Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Troiță sfințită la Boian, județul Sibiu

Troiță sfințită la Boian, județul Sibiu

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 21 Octombrie 2017

În Parohia Boian, Protopopiatul Mediaș, județul Sibiu, a fost sfințită o nouă troiță. Evenimentul a avut loc în prezența credincioșilor din localitate și cu participarea mai multor slujitori ai sfintelor altare. Alături de comunitatea credincioșilor din sat au fost prezenţi la sfințire și credincioşi veniți din alte localități precum Archita, Saschiz, Sibiu și Vurpăr.

Soborul de preoți a oficiat slujba de sfinţire a apei, slujba de sfinţire a troiţei și o slujbă de mulțumire pentru ctitorii acestei troițe. „Satul Boian se poate mândri cu un număr impresionant de troiţe, fiecare răscruce de drum, uneori şi casele celor mai înstăriţi, fiind împodobite cu reprezentări ale Sfintei Cruci. Noua troiță sfințită acum, pe o vreme plăcută de toamnă târzie, este impresionantă. Este o troiţă din lemn sculptat, ridicată cu osteneala şi cheltuiala familiei preotului Nicolae Suciu. Aceasta a fost aşezată în fața casei dumnealor din sat, pe uliţa numită «Tău». Pentru construcţia monumentului a fost ales meșterul Nicolae Stoica din localitatea Vânători, județul Mureș, care a realizat o lucrare de calitate ce va dăinui mult în timp", a spus parohul Marius Drăghici al Parohiei Boian.
La final au fost citite rugăciuni de mulţumire pentru părintele Nicolae Suciu și preoteasa Maria, ctitorii acestei troițe. Alături de parohul din Boian au fost prezenți în soborul slujitor preotul Gheorghe Șebu, slujitor la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Sibiu, preotul Eugen Marin, fost paroh la Vurpăr, preotul Sergiu Moga, actualul paroh de la Vurpăr, preotul Ionel Neculai Dârjan din Saschiz, preotul Dorel Nergheș de la Archita, preotul Liviu Guliman (pensionar) și preotul Nicolae Suciu. „După slujba de sfinţire cei prezenţi s-au închinat la sfânta troiţă, iar familia Suciu i-a invitat pe toți la o agapă creştinească. Felicităm familia pentru osteneală şi le dorim cât mai multe bucurii duhovniceşti", ne-a mai spus părintele Marius Drăghici.