Ultimul stufar din Botoşani

17 Octombrie 2007

▲ Tranziţia de piaţă nu a reuşit întru totul să şteargă tradiţiile, unele adânc înrădăcinate în conştiinţa românilor ▲ Dacă în unele părţi, oamenii şi le apără cu cerbicie, pe alocuri, acestea se împletesc cu „suflul cel nou“▲ La Ibăneşti, oamenii încă mai locuiesc în case acoperite cu stuf, dar au şi termopane şi antene parabolice ▲

Comuna Ibăneşti are 400 de ani de la atestare, 5.000 de locuitori şi două sate: Dumbrăviţa şi satul reşedinţă de comună. Nu-i nici mare, nici mică, aşa şi-aşa. Însă geografia i-a întors spatele, fiindcă amplasarea ei, într-una dintre extremităţile judeţului şi a ţării, a amplificat ideea ca Ibăneşti este o comună săracă.

Şi primarul comunei Romică Magopeţ susţine acest lucru: „Viitorul comunei nu este al caselor acoperite cu stuf, dar până atunci fiecare trebuie să se descurce cum poate“.

Până a-şi afla viitorul, ţăranii din Ibăneşti sunt nevoiţi să suporte prezentul, cu greutăţile şi binefacerile lui, aşa cum sunt ele. Au casele acoperite cu stuf, dar cu termopane şi antene parabolice.

Vestiţi în toată ţara

Pentru cei mai în vârstă, acoperişul cu stuf reprezintă o tradiţie, dar şi o necesitate. O necesitate, fiindcă, susţin ei, stuful menţine căldură iarna şi răcoarea vara şi nu degeaba au venit cei de la televiziune să filmeze o nuntă moldovenească la Ibăneşti într-o casă acoperită cu stuf.

Vasile Ungureanu este chiar mândru pe chestia asta. Cine din Ibăneşti a mai apărut vreodată la televizor? N-a apărut chiar el în persoană, dar a apărut casa lui fiindcă pe ea a ales-o Mărioara Murărescu, fiind reprezentativă pentru tradiţia acestor locuri.

Fiind o zonă cu tradiţie în acoperirea caselor cu stuf, oamenii din sat şi-au dat seama că ele reprezintă o valoare arhitectonică, chiar dacă nu toţi ştiu ce-i aceea. Valoarea arhitectonică a caselor acoperite cu stuf din Ibăneşti o vor stabili mai târziu etnologii şi istoricii. Până atunci, tot localnicii pot confirma utilitatea lor.

Vasile Jijie este un exemplu fidel în acest sens. La cei peste 80 de ani pe care i-a parcurs, încă mai are curajul să spună: „Hai cu mine în Rusia că te duc pe jos“. Are cea mai frumoasă gospodărie din jurul Primăriei, cu o curte mare cât un stadion de fotbal, dar casa şi acareturile sunt acoperite cu stuf.

Locuitorii din Ibăneşti sunt mândri cu casele lor. Am mai scris o dată despre casa lui Vasile Drăgan şi a ţinut minte lucrul acesta. A citit cu atâta satisfacţie, încât a decupat reportajul,

l-a pus în rama comandată special şi l-a suit pe un perete pe hol. Şi acum se mândreşte cu el. Şi eu pot fi mândru cu chestia asta, fiindcă de la fostul primar al municipiului Botoşani, Florin Egner, n-am mai întâlnit o persoană care sa-mi decupeze reportajele şi să le pună în ramă.

Soţia meşterului, şoferiţă începătoare la 76 de ani

Oricum, personajul principal al reportajului tot Vasile Ungureanu rămâne. Este singurul maestru stufar din judeţ şi nu ştiu dacă mai sunt mulţi în ţara asta. El era obişnuit să acopere casele cu paie, încă din tinereţe, dar de când s-a „inventat stuful“ s-a perfecţionat şi el. Cum se obişnuiesc alţii cu tabla Lindab în loc de şindrilă.

Vasile Ungureanu, chiar dacă are peste 80 de primăveri, îşi respectă meseria de stufuitor. N-am întâlnit-o încă în nomenclatorul de meserii, dar ea există şi încă se mai practică. Cel puţin la Ibăneşti. Unde Vasile Ungureanu ţine drapelul sus, ca să nu se piardă. Chiar casa lui este acoperită cu stuf şi chiar magazinul pe care l-a deschis de curând are acelaşi acoperiş.

Nici nu-i greu de procurat un astfel de material de construcţie. Iei secera, te duci la Lacul Iezer din apropiere şi tai în neştire. Nu-i ca la pădure unde te aşteaptă paznicul cu puşca. Faci câţiva junchi, adică nişte snopi aşa mai mari cât să te cocoşeze când îi aduci acasă. Cum

i-a adus acasă, nea Vasile îi împarte în snopi mai mici şi rămâne să transforme visul în realitate.

El se urcă pe casă cu un ac - aşa-i spune el, deşi arăta ca o unealtă cu care a-i putea ucide şi un elefant -, iar nevasta lui, Zamfira, stă în pod şi-i întoarce comanda. Şi tot aşa până se termină lucrarea.

Din lucrare în lucrare, Zamfira a ajuns la performanţe pe care nu le visa nici odinioară. La 76 de ani a obţinut permis de conducere. „În ultima vreme nu prea am avut timp să-l ajut, fiindcă am avut de învăţat“, ne povestea ea în vreme ce încerca să mai vândă un „genocid“, adică „6 din 49“, adică „viţa satului“ amatorilor la magazinul proprietate personală. „Dar la ce aţi învăţat?“, riscăm o întrebare. „Ei, pentru permisul de conducere. Am dat de 10 ori până să-l iau“.

Cu o nevastă şoferiţă la 76 de ani şi un maestru stufar la 80 de ani, comuna Ibăneşti se poate mândri. Deja locuitorii pot să-şi pregătească ramele pentru articolul de faţă. (Florentin FLORESCU)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!