Trilogia principiilor rurale

Ana Maria Gabriela Grigore, 13 Septembrie 2015

Născută sub straja scânteilor sfeşnicului din cositor, copilărind printre tainele croşetate în existenţa rurală şi crescând sub mirajul irezistibil al aromitoarelor frunze sacre de busuioc dăruite de preot la sfinţirea apelor, am învăţat să citesc măreţia absolută în simplitate. Încă dăinuiesc într-o aşezare sătească, de fapt, în aceleaşi locuri ce mi-au fost model de fiinţare, deoarece rădăcinile mi s-au implantat în pământurile ce m-au hrănit cu a lor sevă, creând o legătură indestructibilă între ceasornicul meu biologic şi aceste locuri, precum a lor legătură cu natura.

Am contemplat îndelung asupra acestor inseparabili termeni, fiindcă, ori de câte ori mi se întrezărea parcă prin ochii irizaţi arhaicul sat cu case îmbrăcate în costume populare şi acoperişuri învăluite cu basmale, alături de el, ca o nălucire, zăream nesfârşite întinderi de arbori, al căror veşmânt imperial era pictat de anotimpuri în nuanţe stacojii, argintii, de ambră sau de smarald, până când am pătruns legământul.

În viaţa rurală este însufleţire, tumult, însemnătate, este fiorul firescului, toate trăsăturile fiind însuşite sub povaţa atentă a Universului, pentru că doar el are capacitatea de a schiţa naturaleţea pe paginile oricărei situaţii.

Toată existenţa mi-a fost captivată de neistovitele testimonii aduse de graiul sătesc pentru a dovedi autenticitatea legendelor considerate himere de lumea exterioară, de suflul mistic ce stăpâneşte întreaga sălăşluire ţesând un tărâm adevărat, deşi fantasmagoric, de întrezărirea veşniciei în cea mai insignifiantă prezenţă. Gândurile mi-au alergat neostoite, prin obiceiurile cu caracter simbolic, între cele două lumi - cea palpabilă şi cea fantezistă - decelând frumuseţea crezării în mistere.

Deşi, iniţial, am presupus că din supunerea în faţa fenomenelor supranaturale a izvorât trăinicia accentului pe dimensiunea spirituală, în defavoarea celei materiale, odată cu conştientizarea faptului că omul învinge vicisitudinile vieţii prin credinţă, în minte mi s-a inoculat ideea că protecţia absolută a aşezării rurale este Dumnezeu.

Personalitatea săteanului român este fundamentată pe încrederea profundă în omniscienţa şi omniprezenţa Domnului, pentru care divinitatea reprezintă un adevăr viu, şi de care se sprijină în diluviul neprevăzut al destinului. Respectarea sacralităţii este criteriul de la care nu există abatere, fiindcă valorile ce-i cârmuiesc prin labirintul vieţii sunt iubirea, credinţa şi onoarea, iar această trilogie de principii răsare din comuniunea omului cu mediul înconjurător.

Botezată sub semnul crucii preotului în apele sfinţite, înălţându-mă printre descântece străvechi de o acuitate senzorială dramatică şi trăindu-mi prezentul într-o lume a trecutului ce-mi va fi şi viitor, am învăţat că eternitatea tărâmului rural este efectul credinţei în cele trei forţe supreme: religia, mitologia şi natura!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!