Editorial
Umanista desfigurare a umanului

Umanista desfigurare a umanului

Florin Cătălin Ghiţ, 08 Noiembrie 2015

Ce loc îşi poate găsi în sistemul de învăţământ o „disciplină” care intră în contradicţie cu un model de comportament şi cu o viziune despre lume ale cărei valori existenţiale şi realitate paradigmatică pot fi recunoscute ca emblematice, definitorii şi reprezentative nu doar pentru spiritualitatea unui popor, ci şi pentru umanitate în general?

Nu voi înșira ceea ce recentul apel al celor 67 de or­ganizații neguvernamentale menționează că ar trebui să promoveze, în opinia lor, așa‑zisa oră de „educaţie sexuală“ pe care o cer în şcoli, ci voi recurge la amintirea unei experienţe personale de prin ‘92 sau ‘93, când, la una din orele de dirigenţie pe care le aveam la liceul teoretic central din Cluj‑Napoca, unde eram atunci elev în clasa a XI‑a sau a XII‑a, a fost chemată o echipă tânără pentru a face elevilor „educaţie sexuală”. Fără a recurge la vreo motivare de factură teoretică a principiilor sau valorilor care ar sta la baza unei astfel de instrucţii, s‑a trecut rapid (poate şi din lipsă de timp) peste astfel de aspecte considerate, poate, nesemnificative, la informarea directă cu privire la paleta, pe care elevul ar avea‑o la dispoziţie, de mijloace contraceptive, luate pe rând, pentru fete, şi apoi pentru băieţi, urmând ca spre final să ne fie arătat, concret, un astfel de obiect din recuzita modalităţilor de a împiedica o sarcină nedorită, trecându‑se ulterior, eficient, chiar şi la o exemplificare practică, apelân­du‑se la „material didactic”, a modului de folosinţă a unui astfel de mijloc. La sfârşit, fiecare elev a primit un pliant cu toate informaţiile utile în această privinţă.

Foarte pe scurt spus, odată cu întreaga panoplie a informaţiilor „utile”, totul pleca de la premisa că a avea relații trupești, chiar de la vârsta respectivă, a adolescenţei ar fi un lucru firesc şi chiar de dorit, atât timp cât ar fi realizat „în cunoştinţă de cauză”, adică cu o singură condiţie: aceea de a nu avea consecinţe nedorite (şi numai nedorit putea fi considerat, conform respectivei abordări, rezultatul unei legături trupeşti dintre un el şi o ea, adică sarcina). Cutia Pandorei era deschisă.

Este un exemplu suficient de concludent pentru modul în care, prin intermediul unei astfel de „educaţii”, sexualitatea ajunge să fie privită de o manieră total autonomă, strict biologic, independent de dimensiunea iubirii, adică a asumării responsabilităţii tuturor consecinţelor care decurg dintr‑o relaţie, asumarea integrală a celuilalt (civil, religios, social, maternitate, paternitate etc.). Iar sensul însuşi al sexualităţii este grav amputat: împiedicarea cu orice preţ a rodului iubirii, a noimei şi raţiunii de a fi a organelor genitale în sine: concepţia umană.

Nu este indusă subtil o răsturnare a unor valori fundamentale, nu doar religioase, ci şi profund umane? O astfel de „educaţie” nu ar fi oare o intruziune abuzivă şi ideologizată, de tip „umanist“ (care ajunge să desfigureze umanul), a sferei publice, prin învăţământ public, în sfera privată a unor chestiuni care ţin de viaţa intimă a persoanei, la o vârstă lipsită de apărarea unui discernământ suficient de matur, iar aceasta chiar independent de convingerile intime profunde ale identităţii sale religioase, cu care acest tip de instrucţie ar intra în conflict?


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!