Transplant pulmonar şi medicament-minune

Oana Nistor, 22 Martie 2019

Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că un acord cu Ungaria privind transplantul pulmonar va fi semnat la sfârşitul lunii mai, până atunci urmând să fie defini­tivată şi procedura prin care pa­cien­ţii români vor merge pentru a face intervenţiile în ţara vecină. Totodată, ministrul a menţionat că există discuţii şi cu Eurotrans­plant. Preşedintele Agenţiei Na­ţionale de Transplant, Radu Zamfir, urmează să trimită o scri­soare de intenţie pentru aderarea la organizaţie. De asemenea, în perioada următoare, ar putea fi încheiat un acord cu Cuba pentru a aduce în România un medica­ment împotriva cancerului pulmo­nar. „Există mai multe ti­pu­ri de medicamente împotriva cance­rului pe care cubanezii le produc, însă unul anume ne interesează, care este în studii clinice în Ame­rica. Urmează să stabilim data când ne vom duce să îl semnăm acolo împreună cu procedura prin care vom putea aduce aceste medicamente în România”, a declarat Sorina Pintea, citată de Agerpres. Totuşi, România va trebui să aştepte până când acel medicament va trece de perioada de studii clinice, proces care ar putea dura aproximativ un an.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!