Documentar
Troiţele arată mereu calea dreaptă

Troiţele arată mereu calea dreaptă

Eugenia Golub, 18 Octombrie 2010

Trăim în mileniul al treilea şi constatăm cu bucurie că la sate încă se mai păstrează troiţele la intersecţii de drumuri, la capetele de pod şi la fântâni. Cruci din piatră, din lemn sau fier, simple sau pictate, cu inscripţii şi însemnări, sub cerul liber sau încadrate de mici adăposturi din lemn ori alte materiale, uneori aflate în interiorul unor mici construcţii. Aşa sunt troiţele de pe Valea Slănicului din judeţul Buzău.

Potrivit tradiţiei populare româneşti, troiţele se construiesc la răscruce de drumuri pentru a ne arăta calea cea bună pe care trebuie s-o urmăm, dar şi pentru ca, oprindu-ne şi făcându-ne semnul crucii în dreptul lor şi rostind o scurtă rugăciune, să fim ajutaţi de Domnul în călătoria noastră.

Însuşi Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, pentru a marca drumul cel bun spre curtea sa domnească, aşeza troiţe pe drumul principal, astfel încât drumeţii să nu se rătăcească. Scriitorul Mircea Eliade, marele istoric al religiilor, afirma, în opera sa "Sacrul şi Profanul", că troiţa sau stâlpul cerului are rol ritual şi închipuie axul cosmic, pentru că, odată înălţat, teritoriul din jurul lui devine locuibil. Sfinţirea troiţelor a fost dintotdeauna un moment important în viaţa unei comunităţi. De obicei, sfinţirile se oficiază sâmbăta, duminica sau într-o zi de sărbătoare de preotul satului şi chiar de un întreg sobor. În momentul sfinţirii se alege şi hramul troiţei, ales de ctitor, care se sărbătoreşte anual.

În Buzău se păstrează cele mai vechi troiţe

Tradiţia acestor simboluri religioase se păstrează mai bine în zona submontană, deoarece aici credinţa a fost mai puternică, ferită de influenţele externe. În anumite zone ale ţării, troiţele poartă diverse denumiri: "cruci la răscruci" (în Moldova), "răstigniri" (în Maramureş), "icoane" (în Vâlcea), "cruci" (în Transilvania şi Oltenia). Cele mai vechi troiţe din secolul al XIX-lea se pot găsi în judeţele Olt, Gorj, Vâlcea, Dâmboviţa şi Mehedinţi, însă cele mai vechi structuri, de origine precreştină şi de la începutul creştinismului, se află în judeţul Buzău, unde există o bogată tradiţie a troiţelor, în special pe Valea Slănicului. În zona buzoiană a dealurilor subcarpatice găsim o mare diversitate de forme ale troiţelor: de la cele tip cabină până la cele de tip casă şi staţie de adăpost.

Cercetate de antropologi

Multe dintre aceste cruci se află în zona podgoriilor buzoiene, dar mai ales în satele în care structurile tehnicii şi civilizaţiei au pătruns mai greu.

Anul trecut, o echipă de antropologi de la Muzeul Ţăranului Român a făcut cercetare de teren, studiindu-se obiceiul şi meşteşugul de a ridica troiţe pe Valea Slănicului. În urma interviurilor cu meşterii locali, a rezultat un bogat şi fascinant material documentar, o parte a acestuia fiind expus la muzeul amintit. Vizitatorii s-au putut bucura atunci (în preajma sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci din 2009) de vizionarea fotografiilor care reprezentau, unele în mărime naturală, crucile şi troiţele specifice zonei. Demersul antropologilor s-a derulat de la Mărăcineni, urcând pe firul apei Slănic în sus, până la Terca şi Bisoca, dar şi puţin colateral, în localitatea Săruleşti.

Loc de întâlnire al călătorilor

Oamenii au ridicat troiţele ca semn al credinţei. Este obiceiul în aceste sate buzoiene ca în locul unde se face o fântână nouă să se ridice şi o troiţă. I se face acoperiş, chiar căsuţă, se aşază uneori acolo o băncuţă pentru odihnă, în orice caz oamenii se opresc, beau apă, se închină şi merg mai departe, mai uşuraţi parcă de greutatea drumului. Cea mai veche cruce descoperită de cercetătorii de la Muzeul Ţăranului Român pe teritoriul buzoian este una de la 1837, din piatră, cu inscripţie chirilică. Cercetătoarea Lila Passima spunea, cu prilejul organizării expoziţiei: "Oamenii ne povesteau că lăsau şi pâine, şi brânză, uneori fructe. Noi am găsit găleţi cu apă, căni şi fântâni. Am găsit troiţe din 50 în 50 de metri, dar şi în interiorul gospodăriei, fixând limitele acesteia undeva, între garduri. Găseam de cele mai multe ori troiţa ca un fel de chivot al casei, un fel de machetă a acesteia". În general sunt din lemn, doar cele foarte vechi sunt din piatră şi au forme simple, în timp ce, mai recent, oamenii au ridicat şi troiţe din fier, iar acoperişurile şi casele care le protejează sunt şi din materiale nespecifice artei şi meşteşugului (termopan). Aceasta nu diminuează cu nimic credinţa şi inima bună cu care au fost ridicate. Troiţele rămân semnul credinţei, sunt mărturiile văzute ale ostenelii unor săteni care doresc nu numai să ştie că se roagă mulţi semeni la aceste cruci, ci şi că au făcut ceva pentru ispăşirea propriilor păcate.

La răscrucea drumului şi a inimii

Despre importanţa acestor vechi mostre de spiritualitate românească ne-a spus mai multe referentul cultural al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, părintele Romeo Ene: "Troiţele sunt aşezate la bifurcaţia unor drumuri, la răscruce, pentru că diavolul ne ispiteşte mai ales în momentele de cumpănă, în cele în care suntem nehotărâţi şi trebuie să luăm o decizie importantă, îndemnându-ne să ne abatem de la calea cea dreaptă şi să apucăm pe căi greşite. La fel ca atunci când se întâmplă ca, mergând pe un drum care se bifurcă, să trebuiască să alegem, calea cea adevărată care ne poartă spre Viaţă este calea arătată de troiţă. Ea este aşezată întotdeauna pe partea drumului principal, mai bătătorit, mai luminos, mai sigur. Spunând cu credinţă o scurtă rugăciune în dreptul troiţei, prin care cerem de la Dumnezeu să ne arate drumul cel bun, să avem şi încredinţarea că nu vom fi părăsiţi nici o clipă de îngerul păzitor al Domnului. Prin Sfânta Cruce ne-a venit izbăvirea şi ea trebuie să ne călăuzească viaţa până la mormânt. Troiţele sunt cele care ne vor arăta întotdeauna calea cea bună, care ne vor arăta "Calea, Adevărul şi Viaţa". În zilele noastre, când însuşi semnul Sfintei Cruci este tăgăduit, apare întrebarea: Nu cumva troiţa aşezată la răscrucea inimii noastre este lăsată în părăginire şi nu se mai vede din cauza spinilor crescuţi pe lângă ea? Să nu fie aceasta, bunilor creştini!".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!