Reportaj
Ultima biserică translată din Bucureşti

Ultima biserică translată din Bucureşti

Alexandru Briciu, 17 Octombrie 2012

La intersecţia străzilor Ştirbei Vodă şi Berzei din Bucureşti, în spatele unui bloc ce i-a luat locul de odinioară, se află Biserica "Sfântul Ştefan" - Cuibul cu Barză din Protoieria I Capitală. Blocul s-a ridicat spre tăinuire, nu spre strajă, în timpul sistematizării zonei din anul 1988, când Dumnezeu a lucrat prin oameni pentru ca biserica să fie translată mai la sud, salvând-o de la dărâmare. Despre ultimul lăcaş de cult translat din Bucureşti ne-a vorbit părintele paroh Daniel Benga.

Biserica "Sfântul Ştefan" - Cuibul cu Barză este atestată de documente începând cu anul 1766. Jupâneasa Anastasia Cantacuzino spune, în zapisul amintit, că donează o moşie de pământ Mitropoliei Ungrovlahiei la Sărata, în judeţul Buzău, pentru ca mitropolia să scutească de bir cei doi preoţi ai Bisericii "Podul de pământ", aşa cum se numea la început. Se numea aşa pentru că strada care trecea pe acolo era, de fapt, numită "Podul de pământ" şi este actuala Cale a Plevnei.

Pr. conf. univ. dr. Daniel Benga, parohul Bisericii "Sfântul Ştefan" - Cuibul cu Barză, a descoperit şi alte mărturii privitoare la istoricul lăcaşului: "În afară de documente, există săpături arheologice, făcute de profesorul Radu Ciuceanu împreună cu o echipă de arhitecţi, în 1986, atunci când biserica fusese pusă pe lista celor care urmau să fie demolate. Biserica trebuia să fie demolată pentru a se face moderna arteră Ştirbei Vodă, care ducea de la Sala Palatului la Academia Militară şi era gândită ca un mare bulevard pentru parade militare. Pentru asta, s-a luat hotărârea să se sistematizeze zona, toate casele să fie demolate, la fel şi bisericile care se aflau în zonă. În timpul săpăturilor arheologice, profesorul Radu Ciuceanu a descoperit nişte lucruri inedite, pe care mi le-a mărturisit de curând. El nu a avut curajul atunci să le publice, iar interesul comuniştilor nu era să dea relevanţa istorică monumentelor, pentru a le putea dărâma mai uşor. Conform mărturiei profesorului, înaintea bisericii actuale din piatră au fost încă două biserici, din lemn, lucru observat arheologic pe fundaţiile vechi. A fost o primă fundaţie de pietre de râu, pe aceste pietre găsindu-se un praf unitar de cenuşă. Ceea ce înseamnă că prima biserică a fost distrusă prin incendiu şi era din lemn, datată de arheologi pe la 1580-1590. O a doua biserică a fost ridicată pe un contur mai mic şi s-au găsit mormane de lemn necalcinate în pământ, ceea ce înseamnă că această biserică a fost distrusă prin prăbuşire. În anul 1760, Anastasia Cantacuzino şi soţul ei, Şerban, rectitoresc biserica. Zapisul nu spune că ar fi fost din piatră, dar Cantacuzinii nu ridicau biserici din lemn, ceea ce au construit a fost temeinic. Prima mărturie clară a bisericii de zid este din anul 1810, într-o catagrafie a Bucureştilor".

Ultimii mari ctitori ai bisericii fac parte din familia Doneştilor: Dona Clucerul şi soţia sa, Zamfira, rectitoresc biserica. Există o piatră funerară în biserică sub care se odihnesc osemintele lor. 1830 este anul morţii lor, înscris pe această piatră. Ulterior, s-au întreprins numeroase acţiuni de restaurare şi refacere, în special după cutremurele din 1940 şi 1977.

"N-au salvat-o oamenii, ci Dumnezeu Însuşi a salvat-o!"

În anul 1986 deja se punea problema dărâmării bisericii. Începe, astfel, o nouă perioadă a parohiei, istoria translării: "Biserica a fost pusă pe lista obiectivelor ce urmau a fi demolate. Până astăzi, nu se ştie cine au fost cei care au salvat biserica, în cele din urmă. Aş îndrăzni să spun că n-au salvat-o oamenii, ci Dumnezeu Însuşi a salvat-o. Dacă oamenii puteau salva, ar fi salvat şi alte biserici. Oamenii care au jucat un rol important în salvarea bisericii au fost preotul din acea vreme, părintele Vasile Axinia, ing. Eugen Iordăchescu, cel care a făcut mutarea bisericii, şi, bineînţeles, alţi arhitecţi. Soluţia de mutare a bisericii a fost acceptată, în cele din urmă, de Nicolae Ceauşescu, după ce arhitecţii de la Institutul Proiect Bucureşti au prezentat un plan, arătându-i că biserica nu se va putea vedea de nicăieri. S-a ridicat un bloc pe fostul loc al bisericii, la intersecţia străzilor Berzei cu Ştirbei Vodă, iar biserica a fost mutată după blocul construit în semicerc, cu două intrânduri, astfel încât lăcaşul de cult să nu se vadă de nicăieri. Aşa a rămas până astăzi, mulţime de oameni trec pe lângă biserica noastră fără să ştie că se află în spatele blocului. Biserica a fost translată în data de 22 februarie 1988, după multiple pregătiri. S-a săpat împrejur, toate obiectele au fost scoase din biserică şi duse în casa parohială aflată pe o altă stradă, iar din 1987 până în 1990 nu s-a mai slujit. Biserica a avut şi cinci imobile aflate în zonă, însă toate au fost dărâmate la sistematizare. Mutarea s-a făcut 16 metri spre sud, patriarhul Teoctist a fost prezent de mai multe ori pe şantier la lucrările de pregătire pentru translare, iar în ziua translării a stat mai multă vreme acolo. Se păstrează fotografii în care i se observă un chip foarte amărât, pentru că era greu, ca întâistătător de Biserică, să vezi prin ce trebuie să treacă lăcaşurile de cult. Translarea a reuşit în 1988, iar pe 21 noiembrie 1990 biserica a fost resfinţită de episcopul-vicar Roman Ialomiţeanul", aminteşte părintele paroh.

Restaurarea a durat unsprezece ani

În ianuarie 1991 a fost numit preot paroh părintele Nicolae Stoleru, profesor de teologie, care a reuşit să înconjoare cu un gard biserica, asigurând un perimetru de protecţie. În acest perimetru a fost amenajată de curând o grădină a Sfântului Arhidiacon Ştefan: "Este realizată de un peisagist şi rememorează spaţiul eclesial în grădină, cu un concept duhovnicesc: spaţiu de curăţire de patimi, de comuniune, de meditaţie. Se intră în dreptul pridvorului în grădină, se merge pe o alee de piatră, pentru că Sfântul Ştefan de pietre a fost omorât, se trece pe sub sălcii plângătoare, care îi plâng martiriul şi se iese în sânul bisericii, aproape de Sfântul Altar, simbol al apropierii de Dumnezeu".

Părintele Daniel Benga a fost numit preot la Biserica "Sfântul Ştefan" - Cuibul cu Barză în anul 2001: "Deşi biserica fusese restaurată, anii trecuseră şi se deteriorase. În principiu, trebuia să începem restaurarea, însă condiţiile au fost deosebit de grele. Am început o muncă extraordinară cu Consiliul parohial, nişte oameni pe care doar Dumnezeu ni i-a trimis! În mod substanţial ne-a ajutat Primăria sectorului I Bucureşti prin Consiliul local, în special domnul primar Andrei Chiliman şi domnul consilier Robert Grigorescu. Restaurările făcute sunt multiple.

În exterior a fost restaurat totul: acoperiş, turle, tencuieli, geamuri. În interior s-a refăcut integral pictura, s-au restaurat iconostasul, uşa de la intrare, piatra de mormânt a ctitorilor şi s-au refăcut toate sistemele: electric, termic, audio, monitorizare, aer condiţionat. Sfântul Altar a fost împodobit cu mobilier: jilţ arhieresc, sintron, proscomidiar. Apoi am refăcut arhiva parohială, organizată în dosare aşezate în dulapuri noi. Împrejurul bisericii a fost pavimentat, iar pe biserică, în exterior, s-au montat cinci medalioane din mozaic de Murano".

Monografia unei biserici vechi de 250 de ani

Resfinţirea acestei biserici va avea loc duminică, 21 octombrie. "Slujba de resfinţire va fi săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Pentru noi este o bucurie prezenţa Preafericirii Sale în mijlocul enoriaşilor parohiei, este o recunoaştere a unei munci de peste 10 ani, pe care, împreună cu credincioşii, am depus-o. Dorim ca în ziua sfinţirii să lansăm şi monografia bisericii, pentru că era, din nefericire, una dintre puţinele biserici din Bucureşti care nu aveau o monografie istorică. Inedit este că nu privim doar istoria zidurilor, ci încercăm să scriem istoria acestei parohii în sensul de comunitate a credincioşilor. Am relatat şirul preoţilor care au slujit aici, casele pe care parohia le-a avut, dar şi cât de mare era comunitatea, ce fel de oameni au trăit aici, asistenţa socială a parohienilor. În cercetările pe care le-am întreprins în ultimii şapte ani am reuşit să refacem lista preoţilor din secolul al XVIII-lea până astăzi, aproape în totalitate, din felurite documente: catagrafii, anuare, mărturii, arhiva parohială, bineînţeles, cu unele lacune. Aproximativ 20 de preoţi au fost descoperiţi cu numele. Credem că este o restituire importantă a istoriei de peste 250 de ani a unui lăcaş de cult, ultima biserică translată în timpul dictaturii comuniste", a încheiat părintele paroh Daniel Benga.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!