An omagial
Tratatul despre „adăugirea făcută în Simbolul credinţei“

Tratatul despre „adăugirea făcută în Simbolul credinţei“

Adrian Agachi, 26 Octombrie 2010

Sfântul Marcu al Efesului a criticat unirea formală produsă la Sinodul de la Ferrara-Florenţa în 1439. După refuzul de a semna actele finale ale conciliului, a continuat să fie împotriva unirii şi după întoarcerea în Constantinopol.

Deşi acest lucru i-a atras în cele din urmă un exil, Sfântul Marcu nu s-a temut de represaliile adresate împotriva sa. Întors în Constantinopol, a notat un dialog intitulat "Latinul" sau "Despre adăugirea făcută în Simbolul credinţei" în jurul anului 1440.

Era permisă schimbarea Crezului?

Acest dialog se petrece între un grec şi un latin cu privire la adaosul Filioque. Prima întrebare a latinului se referă la ideea că asupra Crezului s-au efectuat modificări şi în trecut şi, prin urmare, adăugarea termenului Filioque este perfect normală şi întemeiată. Drept argument, el aduce momentul istoric al celui de-al II-lea Sinod Ecumenic, la care s-a întregit textul Simbolului de credinţă. Însă răspunsul împotriva acestei obiecţii este şi el întemeiat. "Mărturisim că aşa stau lucrurile, şi nu suntem în necunoştinţă de faptul că Simbolul celui de-al II-lea Sinod este schimbat faţă de cel al primului Sinod în ceea ce priveşte cuvintele. Dar dacă acelor Părinţi le-a fost îngăduit să schimbe Simbolul, asta nu înseamnă că îţi recunoaştem şi ţie dreptul de a face asta" (Sfântul Marcu al Efesului, Opere, vol. I, Editura Pateres, Bucureşti, 2009, p. 427). Sfântul Marcu nu tăgăduieşte faptul că la al II-lea Sinod Ecumenic textul Crezului a fost întregit, deoarece acesta este un eveniment istoric foarte cunoscut. În schimb, oferă o serie de argumente împotriva unei completări ulterioare a Crezului. "Mai întâi pentru că aceia erau adunaţi la un Sinod Ecumenic, iar acest lucru nu se aplică în cazul tău, chiar dacă tu îl ridici în slăvi pe papă şi primatul lui. Apoi, pentru că atunci era îngăduit, căci nu era încă oprit. Iar pentru tine, care ai îndrăznit să faci adaosul după ce a fost oprit lucrul acesta, nu mai ai nici o dezvinovăţire pentru a nu cădea sub blestemele rostite de Părinţi" (Opere, p. 427). Primul argument se referă la ecumenicitatea Sinodului al II-lea care a permis efectuarea acestei completări. Filioque nu a fost niciodată adoptat în Crez în cursul unui Sinod Ecumenic, chiar dacă latinii afirmau că primatul papal era suficient pentru a garanta corectitudinea adaosului. Un al doilea argument adus de Sfântul Marcu al Efesului rezidă în posibilitatea schimbării Crezului existent la vremea respectivă, un lucru care nu mai este de actualitate. Nimeni nu mai poate opera schimbări în cadrul textului Crezului în momentul de faţă deoarece Sinoadele ulterioare şi unii Sfinţi Părinţi au afirmat imposibilitatea apariţiei unor noi modificări.

Mărturia Sinoadelor Ecumenice şi locale

În sprijinul ultimului argument, Sfântul Marcu al Efesului aduce hotărârea celui de-al III-lea Sinod Ecumenic. Astfel, el precizează că atunci a fost discutat un Simbol de credinţă notat de ereticul Nestorie. Sfinţii Părinţi, când "l-au auzit ci-tit, judecând să nu mai fie îngăduită schimbarea Simbolului de către oricine ar vrea aceasta, au dat îndată o hotărâre: ca nimeni să nu mai îndrăznească să schimbe credinţa expusă de Părinţi, adică Simbolul credinţei" (p. 429). Tot aici, Sfântul Marcu citează un fragment din scrisoarea Sfântului Chiril al Alexandriei către episcopul Ioan al Antiohiei: "În nici un chip nu răbdăm să fie clătinată credinţa expusă de Părinţii noştri, adică Simbolul credinţei, nici nu îngăduim, nici nouă înşine, nici altora, fie să schimbe un cuvânt din cele puse acolo, fie să calce o singură silabă, aducându-ne aminte de Cel ce zice: "Nu muta hotarele cele veşnice pe care le-au pus părinţii tăi" (Pilde 22:28)" (p. 429). La aceste argumente solide, spre finalul dialogului, Sfântul Marcu al Efesului adaugă şi Sinodul local de la Constantinopol, petrecut în anul 879 sub Sfântul Fotie cel Mare. "Acest Sinod Ecumenic a fost numit al VIII-lea şi a avut ca locţiitori ai fericitului papă Ioan al vechii Rome pe episcopii Paul şi Eugeniu şi pe preotul şi cardinalul Petru. Acest Sinod a întărit al VII-lea Sinod Ecumenic şi l-a confirmat pe fericitul Fotie în scaunul său, şi a dat anatemei pe cei ce de atunci îndrăznesc să rostească în Simbol acest adaos. "Căci dacă cineva va îndrăzni în afara acestui sfinţit Simbol să rescrie un altul, sau să adauge, sau să scoată şi ar cuteza să-l numească horos, osândit să fie şi lepădat din toată petrecerea creştinească. Şi aceleaşi lucruri le zice mai pe larg şi mai limpede şi papa Ioan despre această adăugire în Simbol, când îi scrie Preasfinţitului Fotie" (p. 439). Toate dovezile prezente în canoanele Sinoadelor Ecumenice sunt folosite foarte clar de Sfântul Marcu al Efesului. Însă, el comite câteva erori în prezentarea sa. În primul rând, Sinodul local de la Constantinopol nu a fost niciodată considerat Ecumenic în adevăratul sens al cuvântului. Pe de altă parte, este adevărat că hotărârea citată aici există în textul final al Sinodului, dar în vremea respectivă adaosul Filioque era folosit în Apus doar pe plan local. Ni se pare că Sfântul Marcu al Efesului ignoră aici voit faptul că şi apusenii puteau să aducă în favoarea lor existenţa Conciliului de la Lyon (1274), în care ortodocşii recunoscuseră, e drept siliţi de împrejurări, adaosul Filioque. Deşi are o atitudine destul de aspră, Sfântul Marcu al Efesului nu face nici o greşeală majoră. Este clar că adaosul Filioque nu avea de ce să fie introdus în Crez, nu doar din motive dogmatice, ci şi istorice.

Nesocotirea hotărârilor dogmatice

Limbajul aspru al Sfântului Marcu de Efes poate fi explicat şi prin faptul că avea un temperament mai coleric. Este cunoscut faptul că în lucruri de credinţă se cere acrivie, dar asprimea exagerată nu este de folos. Totuşi, în pasajul următor nu se ascunde doar un artificiu retoric amestecat cu amărăciune. "Oare nu nesocotiţi predania scrisă a Părinţilor prin înnoirea scrisă adăugată? Şi cum nu vă ruşinaţi rostind, pe de o parte, tot restul Simbolului precum acei Părinţi l-au alcătuit, iar pe de alta introducând de la voi un singur cuvânt? Căci acest lucru este al ereticilor, adică a adăuga şi a scoate cuvinte, prin aceasta vrând să-şi întărească erezia lor. Aţi face aceasta cu Evanghelia? Sau cu Apostolul? Sau chiar cu vreunul din dascălii voştri? Nu aţi cere socoteală dacă cineva ar fi descoperit că ar fi îndrăznit aceasta? Şi chiar dacă nu ar fi fost atâtea hotărâri şi blesteme înfricoşate şi mii de oprelişti, nu ar fi fost lucru ruşinos ca în hotărâri date deja şi ţinute în toată lumea să introduceţi propriile cuvinte şi să stârniţi atâta sminteală Bisericilor? Neplecaţi şi sălbatici sunteţi voi (...) care treceţi cu vederea pe fraţii smintiţi şi despărţiţi de voi, numai ca să nu renunţaţi la voia proprie şi la înnoire. Şi ce-ar mai fi de zis? (...) Prin urmare, nu pe bună dreptate ne despărţim de voi, care socotiţi de nimic pe atâţia şi asemenea Părinţi şi numeroase Sinoade Ecumenice?" (pp. 439-441). Este clar că pentru Sfântul Marcu al Efesului şi întreaga Tradiţie răsăriteană începând cu Sfântul Fotie cel Mare, Filioque reprezintă nu doar o eroare istorică, ci doctrinară. Sfânta Treime nu mai poate fi înţeleasă corect din cauza acestui adaos inclus în Crez. De vreme ce adaosul Filioque reprezintă o eroare dogmatică, între Răsărit şi Apus se deschide prăpastia ereziei, nu doar cea a schismei. De aceea, Sfântul Marcu al Efesului se arată atât de neînduplecat în argumentarea sa împotriva adaosului. O argumentare solidă, susţinută nu doar dogmatic, ci şi istoric. Vom observa în cursul materialelor viitoare şi opinia prezentă cu privire la adaosul Filioque şi care sunt soluţiile propuse de teologii moderni pentru soluţionarea acestui conflict care durează de secole întregi.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!