Theologica
Triodul, inițiere în imitarea vieții Mântuitorului Hristos

Triodul, inițiere în imitarea vieții Mântuitorului Hristos

Drd. Eugen Costescu, 17 Februarie 2019

Anul bisericesc în Biserica Răsăritului este împărțit în trei mari perioade liturgice, perioada Penticostarului, a Octoihului și a Triodului, timp în care prin imno­grafia celor trei cărți de slujbă folosite ne pregătim duhovnicește pentru trăirea unei vieți conforme cu mesajul Evangheliei Mântuitorului Hristos. Perioada Triodului este timpul liturgic trăit de Biserică între Duminica Vameșului și a Fariseului și Sâmbăta Mare, urmând ca din Duminica Slăvitei Învieri a Domnului să încea­pă alt timp liturgic, și anume Perioada Pentico­starului, timp în care sunt celebrate momentele isto­rico-soteriologice legate de Învierea Domnului.

Triodul, perioada și totodată cartea liturgică a pocăinței, caută să-i pregătească pe creș­tini pentru întâlnirea plenară cu Hristos Cel Înviat a treia zi din mormânt, prin imnografia și rânduielile liturgice rânduite de Biserică în timpul celor zece săptămâni ce intră în componența sa. Această perioadă de pregătire duhovnicească corespunde cu cele 40 de zile ale Postului Mare, la care se adaugă primele trei săptămâni dinaintea intrării în post și culminând cu Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Numele de Triod vine din grecescul Το Τριώδιον, care se traduce prin trei ode, și pleacă de la faptul că multe din canoanele ce se cântă sunt formate din trei cântări și nu nouă ca de obicei. Despre aceas­tă perioadă liturgică, precum și despre cartea întrebuințată în cult, adică Triodul, părintele profesor Nicolae D. Necula spunea: „Tema principală care străbate ca un fir roșu cartea Triodului și întreaga perioadă în care se între­buințează este aceea a pocăinței. Triodul este prin excelență cartea po­căinței. Nici o altă carte liturgică întrebuințată în cultul divin al Bisericii Ortodoxe nu cuprinde atât de multe referiri și nu accentuează atât de mult starea de păcătoșenie a omului și nici nu insistă așa de mult asupra nece­sității pocăinței, așa cum o face Triodul”.

Pregătirea pentru Postul Mare

Primele trei săptămâni de pregătire pentru „arena luptelor du­hovnicești”, după cum este numit de imnografi întregul parcurs al Postului Mare, ne arată că fiecare creștin care se angajează în acest parcurs duhovnicesc trebuie să se înarmeze cu virtutea smereniei, tema Duminicii Vameșului și a Fariseului. Din cântările acestei Duminici învățăm să ne ferim de trufia și de multele cuvinte ale fariseului și să împrumutăm smerenia vameșului. De asemenea, creștinul este catehizat prin intermediul imnografiei cum să înalțe la cer o rugăciune curată. În acest sens, imnograful ne îndeamnă: „Să nu ne rugăm ca fariseul fraților; că cel ce se înalță pe sine se va smeri. Să ne smerim înaintea lui Dumnezeu ca vame­șul, prin postire, strigând: Dumnezeule, milostivește-Te spre noi păcătoșii”.

O lucrare adevărată a pocăinței este prezentată în cea de-a doua duminică, cunoscută sub numele de Duminica Fiului Risipitor, în care ne sunt expuse condiția omului căzut în păcate multe și etapele întoarcerii lui către Dumnezeu și, nu în ultimul rând, primirea și repunerea lui în demnitatea cea dintâi. Aceasta este icoana răscumpărării de către Hristos, prin răstignirea pe cruce, a omului căzut, analogie regăsită în Slava Laudelor de la duminica respectivă.

După cele două duminici de profundă catehizare, în a treia duminică a Triodului, numită și a Înfricoșătoarei Judecăți sau a Lăsatului sec de carne, Biserica vine în întâmpinarea omului cu dreptatea, dar și cu mila lui Dumnezeu, Cel care va judeca lumea.

Ultima zi de pregătire pentru intrarea în Postul Mare este Duminica Iertării, sau a Izgonirii lui Adam din Rai. Biserica a rânduit pomenirea Izgonirii lui Adam din Rai în această zi premergătoare intrării în post pentru a arăta la ce ne pot conduce neînfrânarea de la mâncare și păcatul lăcomiei. Este un îndemn pentru tot omul, ajuns la pragul Postului Mare, să petreacă în pocăință perioada care-i este pusă înainte pentru a dobândi prin postire ceea ce Adam a pierdut prin neînfrânare.

Duminicile - trepte spre Înviere

Postul Mare este timpul celor șase săptămâni cuprinse între Duminica Iertării și Sâmbăta lui Lazăr, reprezentând urcușul spre Înviere realizat de cateheza imnografică, precum și de rânduielile liturgice ce îndeamnă la smerenie, pocăință, străpungerea inimii și practicarea virtuților. După ce în prima săptămână suntem che­mați prin glasul Sfântului Andrei Criteanul la o profundă pocăință tocmai pentru a pune un început bun la parcurgerea celorlalte zile, în prima duminică, numită și a Ortodoxiei, ne este prezentat faptul că fără mărturisirea credinței adevărate nu-L putem găsi pe Hristos, indiferent de strădaniile noastre. În cea de-a doua duminică a postului, atribuită Sfântului Grigorie Palama, „organul în­țelepciunii cel sfințit și dumnezeiasca liră a Duhului, trâmbița care a vestit luminat tainele lui Dumnezeu”, după cum este numit de imnografi, ne sunt arătate roadele practicării credinței adevărate, și anume viața și lumina veșnică. Prin prăznuirea Sfântului Grigorie, Arhiepiscopul Tesalonicului, în această duminică ni se arată că dreapta credință nu constă doar în dimensiunea teoretică, ci ea se împlinește în practică, astfel conducând spre gustarea din bună­tățile harului.

Duminica a treia sau a Sfintei Cruci este o anticipare a Sfintelor Pătimiri și a Învierii. Prin glasul Evangheliei care se citește suntem îndemnați la luarea crucii și la lepădare de sine, renunțare la egoism și răstignirea patimilor noastre pentru unirea pnevmatică cu Hristos Cel Înviat. Duminica a patra este închinată Sfântului Ioan Scărarul, cel care, „hrănindu-se cu dulceața postului și suindu-se la înălțimea virtuților”, s-a arătat iscusit dascăl al pocăinței și al bucuriei veșnice. În a cincea duminică a Postului Mare este prăznuită Sfânta Maria Egipteanca, un model de pocăință, care prin felul viețuirii ei atât dinainte de intrarea în arena duhovnicească a pustiei Iordanului, cât și în decursul celor 47 de ani petrecuți în inima pustiei ne arată puterea unei pocăințe adevărate, bazată pe asceză și rugăciune. Sfânta Maria Egipteanca este exemplul omului care și-a răstignit trupul, omorând patimile și ajungând la învierea duhovnicească a sufletului.

După ce această perioadă de postire este întreruptă de celebrarea Învierii lui Lazăr, anticipare a Învierii Domnului și de praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, vom intra în ultima săptămână a Triodului, dar și cea mai profundă.

Cununa Triodului - săptămâna comorilor cultului liturgic

Săptămâna Sfintelor Pătimiri sau „Cununa Triodului” poate fi considerată la fel de bine Cununa Anului Liturgic Bisericesc. Această denumire este o consecință a complexității și a bogăției liturgice, dogmatice și istorice pe care ea o deține. Observăm că aproape toată rânduiala ei este una specifică, în nici o perioadă a anului liturgic bisericesc nu mai întâlnim aceste comori ale cultului liturgic, fiind unice, dar în același timp premergătoare unui alt mare eveniment din istoria mântuirii, care este Învierea Domnului. Chiar introducerea pe care o face pentru praznicul Învierii, dar și începutul prăznuirii acesteia arată că are o notă aparte, servind ca temelie pentru întreaga învățătură de credință, tocmai prin evenimentele petrecute în Ierusalim acum mai bine de 2.000 de ani în urmă, pe care le trăim și le asumăm și noi duhov­nicește an de an.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!