii care să se activeze constant şi care să alimenteze o îngrijorare permanentă.

Tot ce s-a publicat constituie, în fapt, fragmente dintr-o "geografie şi o istorie a fricii".

Frica bunicii mele atunci când a fost chemată la şedinţa cu părinţii de către dirigintă, după ce făcusem o afirmaţie nepotrivită despre tabloul din clasă al conducătorului statului (şi pentru care şi fusesem pe loc pedepsit), sau cea pe care a trăit-o, de astă dată după â89, când, fiind chemată de directorul liceului - fost nomenclaturist - şi care încă susţinea că perioada comunistă a fost una de înflorire a României, pentru a da explicaţii asupra comportamentului meu, deoarece îl contrazisesem la una din orele sale de istorie - erau forme de frică adăugate celor pe care le trăise de-a lungul vieţii sale extrem de greu încercate.

"Să nu vă fie frică dacă-l aveţi în inimă pe Hristos!"

Uneori trebuie să coborâm sau să mergem mai "la adânc" (Luca 5, 4) pentru a desluşi adevăratele înţelesuri şi sensuri ale lucrurilor.

Într-o coborâre mă aflam, dar de această dată chiar una reală, a Copoului, împreună cu doi prieteni. Tocmai când ne pregăteam să ne strângem mâinile, de plecare, în faţa noastră a apărut un om cu o înfăţişare ce-ţi dădea impresia unui personaj dostoievskian... După ce ne-a analizat scurt, a rostit spre noi, ridicându-şi fesul negru ce-i acoperea capul şi o parte a feţei, până dincolo de sprâncene, următoarele vorbe:

- Să nu vă fie frică dacă-l aveţi în inimă pe Hristos! S-a înclinat spre noi, ducându-şi mâna dreaptă, ce spânzura fesul, spre inimă. Ne-a rugat să-l iertăm şi a urcat spre Copou. Noi doar

ne-am uitat unul către celălalt şi am privit spre acest misterios trecător... De parcă ne-ar fi simţit, s-a întors şi a strigat:

– Hristos a înviat, fraţilor!

– Adevărat a înviat!

– Să nu vă fie frică!

Dacă ne vom întreba ce ne va scăpa de frică, vom constata că întrebarea noastră e greşită din start! Întrebarea corectă este cine ne va scăpa de frică!

Transcenderea fricii nu e domeniul curajului, ci al credinţei. Acest Cine care este izbăvitorul fricilor noastre nu este altul decât Hristos.

Ce fac oamenii când sunt cuprinşi de frică?

Cum au reacţionat ucenicii după răstignirea lui Iisus? Nu lipsa curajului, ci slaba lor credinţă i-a făcut să se ascundă de frica iudeilor în spatele unor uşi zăvorâte (Ioan 20, 19). Trecând prin acele uşi - El le-a arătat că în faţa celor tari în credinţă nu există obstacole de netrecut. Acestor înfricoşaţi ucenici ai Săi le-a spus: "Pace vouă!" Numai în pace, în pacea credinţei poţi transcende frica. Ce le-a mai spus acestor fii ai săi? "Luaţi Duh Sfânt!" (Ioan 20, 22).

Despre unii ca aceştia, mitropolitul Antonie de Suroj scria: "Atâta timp cât nu primiseră mărturia Învierii lui Hristos, atâta timp cât nu primiseră Duhul, se temeau încă şi se agăţau încă de viaţa lor vremelnică." Dar cei care au primit această mărturie de ce mai au a se teme?

Ce fac oamenii când sunt cuprinşi de frică? Se îndepărtează de cel care poate "sufla" peste ei Duh Sfânt şi caută ieşirea din frică în altă parte... Când se clatină corabia vieţii prinsă de furtuni, sunt aidoma aceloraşi ucenici care se înfricoşaseră când Iisus venea "umblând pe apă" spre ei. Oamenii sunt dominaţi de această frică şi auzul lor nu percepe glasul Fiului lui Dumnezeu, care este în spatele vuietului furtunii şi care le spune: "Eu sunt; nu vă temeţi!" (Ioan 6, 19-20).

Ce putere am eu să scap de frica ce mă subjugă?, se întreabă adesea omul. Dar dacă ar intra în lăcaşul Domnului, ar simţi acea putere care se "suflă" asupra sa la Sfânta Liturghie. Să ceară Sfântului Duh: "vino şi te sălăşluieşte întru noi", şi va simţi în inima sa şi va mărturisi aidoma Sfântului Apostol Pavel că "nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine" (Galateni 2, 20). Numai atunci va dispărea orice frică din calea sa.

Unde-ţi este, frică, boldul tău?


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!