Turismul într-o ţară ortodoxă

De ani de zile se caută soluţii pentru revigorarea turismului românesc, visându-se la succesele din vremea comunismului, când oameni de condiţie mai modestă din cele două Germanii, Polonia, plus câţiva italieni veneau în concediu în România, pentru că aici banii lor aveau altă valoare decât în ţările cu tradiţie turistică importantă. Cred că toată lumea îşi aminteşte de scheciul cu Toma Caragiu şi Anda Călugăreanu, când el era un biet gondolier, dar pe Anda o cucerise la Mamaia, înşirându-i poveşti cum că are o Alfa Romeo şi că Palatul Dogilor ar fi reşedinţa sa.

Însă de fiecare dată soluţiile găsite au fost fără substanţă sau chiar greşite din capul locului. O perioadă s-a mers pe ideea speculării mitului hollywoodian al lui "Dracula", însă ne-am ales doar cu ţeapa binemeritată pentru că am vrut să ne lipim de curentul tabloidizării unui personaj istoric important al românilor. În treacăt şi spre un amuzament nevinovat fie spus, ar fi destul de interesant să urmărim un talk-show pe teme de turism, avându-i ca invitaţi pe domnul Dan Matei Agathon şi pe Vlad Ţepeş.

Apoi a urmat amărăciunea că bulgarii au găsit soluţia să atragă turişti, şi chiar români, pe litoralul lor, iar noi pe-al nostru, nu. Mâncarea din abundenţă, la preţuri accesibile omului de rând, combinată cu nişte condiţii de cazare decente, care la noi se adresează doar bogătaşilor, au fost cheia bulgărească a succesului în turism.

Apoi scandalul frunzei norocoase luate drept brand pentru turismul românesc, copiată de pe un site străin, a pus capac eforturilor de punere pe picioare a turismului autohton.

Problema la care se ajunge mereu este lipsa banilor mulţi pentru realizarea infrastructurii rutiere moderne în zonele cu potenţial turistic din România, dar şi lipsa unui plan coerent în domeniu.

Ce ne face pe noi, românii, altfel?

Din păcate, nu se iau în calcul aspectele deosebite de care dispunem şi care ne-ar putea diferenţia de alţii.

Spre exemplu, decalajul tehnologic şi istoric pe care îl avem şi care mereu e adus în discuţie ca un minus. Însă această "înapoiere" a noastră poate fi şi un punct de plecare pentru un turism de nişă, ecologic. Dar nu doar cu câteva pensiuni răzleţe, ci cu un adevărat plan naţional în domeniu. Lumea din vestul Europei nu mai are habar despre felul în care trăiau strămoşii, ce mâncau, cum era viaţa simplă, naturală, în general, acum câteva sute de ani. La noi se vede asta destul de clar, în multe zone.

Din punct de vedere alimentar, avem încă o poziţie privilegiată faţă de cetăţenii ţărilor bogate. La noi, doar de câţiva ani au intrat pe scară largă alimentele ultraprelucrate, foarte îndepărtate de natură şi, deci, nesănătoase. În urmă cu 20 de ani nu auzeai de lapte UHT, 70.000 de E-uri şi altele asemenea. În multe locuri din ţară mai poţi găsi în zilele noastre produse naturale, aşa cum în vestul Europei greu poţi procura şi doar la preţuri astronomice.

Oamenii noştri mai fac încă vin, mai ştiu şi se îndeletnicesc în continuare cu prepararea şi conservarea ţărănească a cărnii de porc, în gospodărie, ţăranii noştri pun în operă alchimia unor mâncăruri savante, dar sănătoase. De pildă, socrul meu ştie să prepare un iaurt special de oaie, acru, care nu seamănă cu nimic din ceea ce poţi cumpăra din magazine, dar pentru asta se îngrijeşte şi spre sfârşitul verii pregăteşte cele necesare pentru ca iarna să poată fi consumată delicatesa. Ca el mai sunt şi alţi oameni din mediul rural românesc care ştiu anumite reţete şi le pun în practică la nivelul gospodăriei individuale. De ce nu s-ar promova asemenea lucruri la nivel mai larg?

Îmi aduc aminte cât de şocat am fost când am văzut prima oară în viaţă unt adevărat. Un bulgăre de culoarea galben intens, încât aveai impresia că întinzi aur pe pâine. Toate aceste deprinderi aparent banale care ţin doar de lumea satului românesc sunt în fond nişte comori mari, dar pe cale să se piardă, dacă nu sunt puse în valoare aşa cum trebuie. Odată cu trecerea timpului, populaţia rurală îşi pierde vigoarea, bătrânii se retrag în ceruri, lăsând în urmă tineri care lucrează la oraşe şi nu mai au timp de păstrat tradiţii şi reţete străvechi.

În România, pensiunile aşa-zis "eco" ar trebui să fie o adevărată industrie, ca să zic aşa. Ajutate la început de stat, prin programe speciale, nu lăsată problema la voia întâmplării şi la toanele economiei de piaţă. Mai ales că un întreg filon de interese internaţionale converg în zona ecologică, aşa că am putea şi noi să folosim ceva din asta în beneficiul nostru, nu doar să plătim taxe peste taxe.

Avem o Deltă, ce facem cu ea?

Această resursă extraordinară de tradiţii este nefolosită, în timp ce am vrea parcă să ne comparăm cu austriecii la munţi şi pârtii şi cu spaniolii şi italienii la litoral. Avem alte condiţii climaterice, alt nivel de dezvoltare economică, iar lucrurile de aici trebuie pornite şi valorificate.

Un alt dar imens pe care îl are această ţară este Delta - tărâm de vis, extrem de puţin exploatat prin turismul eco, aşa cum s-ar cuveni. Delta Dunării este cea mai mare şi mai bine conservată deltă din Europa şi mulţi occidentali de rând habar nu au de existenţa ei. Nu este doar vina lor, ci şi a noastră, căci vorba aceea: Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Ne-a dat Delta, acum nu trebuie să aşteptăm să ne facă şi pliantele promoţionale.

Trasee cultural-religioase

Şi turismul religios ar putea fi o mină de aur în România. Îmi amintesc cum un ilustru academician pătruns de emoţia unei comemorări a lui Eminescu a început să-l laude atât de mult, până a dat în prostii. "Eminescu e sfântul nostru, noi, românii, n-avem sfinţi, Eminescu e sfântul românilor!", declara el, ritos. Ditamai academicianul şi nu ştie că noi avem sfinţi români - mi s-a părut o jignire la adresa poporului evlavios. De aceea, cred că ar fi mai mult decât bine-venit un program naţional de promovare a tuturor valorilor româneşti, de la ceea ce are mai bun şi mai curat satul nostru până la vetrele monahale şi superbele biserici pictate pe exterior, dar şi promovarea locurilor în care au trăit şi sunt moaşte ale sfinţilor români. Ar folosi tuturor să existe nişte trasee cultural-religioase pe care agenţiile de turism să le dezvolte. Prin aceasta s-ar vedea că suntem o ţară ortodoxă. Specificul nostru s-ar impune de la sine, nu ar trebui să căutăm brand de ţară în altă parte. Şi ce-ar putea să fie mai frumos într-un concediu decât să împleteşti relaxarea cu viaţa creştină? Căci creştinismul din noi nu ia niciodată vacanţă.