Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Ultima conferinţă preoţească din Arhiepiscopia Iaşilor, în acest an

Ultima conferinţă preoţească din Arhiepiscopia Iaşilor, în acest an

Un articol de: Constantin Ciofu - 12 Noiembrie 2008

Protopopiatul Dorohoi a găzduit ieri, 11 noiembrie a.c., ultima şedinţă preoţească din Arhiepiscopia Iaşilor, din acest an, prezidată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Cele două teme puse în discuţie au fost „Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii“ şi „Noul Statut pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române“, ca şi la celelalte protopopiate. Conferinţa la care au participat peste 80 de preoţi din Protopopiatul Dorohoi, a fost precedată de Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de IPS Teofan la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, aflată în apropierea protopopiatului, în prezenţa unui număr impresionat de preoţi şi credincioşi. La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop, Stelian Ciurciun, a mulţumit IPS Mitropolit Teofan pentru prezenţă, care a ţinut apoi un cuvânt de învăţătură. „Prin prezenţa dumneavoastră aţi transformat această zi, în zi de praznic. Şi zi de praznic este atunci când oamenii se văd unii cu alţii, se întâlnesc, îşi împărtăşesc ideile, şi îşi spun unul altuia gândurile. Spunea Sfântul Apostol Pavel, într-o scrisoare pe care a trimis-o locuitorilor din oraşul Tesalonic, că ziua lui Iisus a şi venit. Era un locuitor prin acele zone care trăia pe de o parte nădejdea, iar pe de altă parte frica că lupta se sfârşeşte, că a doua venire a lui Hristos este iminentă, şi oamenii vor părăsi această lume. Sfântul Pavel încearcă să-i potolească, să-i liniştească, spunându-le că oricând poate veni Domnul Hristos, dar acea clipă nu o cunoaşte nimeni, decât Dumnezeu Tatăl. Noi nu aşteptăm doar venirea lui Iisus la sfârşitul veacurilor, ci noi Îl invocăm pe Iisus. Noi suntem îndemnaţi de Biserică să fim oricând gata. Şi nu numai să nădăjduim că într-o bună zi va veni Domnul Hristos, ci să-L rugăm ca să fie astăzi în mijlocul nostru. Ori de câte ori se săvârşeşte Sfânta Liturghie, Domnul Hristos este cu noi. Dacă noi ne-am da seama că Sfânta Liturghie este prezenţa lui Hristos prin bunăvoinţa Tatălui şi prin puterea Sfântului Duh, nu cred că ar fi cineva pe acest pământ, care să lipsească de la Liturghie“, a spus IPS Teofan.